Festivalul Internațional de Psihanaliză și Film – divanul și ecranul, de la Londra la București
Cea de-a VI-a ediție a Festivalului de Psihanaliză și Film va avea loc în perioada 7 – 10 decembrie 2017, la Muzeul Țăranului Român în București. Evenimentul are loc în fiecare an, începând din 2012, sub directoratul criticului de film Irina-Margareta Nistor și este organizat cu sprijinul Ministerului Culturii, Lay’s, Societăţii Române de Psihanaliză și a altor parteneri importanți – instituții de stat și companii private. Invitatul în exclusivitate și din acest an este Andrea Sabbadini, directorul European Psychoanalytic Film Festival (Londra, Marea Britanie).
Programul evenimentului va include o selecție de scurtmetraje, un program adresat copiilor, filmul vintage, precum și filme de lungmetraj de public și de nișă, premiate la festivaluri internaționale și prezentate în proiecții speciale în România. Filmele vor fi acompaniate de discuții și workshop-uri cu regizori, producători, actori sau critici de film, terapeuți și psihanaliști.
Festivalul își propune, ca în fiecare an, să orienteze publicul cu gândul, către valorile clasice și întrebările esențiale, la raportul cu cei din jur dar și cu sinele. Să faciliteze pentru participanți, un moment de reflecție – la fericire, căutarea frumosului și a evoluției, încurajarea creativității și a potențialului de fericire din fiecare dintre noi.
Festivalul Internațional de Psihanaliză și Film este în fapt, proiecția românească a European Psychoanalytic Film Festival, care are loc la Londra, o dată la doi ani. Evenimentul de la Londra este prezidat de marele regizor italian Bernardo Bertolucci și se afla deja la a VII-a ediție, fiind organizat de către Institutul de Psihanaliză de la Londra, din anul 2001.
Psihanaliza se bazează pe teoria conform căreia experiențele de naștere, relații timpurii cu părinții, sexualitatea, dragostea, pierderea și moartea instalează în mintea noastră tipare sau modele de relaționare. Într-o măsură mai mare sau mai mică, oricine este prins în relațiile cu ceilalți de tip arhaic, dar adânc instalate în mintea noastră. Prin psihanaliză ne putem trăi viața mai liber și mai creativ.
La rândul său, cinema-ul, ca formă de cultură și de exprimare ar trebui, într-o măsură mai mare sau mică, să răspundă nevoii de entertainment, celei de a urmări povești și de a povesti, de a interacționa cu alte culturi. Cinema-ul este un limbaj universal și poate să acceseze un nivel profund al psihicului uman, să stimuleze nevoia de cunoaștere de sine și să faciliteze răspunsul la întrebări importante.
Facebook: www.facebook.com/FestivalulDePsihanalizaSiFilm
Program
Festivalul Internaţional de Psihanaliză și Film
ediţia a VI-a
Joi, 7.12.2017
19:00 Deschidere oficială Dansând cu obsesiile
Quintesential puzzle visuals de Oana Maria și Ștefan Cajal, spectacol cu Jezebel şi Simona Popescu (“Florile pe care le-am lăsat în pământ”).
Psihanalizat de Vintilă Mihăilescu
19.30 Proiecție 6,9 pe Scara Richter (România 2016)
Regia: Nae Caranfil
Psihanalizat de Andrea Sabbadini (UK) în prezenţa regizorului Nae Caranfil şi a echipei filmului.
Vineri, 8.12.2017
18:00 Proiecție Baloane de curcubeu (film cu probleme de cenzură în 1982)
Regia: Iosif Demian
Psihanalizat de Matei Georgescu
20:30 Proiecție Despre trup și suflet (Ungaria 2017, Ursul de Aur la Berlin)
Regia: Ildikó Enyedi
Psihanalizat de Anatol Reghintovschi
Sâmbătă, 9.12.2017
11:00 Proiecție Micul Vampir (Germania 2017)
Regia: Richard Claus, Karsten Kiilerich
Invitatul Stelian Tanase vă prezintă noua sa carte ”Nocturnă cu vampir opus 1”
Psihanalizat de Petruța Gheorghe
13:30 Proiecție Braşov 1987. Doi ani prea devreme. (România 2017)
Regia: Liviu Tofan
Invitați: Liviu Tofan, Dănuț Iacob, Marius Boeriu
Psihanalizat de Rita Teodoru
16:00 Proiecție film surpriză
Invitat: Laura Vasiliu
Comentariu: Laura Manu (UK)
19:00 Femeia în Lună – cine-concert Irina Margareta Nistor & CelloFun
Invitat: Dumitru-Dorin Prunariu
Comentariu dr. Florian Predescu (Corsica)
21:15 Proiecție The Mountain Between Us (Premiera absolută, unică proiecție in România)
Regia: Hany Abu-Assad
Psihanalizat de Gianina Micu
Duminică, 10.12.2017
11:00 Proiecție Bigfoot junior (Franța 2017)
Regia: Jeremy Degruson, Ben Stassen
Psihanalizat de Daniela Șerban Păduraru
13.30 Proiecție scurte româneşti
Timeless Love (18’) regia Ștefan Marin
Depărtare (27’) regia Teodora Totoiu
Cerasela (5’) regia Răzvan Dima
Psihanalizate de Andreea Chițu
16:30 Proiecție Moartea domnului Lăzărescu (România 2005)
Regia: Cristi Puiu
Psihanalizat de Bogdan Cuc în prezența echipei
20:00 Proiecție L’amant double (Franța 2017)
Regia: François Ozon
Psihanalizat de Dr. Cristian Andrei
Toate proiecțiile se vor desfăşura la Cinema Muzeul Ţăranului, Bucureşti.
Bilete Eventbook: https://eventbook.ro/program/festivalul-psihanaliza-film
Facebook
Google+
YouTube
RSS