Film românesc

INIMI CICATRIZATE pe 3 continente, în noiembrie în România

INIMI CICATRIZATE pe 3 continente, în noiembrie în România

Lungmetrajul „Inimi cicatrizate”, câștigător al Premiului Special al Juriului dar și Don Quijote Prize oferit de International Federation of Film Societies în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Locarno, va fi proiectat luna viitoare în Europa, Asia și America de Nord.

Cel de-al patrulea lungmetraj regizat de Radu Jude, „Inimi cicatrizate”, o adaptare liberă după opera literară a lui Max Blecher, va fi proiectat în programul ”Panorama Contemporary Cinema” din cadrul Festivalului Internațional de Film de la Vancouver (29 septembrie – 14 octombrie 2016). Filmul va avea premiera nord-americană pe 10 octombrie, la ora locală 20:45.

În plus, pe 4 octombrie filmul va rula la Hamburg Filmfest în competiția oficială.

Luna viitoare, „Inimi cicatrizate” va fi proiectat și la BFI London Film Festival, în secțiunea „Dare”. Proiecțiile sunt programate pe 14 și 16 octombrie.

Tot în octombrie pelicula ajunge și în Asia, mai exact în Coreea de Sud, în cadrul Busan International Film Festival. Lungmetrajul va fi proiectat în secțiunea ”World Cinema” pe 8, 11 și 14 octombrie.

Producția regizată de Radu Jude se vede și în Polonia la Warsaw International Film Festival (7-16 octombrie 2016). Proiecțiile speciale sunt programate pe 7 și 8 octombrie.

Următoare oprire pentru „Inimi cicatrizate” va fi la CinEast Luxembourg, the Central and Eastern European Film Festival (6 – 23 octombrie 2016). Aici filmul va rula pe 22 octombrie.

„Inimi cicatrizate” va avea premiera în cinematografele din România, pe 18 noiembrie 2016, pelicula fiind distribuită de microFILM.

Acțiunea din filmul „Inimi cicatrizate” are loc în anul 1937 când Emanuel, un tânăr de douăzeci de ani, bolnav de tuberculoză osoasă, se internează într-un sanatoriu de pe malul mării.

Din distribuție fac parte actorii Lucian Teodor Rus, Ivana Mladenovic, Ilinca Hărnuț, Șerban Pavlu, Marian Olteanu, Alexandru Dabija, Dana Voicu, Fernando Klabin, Adina Cristescu.

„Inimi cicatrizate” este o producție Hi Film în co-producție cu Komplizen Film (Germania), în asociere cu BORD CADRE FILMS (Elveția), dezvoltat în cadrul Cinemart, Sofia Meetings.

Scenariul și regia sunt semnate de Radu Jude, director de imagine Marius Panduru RSC, montajul a fost realizat de Cătălin Cristuțiu, sound designer Dana Bunescu, de sunet s-a ocupat Jűrg Lempen iar mixajul a fost realizat de Cristinel Șirli. Dana Păpăruz a fost responsabilă de costume, Bianca Boeroiu de machiaj, Domnica Bodogan s-a ocupat de coafură iar scenografia a fost realizată de Cristian Niculescu.

Producător Ada Solomon, co-producători Jonas Dornbach, Janine Jackowski, Maren Ade, producători asociați Jamal Zeinal Zade, Dan Wechsler.

Lungmetrajul a fost realizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Studioul de Creație Cinematografică al Ministerului Culturii, PROGRAMUL MEDIA – Europa Creativă și EURIMAGES.

Radu Jude a câștigat anul trecut „Ursul de Argint” pentru cea mai bună regie la Festivalul Internațional de Film de la Berlin pentru pelicula „Aferim!”, producția românească cu cel mai mare succes de box-office în 2015.

 

Film românesc

More in Film românesc

UN PAS ÎN URMA SERAFIMILOR din 22 septembrie in cinematografe

CinemaFrame13 septembrie 2017

„Breaking News” la 15 ani

CinemaFrame13 septembrie 2017

Wild Berries – cel mai bun documentar Aristoteles Workshop 2017

CinemaFrame8 august 2017

SOLDAȚII. POVESTE DIN FERENTARI la San Sebastian

CinemaFrame8 august 2017

BREAKING NEWS din 29 septembrie în cinematografe

CinemaFrame1 august 2017

TEODORA MARES și ADRIAN PADURARU se reîntorc pe ecrane

CinemaFrame31 iulie 2017

Radu Mihăileanu lansează ,,Povestea iubirii’’ la TIFF 2017

CinemaFrame20 aprilie 2017

Ultima zi – thriller comic, regia Gabriel Achim – în cinema din 12 mai

CinemaFrame15 aprilie 2017

Vasile la Tampere

CinemaFrame7 martie 2017

Primul week-end a cutremurat 12.000 de spectatori

CinemaFrame27 ianuarie 2017

VEZI FILM ROMÂNESC! joi 3 noiembrie

CinemaFrame3 noiembrie 2016

VEZI FILM ROMÂNESC! miercuri 2 noiembrie

CinemaFrame2 noiembrie 2016