In producție

Adrian Sitaru lucrează la FIXER

Adrian Sitaru lucrează la FIXER

„Nimeni nu mă plătește ca să fiu uman!” este tagline-ul filmului FIXER la care lucrează regizorul Adrian Sitaru și care are programată premiera în februarie 2016.

ADRIAN SITARU despre FIXER

“Scenariul se bazează pe o poveste adevarată, care, în final, s-a dovedit a fi o experiență dulce-amăruie.

Cand vrei sa faci o stire despre prostituția minorelor, crezi că faci un lucru responsabil, cu urmări benefice. Când faci treaba asta cu o echipă profesionistă de televiziune din Franța, crezi că a dat norocul peste tine, poate scapi de compromisurile pe care le faci la postul românesc unde totul e putred. Și dacă ești și plătit cu 250 de euro pe zi, mai scapi de datorii și iți permiți și o masă bună în oraș.

Adrian Sitaru (regizor FIXER)Dar pînă la urmă, oare cine se prostituează și cine este peștele? Oare nu ne prostituăm când luăm bani mulți pentru joburi care nu ne plac? Oare nu suntem și noi pești când ne folosim de oameni pentru a câștiga bani? Sunt intrebări care această poveste le pune foarte delicat și inteligent, intrebări care mă frământă de mai mult timp și aș putea spune că ele transpar și în “Pescuit Sportiv”, întrebări care m-au făcut să-mi doresc să regizez acest scenariu.

Filmul este o dramă cu accente de umor  iar maniera foarte realistă a scriiturii scenariului trebuie să se păstreze și în redarea vizuală a acestuia. Drama nu este foarte vizibilă și se construiește încet, de la o secvență la alta, nici unui personaj nu i se intamplă în mod vădit ceva rău, însă evoluția personajului principal trebuie să lase spectatorul cu un gust, să spunem, amar, să identifice singur drama internă a personajului. ”


FIXEUR (FIXER)

Data premierei în România: februarie 2016
Limba: Română, Franceză
Genul filmului: Dramă

Regizor: Adrian Sitaru
Scenarist: Claudia Silișteanu
Producător: Adrian Silișteanu,  Anamaria Antoci, Jean des Forets

Distributia:
RADU Tudor Istodor
ANCA Diana Spătărescu
AXEL Mehdi Nebbou (TBC)
SERGE Nicolas Wanczycki (TBC)
CARMEN Andreea Vasile
STEPHANE Christophe Pomez
MOLNAR Adrian Titieni
MAICAELEONORA Cristina Toma
MATEI Cristian Ilinca

Sinopsis
Radu este omul bun la toate într-o agenție de presă internațională dar lucrează ocazional și ca fixer pentru diverse agenții media occidentale, visând să devină jurnalist.

Cu ocazia unui reportaj pentru o televiziune franceză, pe tema prostituției juvenile, el vrea să își demonstreze abilitățile încercând să obțină ceea ce pare de neobținut. Pentru a-și atinge scopul, el împinge lucrurile la limita deontologiei profesionale. Atunci când reușește, după mari dificultăți întâmpinate să o întâlnească pe Anca, o prostituată minoră de 14 ani recent repatriată de la Paris, Radu își dă seama de atitudinea lui abuzivă și începe să își pună întrebări serioase despre el însuși.

Echipa: director de fotografie Adrian Silișteanu; editor Mircea Olteanu; mixaj sunet Titi Fleancă; director de producție Titi Rădoaie; asistent camera Andrei Crețan; asistent regie Adriana Itu; asistent producție Elena Manea; scenografie Gina Călin; costume Adina Bucur; machiaj Dana Roșeanu; director casting Molnar Levente;

In producție

More in In producție

TEODORA MARES și ADRIAN PADURARU se reîntorc pe ecrane

CinemaFrame31 iulie 2017

OCTAV regia Serge Ioan Celibidache

CinemaFrame23 martie 2016

ZIUA CÂND AM DAT DE ARIPI

CinemaFrame21 decembrie 2015

Anca Damian a început filmările la PERFECT SĂNĂTOS

CinemaFrame9 octombrie 2015

MINTE-MĂ FRUMOS ÎN CENTRUL VECHI

CinemaFrame9 octombrie 2015

SECRETUL FERICIRII

CinemaFrame29 septembrie 2015

Nae Caranfil filmează

CinemaFrame14 septembrie 2015

AFACEREA EST se filmează!

CinemaFrame28 iulie 2015

AFACEREA EST se filmează lângă București

CinemaFrame28 iunie 2015

Au început filmările pentru “# SELFIE 2: CUM SĂ TE MĂRIȚI ÎN 3 ZILE” (working title)”!

CinemaFrame3 aprilie 2015
Making of ORIZONT (regia Marian Crişan)

Post-producţie la ORIZONT, regia Marian Crişan

CinemaFrame20 februarie 2015
REȚEAUA (documentar, regia Claudiu Mitcu)

REȚEAUA citostaticelor – de la Parlamentul European în cinematografele din România

CinemaFrame25 ianuarie 2015