Spectatorii thrillerului CEL ALES, care va fi lansat în cinematografele din toata țara pe 24 aprilie, vor avea pe langa sansa de a urmari un film care îi va captiva și pe aceea de a trece din fotoliul de spectator direct în fața camerei de luat vederi! Și aceasta pentru că cei care vor viziona filmul CEL ALES și vor păstra biletul de intrare se vor putea înscrie la tragerea la sorți ce va desemna spectatorul sau spectatoarea care va primi un rol în urmatorul film de Cristian Comeagă.
Autorul thrillerului CEL ALES se află în faza de lucru la scenariul intitulat DINTRE STELE, NUMAI UNA. Povestea filmului se petrece în Moreni, în timpul războiului și are în centrul ei relațiile dintre membrii familiei unui petrolist și subofițerul german pe care li se cere să îl găzduiască timp de trei ani.
Producător al unor filme de succes, cum sunt „Asfalt tango”, „Filantropica” și „Restul e tăcere”, producător și regizor al comediei „La bani, la cap, la oase”, Cristian Comeagă va scrie un rol special pentru câștigătorul sau câștigătoarea tragerii la sorți a biletelor de intrare la proiecția filmului CEL ALES.
„Va fi un rol cel puțin episodic, indiferent ce vârstă, înfățisare, talent sau pregătire are persoana care va câștiga. Cât de important ar putea deveni va depinde de ea sau de el și de inspirația mea”, promite regizorul Cristian Comeaga.
Astfel, spectatorii care vor păstra biletul de intrare la filmul CEL ALES și se vor înscrie la tragerea la sorți au șansa să ajungă pe platoul de filmare, alături de actori profesioniști și de nume celebre ale filmului românesc.
Detalii despre înscriere și tragerea la sorți vor fi publicate începând cu data de 15 aprilie, pe site-ul distribuitorului IntercomFilm www.intercomfilm.ro și pe pagina de facebook a filmului www.facebook.com/pages/CEL-ALES
Facebook
Google+
YouTube
RSS