„Ia gândește-te… Se răzbună Iepurașul pe Iisus Hristos de Paște?” (Primarul)
Ultima zi, cel mai recent lungmetraj al regizorului Gabriel Achim, va fi lansat în cinematografele românești în 12 mai, distribuit de Independența Film. După ce a fost prezentat în avanpremieră internațională la TIFF 2016, unde a primit Premiul pentru Cel mai bun lungmetraj românesc, Ultima zi va închide anul acesta Festivalul Filmului European, în 11 mai.
„Ultima zi este un thriller comic despre credință și infidelitate, iertare și pedeapsă“, spune regizorul și producătorul Gabriel Achim. Adrian, un bărbat dintr-un oraş de provincie, s-a hotărât să se călugărească. Primarul, poliţistul şi liderul Asociaţiei Tinerilor Creştini din oraş îşi conduc prietenul pe drumul spre mănăstire. Primarul, regizor amator, se oferă să filmeze călătoria, dar are şi nişte planuri secrete pentru Adrian.
Din distribuție fac parte Doru Ana, Mimi Brănescu, Adrian Văncică, Adrian Ciglenean, Constantin Cojocaru, Rodica Lazăr, Andi Vasluianu, Gabriel Sandu, Alina Berzunțeanu, Coca Bloos, câinii Cory și Nesa. Regizorul Gabriel Achim și fiul său, Cosma, joacă, de asemenea, în film.
„E contradictoriu cum oamenii au disponibilitatea de a afla o mulțime de informații despre lume, dar nu mai interesează pe nimeni să-si cerceteze propria așezare sufletească“, spune Gabriel Achim. „Să se întrebe de ce face ceea ce face, care este motorul profund al acțiunilor sale. Care este sensul lumii, de unde venim, încotro ne îndreptăm“.
„Noi nu mai sîntem în Evul Mediu, acum un om care vrea să se informeze are National Geographic, Animal Planet, Discovery și atâtea și atâtea canale TV“, ne avertizează Primarul din film. „Acum o mie de ani…“, încearcă să ne pună în temă Adrian, protagonistul filmului, care dorește să se călugărească, dar nu dintr-o anumită chemare, ci pentru a fugi de probleme nerezolvate, din lașitate.
Nu-și poate duce ideea până la capăt, că e întrerupt de același Primar. “Lasă, lasă! Noi nu mai sîntem acum o mie de ani, noi sîntem acum.“ Curiozitatea e cu totul și cu totul în altă parte. “Băi fraiere, tu știi cum se fac banii?“, întreabă un șofer de microbuz, ticsit pînă la refuz cu călători. “Se fac grămadă, să simți cum transpiri cînd îi numeri, pricepi?“
„Lumea e mai spectaculoasă și ești mai aproape de sensul ei abia atunci când începi să-ți pui întrebări“, spune Gabriel Achim despre Ultima zi. „Chiar și atunci când ai luat simpla decizie de a nu-ți mai pierde timpul uitîndu-te la televizor s-ar putea să fie un progres uriaș“.
Scenariul lungmetrajului este semnat de Gabriel Achim și Cosmin Manolache, iar imaginea, de George Chiper-Lillemark. Editor de imagine este Ștefan Ioan Tatu, iar Florian Titus Ardelean și Alexis Marzin au creat designul și montajul coloanei sonore. Mixajul sunetului a fost realizat de Cristinel Șirli la Creative Sound Paris. Scenografia îi aparține lui Signe Chiper-Lillemark, iar costumele, Luminiței Mihai. Producător este Gabriel Achim, Dan Burlac este producător delegat, iar Cristinel Șirli, co-producător.
Gabriel Achim. Scurtă biografie
Gabriel Achim a absolvit secţia Regie-Film a UNATC în 2008 şi Academia de Studii Economice la începutul anilor ’90. Înainte de a fi regizor şi producător, a lucrat peste 10 ani ca director şi consultant în managementul resurselor umane pentru companii internaţionale.
Lungmetrajul său de debut, Visul lui Adalbert (2011), a fost selecționat în Competițiile oficiale ale unor festivaluri internațioanle de renume, cum sunt cele de la Salonic, Reykjavik, Tallinn – Mențiune specială, TIFF, Nashville, Bradford, IndieLisboa etc. Scurtmetrajul Bric Brac (2009) a fost prezent la Berlinale, Los Angeles (2009), Karlovy Vary, Barcelona, Trieste, Mons, Tampere, pentru a menționa câteva dintre ele.
Ultima zi – pagina de facebook
Independența Film – pagina de facebook
Facebook
Google+
YouTube
RSS