Festivalului Internațional de Film Zerkalo (Oglinda), festival dedicat lui Andrei Tarkovski, are în competiția oficială filmul DE CEU EU? în regia lui Tudor Giurgiu. Evenimentul a fost inițiat în 2007, în orașul Ivanovo, capitala regiunii în care s-a născut și a copilărit marele cineast Andrei Tarkovski. Președintele festivalului este regizorul Pavel Lungin, multi-premiat pentru filme ca Taxi Blues, Luna Park, Ostrov. Circa 150 de filme vor rula în program, între 9 și 14 iunie.
Cele zece titluri din competiție vor fi jurizate de nume precum scenaristul și regizorul francez Emmanuel Carrère (autor al romanului Limonov) și regizorul Aleksandr Sokurov (Arca rusească, Faust), alături de Serghei Choban, Maria Mironova, Fridrik Thor Fridriksson, Ilia Kutik, Krzysztof Gierat, Pavel Kaplevici, Alina Rudnitskaia.
De ce eu? poate fi vizionat online, prin video-on-demand, pe site-ul oficial deceeu.ro. Filmul este disponibil pentru publicul internaţional, mai puţin România şi Republica Moldova, unde va putea fi accesat în curând de pe o platformă similară. După crearea unui cont gratuit, De ce eu? poate fi închiriat pentru de 24 de ore la preţul de 8 euro sau 8,5 dolari. Plata se poate face online, prin intermediul unui card sau cu ajutorul unui cont de PayPal.
Lansat pe 27 februarie, De ce eu? a fost văzut până în prezent de peste 55.000 de spectatori. În Piața Unirii Open Air, la Festivalul Internațional de Film Transilvania, a strâns peste 2000 de spectatori. A avut premiera mondială la Festivalul de la Berlin și a câștigat Premiul Uniunii Criticilor de Film din Bulgaria pentru cel mai bun film din Balkan Competition, la Festivalul Internațional de Film de la Sofia. Thriller-ul politic este inspirat de cazul real al procurorului Cristian Panait, care s-a sinucis pe 10 aprilie 2002, la doar 29 de ani, în contextul anchetei asupra unui alt procuror și a presiunilor exercitate asupra sa.
Cristian este un tânăr procuror idealist care încearcă să rezolve un complicat caz de corupție în tumultuosul context social-politic din România anilor 2000. El investighează cazul unui coleg procuror suspectat de luare de mită, fals şi uz de fals, sustragere de documente. Ancheta are însă implicaţii la nivel extrem de înalt și îi spulberă tânărului magistrat încrederea în justiţie. Încercînd să descopere adevărul, Cristian intră într-o zonă periculoasă și se expune unor revelații dureroase și neașteptate.
Personajul inspirat de Panait este jucat de Emilian Oprea, actor la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila. Distribuția este întregită Mihai Constantin, Andreea Vasile, Dan Condurache, Liviu Pintileasa, Mihai Smarandache, Alin Florea, Lucreția Mandric, Sore Mihalache, Ionuț Caras, Virgil Ogășanu.
De ce eu? este produs de Libra Film, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Bulgarian National Film Center, Eurimages, Programul MEDIA și SEE Cinema Network, cu participarea HBO România. Co-producători: Hai-Hui Entertainment, Chouchkov Brothers, Cor Leonis Films.
În România, filmul este distribuit de RO Image 2000, în colaborare cu Transilvania Film.
Facebook
Google+
YouTube
RSS