Premiera

#SELFIE 69 sau CUM SĂ TE MĂRIȚI ÎN TREI ZILE?!

#SELFIE 69 sau CUM SĂ TE MĂRIȚI ÎN TREI ZILE?!

#Selfie69 este sequelul succesului de public  #Selfie, cel mai bine vândut film românesc al anului 2014 și va fi lansat în cinematografe în 16 septembrie.

Lungmetrajul #Selfie69, regizat de Cristina Iacob, spulberă mitul urban potrivit căruia căsnicia nu aduce fericirea… Poate chiar dimpotrivă! Dar, pentru a ajunge la această concluzie, trei grații bune și nebune, Roxi (Olimpia Melinte), Yasmine (Crina Semciuc) și Ana (Flavia Hojda) trebuie să treacă prin capcanele, tentațiile și pericolele ce apar în urma unui pariu total ”prăjit”, ce devine viral pe facebook: care dintre ele se mărită prima în trei zile?!

Așa că, plecate de acasă, atât la propriu cât și la figurat, ele caută cu înverșunare inelul mult visat de fiecare mireasă latentă. După câteva preludii și tentative absolut imprevizibile, cele trei vor descoperi iubirea acolo unde nici nu se așteaptă! Și, dacă se lasă și cu finalizare (aka căsătorie), asta rămâne de văzut… Începând din 16 septembrie, în cinematografele din toată țara!

Olimpia Melinte_RoxiRomantica incurabilă, care visează la o dragoste ca în The Notebook, Roxi este interpretată de Olimpia Melinte. În #Selfie (2014) era fata plinuță, de gașcă, complexată, dar mereu cu dulciuri la ea. În relația cu Magi (Vlad Logigan) s-a descoperit pe sine și a început să își urmeze visul. Studentă la film, Roxi sparge tiparele și este ea însăși. Luptă pentru dragostea adevărată, fie cea a unui bărbat sau cea a prietenelor ei. Copilul răsfățat și uneori mult prea rebel – cu sau fără cauză – al Ceciliei (Alina Chivulescu) și sora vitregă a Anei (Flavia Hojda), după ce mama ei s-a căsătorit cu Nea Ceaușu (Răzvan Vasilescu), Roxi își dorește să se căsătorească cu Magi din grupul băieților.

“Roxi este infuzia mea de adolescență”, spune Olimpia Melinte, “toată paleta ei de culori, crizele, bucuriile, eșecurile și-au făcut loc în mine și au creat o tânără puternică și hotărâtă, her own hero, așa cum spune Roxy-Foxy. O tânără care nu are nevoie de clișee, care nu vrea să arate ca toate celelalte fete, care are personalitate, are forță și știe ce vrea. Am avut de învățat multe de la Roxi și sper să aibă același impact și asupra tinerilor de azi, prea pierduți în stereotipuri și în eroi de plastic”, spune Olimpia.

Yasmine este liderul/obraznica grupului, interpretată de Crina Semciuc. Fata frumoasă, de bani gata. Îi place aventura și de fiecare dată alegerile ei proaste au legătură cu proful de istorie, bărbatul pe care îl selfie Crina Semciuc_Yasmineiubește, dar care nu își dorește o relație cu ea. Face totul din teribilism. Știe că poate avea tot ceea ce își dorește pentru că este sexy și are bani. Și-ar dori să poată cumpăra și dragostea, pentru că așa a fost crescută. Părinții ei i-au oferit bani în loc de iubire și atenție. Descoperă că dragostea nu are preț și nu știe cum să o obțină. Roxi și Ana sunt singurele din viața ei care îi oferă dragoste necondiționată, iar prietenia lor este pe primul lor pentru Yasmine. Ele îi vor binele și, în urma pariului pus, trebuie să se ducă la școală, în loc să se plimbe zi și noapte prin cluburi și la petreceri.

“Yasmine este un caracter complex, plin de viață, care își asumă orice decizie pe care o ia”, spune Crina Semciuc despre Yasmine. “Este vulcanică, dinamică, asumată, e ca o gură de aer proaspăt pentru cei din jur. Are o relație sinceră de prietenie cu Roxi și Ana, ea e sufletul acestei prietenii, motiv pentru care suferă când cele două prietene au pe cineva și ea rămâne singură. Yasmine caută iubirea adevărată, fără să-și dea seama, deși începe lăsându-ți impresia că este doar un copil răsfățat. Ea doar parcurge drumul unui adolescent către maturitate”, vorbește Crina despre personajul ei.

Flavia Hojda_AnaTânăra actriță Flavia Hojda o interpretează pe Ana, fata frumoasă, cuminte și deșteaptă a grupului. Studentă la conservator, învață să cânte la violoncel. Și-a urmat visul muzicii, deși era pe lista de admiși la Princeton. Are relația perfectă cu Brain (Alex Călin) – “creierul” din gașca de băieți. Este fata lui Nea Ceaușu (Răzvan Vasilescu), fiica vitregă a Ceciliei. Mama ei a murit când era mică. Ana are un sistem de valori bine fixat datorită educației stricte primite de la tatăl ei. Este vocea rațiunii în fiecare boacănă a grupului și se alătură nebuniei din dorința de a le proteja pe fete. Este foarte sigură pe ea și pe dragostea lui Brain. Atât de sigură, încât nu poate concepe un refuz de la el și intră într-o spirală a nebuniei…

Simt că am crescut împreună cu Ana, și am învățat lucruri de la ea, în drumul nostru spre maturizare”, spune Flavia Hojda despre Ana. “Lucrând la personajul ăsta am învățat mai multe despre mine, și am reușit să trec de unele bariere și limite care se formaseră în jurul meu. A fost o provocare. Și tot datorită unei provocări, Ana își îmbrățișează viața și se descoperă pe ea. E traseul adolescentei care, încet, devine femeie.”

#Selfie69 03Din distribuție fac parte: Olimpia Melinte (Roxi), Vlad Logigan (Magi), Crina Semciuc (Yasmine), Flavia Hojda (Ana), Alex Călin (Brain), Levent Sali (Mihai), alături de Alina Chivulescu (Cecilia) și Răzvan Vasilescu (Nea Ceaușu). Roluri inedite au Maia Morgenstern, Dorina Chiriac, Marian Râlea, Alex Bogdan, Andrei Huțuleac, Tolea Ciumac, alături de actori consacrați sau debutanți.

fotografii Adi Marineci

More in Premiera

UN PAS ÎN URMA SERAFIMILOR din 22 septembrie in cinematografe

CinemaFrame13 septembrie 2017

„Breaking News” la 15 ani

CinemaFrame13 septembrie 2017

BREAKING NEWS din 29 septembrie în cinematografe

CinemaFrame1 august 2017

Radu Mihăileanu lansează ,,Povestea iubirii’’ la TIFF 2017

CinemaFrame20 aprilie 2017

Ultima zi – thriller comic, regia Gabriel Achim – în cinema din 12 mai

CinemaFrame15 aprilie 2017

AFACEREA EST se pregătește de lansare

CinemaFrame1 octombrie 2016

CÂINI nominalizat la European Discovery 2016

CinemaFrame20 septembrie 2016

BONDOC – despre prietenie și șah

CinemaFrame15 septembrie 2016

INIMI CICATRIZATE în Elveția

CinemaFrame7 august 2016

TUDO

CinemaFrame22 aprilie 2016

DINCOLO DE CALEA FERATA din 22 aprilie în cinematografe

CinemaFrame17 aprilie 2016

BACALAUREAT, regia Cristian Mungiu, în competiţia oficială de la Cannes

CinemaFrame14 aprilie 2016