Film românesc

5 FILME ROMÂNEȘTI LA CANNES 2016

5 FILME ROMÂNEȘTI LA CANNES 2016

Ediţia a 69-a a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes găzduieşte 5 producţii de film din România.
În competiţia oficială a festivalului sunt filmele semnate de Cristi Puiu şi Cristian Mungiu. Pentru frunza de palmier mai sunt în această secţiune regizori ca Fraţii Dardenne, Almodovar, Jarmusch, Nicole Garcia, Xavier Dolan…

După 11 ani de la Premiul Un Certain Regard pentru MOARTEA DOMNULUI LĂZĂRESCU (şi deschiderea unei perspective uriaşe pentru cinematografia românească!), Cristi Puiu este prezent în competiţia oficială din acest an cu SIERRA NEVADA.
Filmul lui Puiu își situează acțiunea la 3 zile după atentatul de la sediul Charlie Hebdo și la 40 de zile după moartea tatălui lui Lary – un doctor de 40 de ani care își petrece o zi alături de familia adunată pentru comemorarea celui dispărut. O zi de sâmbătă în care Lary, confruntându-se cu trecutul și temerile sale, își reevaluează locul pe care îl ocupă în interiorul familiei.
Filmul are în distribuție pe Mimi Brănescu, Sorin Medelini, Dana Dogaru, Judith State, Marin Grigore, Ana Ciontea, Cătălin Moga, Rolando Matsangos, Ilona Brezoianu.
durata 173′

Sierra_Nevada_00008
Sierra_Nevada_00007
Sierra_Nevada_00006
Sierra_Nevada_Still_11
Sierra_Nevada_Still_05
Sierra_Nevada_Still_03
Sierra_Nevada_00001
[/su_slider][/su_slider]

Cristian Mungiu are în palmares patru premii la Cannes. 4 LUNI, 3 SĂPTĂMÂNI ŞI 2 ZILE i-a adus 3 premii în 2007 ( Palme d’Or, FIPRESCI şi un premiu acordat de administrația educației naționale din Franța) iar în 2012 DUPĂ DEALURI a obţinut premiul pentru cel mai bun scenariu.
Anul acesta Cristian Mungiu se află în competiţia pentru cel de-al doilea Palme d’Or din carieră cu BACALAUREAT.

Bacalaureat, cunoscut în perioada de pregătire sub numele de Fotografii de familie, spune povestea unui doctor dintr-un mic oraș de provincie care trebuie să decidă care e cea mai bună cale de urmat pentru copilul lui în contextul societății românești de astăzi.
Filmul îi are în rolurile principale pe Adrian Titieni și pe Maria Drăguș.
durata 128′


Bogdan Mirică este și el pentru a treia oară la Cannes, de data aceasta în secțiunea care a mai adus premii României – Un Certain Regard.
„Am mai fost de două ori la Cannes. O dată în 2007, ca student, când am participat la un masterclass Martin Scorsese – care efectiv m-a lovit în plex – și o dată acum doi ani, când am participat la Atelierul Cinéfondation. Într-un fel, mă simt că prâslea din poveste, cel care reușește a treia oară, deși Câini este primul meu lungmetraj. Bineînțeles, sunt bucuros și onorat de această selecție”
Acțiunea filmului lui Bogdan Mirică este plasată în apropierea graniței cu Ucraina. Roman, un tânăr de la oraș, ajunge într-un sat izolat din Dobrogea, unde are de gând să vândă pământul moștenit de la bunicul său care a murit cu câteva luni în urmă. În timp ce face demersurile pentru vânzarea moșiei, Roman devine, treptat, martorul unor evenimente bizare. O senzație generală de amenințare plutește în aer.

Vlad Ivanov_Caini
Gheorghe Visu_Caini (2)
Dragos Bucur_Caini
Bogdan Mirica_Caini

În competiția pentru Palme D’or la scurt metraj este filmul regizorilor Gabi Virginia Șarga și Cătălin Rotaru – 4:15 PM SFÂRȘITUL LUMII – un debut atât pentru regizori cât și pentru producători,  independent 100%.
Filmul spune povestea unei întâlniri neobișnuite dintre un curier si un autostopist. Când autostopistul îl avertizează că sfârșitul lumii este aproape, curierul îl ia drept nebun, fără să știe că această întâlnire îi va schimba total viața. Cele două roluri sunt interpretate de actorii Alexandru Suciu și Elias Ferkin
„În seara în care am aflat vestea că am fost selectionați la Cannes, ne-am întâlnit să sărbătorim. Uitându-mă la noi am realizat că, într-un fel, suntem aproape toți la început de drum – este primul film regizat de Gabi si Cătalin, primul film produs de noi. Într-un fel, pot să spun ca ne-am pierdut virginitatea… și am ajuns la Cannes” Alex Tudor Craciun, producător
4:15 PM SFÂRȘITUL LUMII a fost realizat în coproducție de Flama Booking și Axis Media Production. Filmările la 4:15 PM SFÂRȘITUL LUMII au avut loc timp de patru zile,  între Hăgiești și Măriuca, în județul Ialomița.
durata 15′

4.15PM_Sfarsitul_Lumii_14
4.15PM_Sfarsitul_Lumii_13
4.15PM_Sfarsitul_Lumii_12
4.15PM_Sfarsitul_Lumii_11
4.15PM_Sfarsitul_Lumii_10
4.15PM_Sfarsitul_Lumii_09
4.15PM_Sfarsitul_Lumii_08
4.15PM_Sfarsitul_Lumii_07
4.15PM_Sfarsitul_Lumii_06

În secțiunea CINÉFONDATION este filmul studentului de la U.N.A.T.C. Alexandru Badea -TOATE FLUVIILE CURG ÎN MARE care spune povestea lui Radu care face faţă cu greu decesului mamei sale. Imaginea  este semnată de Tudor Platon care semnează și imaginea filmul din competiția pentru scurt metraj.
durata 24′

Toate_Fluviile (6)
Toate_Fluviile (5)
Toate_Fluviile (4)
Toate_Fluviile (3)
Toate_Fluviile (1)
4.15PM_Sfarsitul_Lumii_15
Între 11 și 22 mai cinematografia românească este pe croazeta! Succes tuturor filmelor aflate la festival! Cu sau fără premii, performanța acestei cinematografii este o certitudine.
Felicitari pentru Alexandru Badea, Gabi Șarga, Cătălin Rotaru, Bogdan Mirică, Cristi Puiu, Cristian Mungiu!
Felicitări producătorilor pentru perseveranța și tenacitatea strecurării printr-un sistem de cele mai multe ori potrivnic!
VEDEȚI FILM ROMÂNESC!

More in Film românesc

UN PAS ÎN URMA SERAFIMILOR din 22 septembrie in cinematografe

CinemaFrame13 septembrie 2017

„Breaking News” la 15 ani

CinemaFrame13 septembrie 2017

Wild Berries – cel mai bun documentar Aristoteles Workshop 2017

CinemaFrame8 august 2017

SOLDAȚII. POVESTE DIN FERENTARI la San Sebastian

CinemaFrame8 august 2017

BREAKING NEWS din 29 septembrie în cinematografe

CinemaFrame1 august 2017

TEODORA MARES și ADRIAN PADURARU se reîntorc pe ecrane

CinemaFrame31 iulie 2017

Radu Mihăileanu lansează ,,Povestea iubirii’’ la TIFF 2017

CinemaFrame20 aprilie 2017

Ultima zi – thriller comic, regia Gabriel Achim – în cinema din 12 mai

CinemaFrame15 aprilie 2017

Vasile la Tampere

CinemaFrame7 martie 2017

Primul week-end a cutremurat 12.000 de spectatori

CinemaFrame27 ianuarie 2017

VEZI FILM ROMÂNESC! joi 3 noiembrie

CinemaFrame3 noiembrie 2016

VEZI FILM ROMÂNESC! miercuri 2 noiembrie

CinemaFrame2 noiembrie 2016