MEDIAŞ CENTRAL EUROPEAN FILM FESTIVAL “7+1” (MECEFF „7+1”), un festival consacrat cinematografiilor ţărilor învecinate României, din perimetru Europei Centrale.
Începând cu această ediție, MECEFF „7+1” a primit marca EFFE (Europe for Festivals, Festivals for Europe), a Uniunii Europene care certifica înalta ținută artistică și importanța europeană a acestui festival de film cu un impact semnificativ la nivel local, național și internațional. În cadrul celei de-a cincea ediţii a festivalului, de anul acesta, în perioada 01 – 05 septembrie 2015 si la București in perioada 24 – 27 septembrie, vor fi prezentate in competitie filmele câştigătoare ale premiului naţional din fiecare din cele şapte ţări: Austria, Cehia, Polonia, România, Slovacia, Slovenia, și Ungaria.
Tematica acestei ediţii va fi “Primul Război Mondial”, prin urmare în afara competiţiei vor fi prezentate aprox. 25 de filme, opere ale unor regizori consacraţi nu numai din ţările participante, dar și filme valoroase din patrimoniul universal, ce plasează Primul Război Mondial într-un context artistic, cultural, istoric și social, prezentând impactul covârșitor al acestui cataclism asupra umanității, în toate aspectele sale.
ŢARA INVITATĂ SPECIAL – FRANȚA După cum s-a stabilit în programul MECEFF “7+1”, cifra “1” reprezintă, la fiecare ediţie anuală, realizările cinematografice ale unei ţări invitate special, în afara celor șapte. În anul 2015, această ţară va fi Franța şi, cu sprijinul Institutului Cultural Francez în România, vor fi prezentate în cadrul festivalului unele dintre cele mai importante filme franceze ce reflectă momentul crucial al Primului Război Mondial
SELECŢIA PREŞFILME CLASICE ÎN LIMBA IDIŞ Ca şi în ediţiile anterioare, în cadrul MECEFF “7+1” vor fi prezentate filme clasice în limba idiş, nou restaurate, filme cu o valoare artistică şi educaţională relevantă nu numai pentru comunitatea evreiască, cât şi pentru publicul larg, filme menite să readucă în vizorul publicului cinematografia, cultura şi arta idiş.
PORTRET DE REGIZOR – MIRCEA VEROIU In cadrul acestei sectiuni vor fi prezentate cinci dintre cele mai importante filme ale regizorului, scenaristului şi actorului român Mircea Veroiu. Personalitate importantă a cinematografiei româneşti din anii ’70-’90, Mircea Veroiu a fost premiat de ACIN pentru filmele regizate si a obţinut premiul Festivalului de la San Remo pentru ADELA. Criticii italieni l-au numit Il Visconti romeno. – “Şapte zile” (1973), debutul în lung-metraj al regizorului si, in acelasi timp, un policier sofisticat – “Hyperion” (1975), o dramă care, scrie Florian Potra, aduce în discuţie „impulsurile mitului şi ipotezele SF” – “Dincolo de pod” (1976), film apreciat de Eva Sârbu ca „un regal de frumuseţe plastică, o minunată galerie de tablouri vivante, o superbă victorie a imaginii… o tratare romantică nu romanţioasă, tragică nu dramatică” a romanului clasic Mara de Ioan Slavici – “Semnul şarpelui” (1981), cu interpretările antologice ale Leopoldinei Bălănuţă, Mircea Albulescu,Ovidiu-Iuliu Moldovan, Dorel Vişan, Ion Vâlcu – “Sfârşitul nopţii” (1982), unul din filmele sale de referinţă, semnat in anii ’80, care au reprezentat o perioadă efervescentă pentru realizator
În afara tematicii cinematografice, MECEFF “7+1” se axează şi pe evenimente culturale conexe, menite să susțină și să aducă un plus de valoare temei cinematografice. Mai multi specialiști români și străini de talie europeană și internațională vor susține o serie de colocvii pe tema acestui conflict militar de dimensiuni mondiale: Primul Război Mondial și a efectelor sale radicale. Printre aceștia, Alexandre Sumpf, reputat istoric la nivel european, autor a numeroase lucrări și reprezentantul Centrului Internațional de Cercetare Historial, Péronne – cea mai importantă instituție internațională de studiere a Primului Razboi Mondial; pe renumitul istoric și profesor la Facultatea de Istorie a Universității din București, Lucian Boia, a cărui operă, întinsă și variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România și Franța, precum și traduceri în engleză, germană etc; Adrian Majuru, istoric, antropograf, jurnalist și directorul Muzeului Municipiului București; doamna Bianca Pîrvulescu, Arhivele Naționale ale României, doctor in istorie.
Vor fi organizate două expoziții de fotografie și afise cu tema PRIMUL RĂZBOI MONDIAL: – „Francezi și români în Primul Război Mondial”, expozitie realizata cu sprijinul Institutului Francez. 12 panouri concepute de către centrul de comunicare și de producție audiovizuală al apărării (ECPAD) din cadrul Ministerului Apărăo maniera foarte didactica și cronologic, diferitele etape ale relatiei franco – române, de la intrarea în război a României, pana la tratatele de pace.
Expoziția „(Ne)liniștea dinaintea furtunii”, realizata cu sprijinul Forumului Cultural Austriac, surprinde într-o serie de imagini și texte, cele mai importante aspecte ale contextului socio-cultural austriac din urmă cu un secol. Anii dinaintea Primului Război Mondial sunt numiți liniștea dinaintea furtunii. Contrar acestui clișeu însă, Austria trecea printr-o perioadă tumultoasă în care se mergea cu pași rapizi spre modernism în toate domeniile posibile: feminismul modern lua amploare, Sigmund Freud descoperea subconștientul, muzica părăsea fundamentul armoniei, iar pictura se îndepărta tot mai tare de concret.
SALĂ DE LECTURĂ READ&SCREEN De asemenea, va fi realizată o sală de lectură în sistemul read&screen, cu fragmente din capodopere ale literaturii române și europene, având ca temă Primul Război Mondial și interpretate de mari actori ca Ion Caramitru, Horațiu Mălăele, Victoria Cociaș, Constantin Cotimanis. În același timp, in permanenta in sala vor fi proiectate imagini originale din perioada razboiului.
PROGRAME TURISTICE La fiecare ediție se desfășoară programe culturale şi turistice instituite de A.D.I. „Comunitatea Târnavelor”, manifestări incluse în programul festivalului, ca parte integrantă a acestuia.
Festivalul este organizat de: Ecran Cinema Management, Ministerul Culturii, Centrul Național al Cinematografiei, Institutul Cultural Român, Primăria Mediaș și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară “Regiunea Târnavelor”
Facebook
Google+
YouTube
RSS