Știri

JACQUES AUDIARD vine în România

JACQUES AUDIARD vine în România

Unul dintre cei mai aclamați cineaști ai momentului, Jacques Audiard, premiat cu Palme d’Or la Cannes 2015 pentru Dheepan, se va întâlni pentru prima dată cu spectatorii din România la festivalul Les Films de Cannes à Bucarest (23 – 29 octombrie). Regizorul își va prezenta filmul, va răspunde întrebărilor publicului și va susține un masterclass la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică (UNATC) luni, 26 octombrie, de la ora 11.00. Un focus îi va fi dedicat în festival, alte două filme ale sale urmând a fi proiectate: De battre mon cœur s’est arrêté și Un profet.

Jacques Audiard (63 de ani) vine la București cu un film mai actual ca niciodată. Dheepan urmărește traseul a trei imigranți din Sri Lanka – un fost soldat, o tânără și un copil – care pozează ca familie și încearcă să răzbată în noua lume în care au intrat, undeva în afara Parisului. În rolul principal, regizorul a ales un actor non-profesionist cu o istorie similară în spate: Jesuthasan Antonythasan a luptat în gruparea Liberation Tigers a lui Tamil Eelam și a fost închis în numeroase țări, înainte de a cere azil în Franța în 1997, la doar 25 de ani. Audiard declara la Cannes că speră ca filmul să contribuie la îmbunătățirea situației lor.

Tahar Rahim_Un profet
Dheepan
De battre mon coeur s’est arrete_2
De battre mon coeur s’est arrete
Jacques Audiard

Maestru în celebrarea marginalilor și autor al unor filme foarte intense, Audiard și-a început cariera ca asistent de regie al lui Roman Polanski la The Tenant (1976), dar a regizat primul lungmetraj abia 18 ani mai târziu, în 1994. Regarde les hommes tomber, un road movie cu Mathieu Kassovitz și Jean-Louis Trintignant, i-a adus o selecție la Cannes, în Semaine de la Critique, și primul din șirul lung de trofee – Premiul César pentru Cel mai bun debut. Cei doi actori au fost protagoniști și în următorul său film, Un héros très discret (1996), distins cu Premiul pentru scenariu la Cannes. Din anii 70 încoace, a scris peste 20 de scenarii pentru filme și seriale TV, unele împreună cu tatăl său, scriitorul Michel Audiard. A regizat videoclipuri, inclusiv pentru Noir Désir (celebra melodie Comme elle vient), și avut câteva apariții ca actor.

Cele șapte lungmetraje ale sale i-au adus zeci de premii. Sur mes lèvres (2001) confirma încă o dată talentul său de scenarist obținând César pentru scenariu, De battre mon cœur s’est arrêté (2006), cronica unei relații distructive tată-fiu, a fost un succes de critică și de public și a câștigat opt premii César, inclusiv pentru Cel mai bun film, dar și BAFTA pentru Cel mai bun film străin. Notorietatea internațională a venit odată cu thriller-ul Un profet, câștigător al Marelui Premiu la Cannes, nominalizat la Oscar și Globurile de Aur și premiat cu BAFTA și nouă trofee César, în care talentatul actor Tahar Rahim joacă rolul unui tânăr forțat să se adapteze regulilor vieții în închisoare. A urmat povestea de dragoste emoționantă din De rouille et d’os (2012), cu Marion Cotillard, la rândul ei multi-premiată.

Următorul său proiect după Dheepan este și primul în limba engleză – The Sisters Brothers, un western adaptat după o carte de Patrick deWitt, cu John C. Reilly în rolul principal.

Jacques Audiard este al doilea laureat Palme d’Or care vine la Les Films de Cannes à Bucarest în anul în care câștigă cea mai importantă distincție din lume oferită de un festival de film, după Abdellatif Kechiche (La vie d’Adele), care a vizitat Bucureștiul în anul 2013.

Peste 30 dintre filmele din selecția Festivalului de la Cannes, 12 dintre ele premiate, pot fi văzute pentru prima dată în România între 23 și 29 octombrie, la Cinema PRO, Cinema Studio și Cinema Elvire Popesco. Lista filmelor poate fi consultată pe http://www.filmedefestival.ro/.

Filmul Dheepan va fi distribuit în cinematografele din România de Independența Film, din 30 octombrie.

More in Știri

CinemaTOUR KIDS județul Brașov 2018 în cifre

CinemaFrame2 decembrie 2018

CINEMATOUR KIDS revine în județul Brașov

CinemaFrame2 decembrie 2018

FILMUL ISTORIC EUROPEAN la ora de istorie

CinemaFrame4 martie 2018

BIEFF 2018 despre identitate, apartenenta si adevaruri personale

CinemaFrame1 martie 2018

IN PRONUNTARE, debut feminin la Săptămâna Criticii de la Berlin

CinemaFrame25 ianuarie 2018

CEAȚA, Adi Voicu premiat la Angers

CinemaFrame23 ianuarie 2018

Cinematour KIDS județul BRAȘOV 2017 în date și cifre!

CinemaFrame5 noiembrie 2017

Week-end de Halloween cu filme bune la Opera Comică pentru Copii

CinemaFrame23 octombrie 2017

SIERANEVADA, BENJAMIN BUTTON și MY FAIR LADY

CinemaFrame16 octombrie 2017

Ce faci când vrei să vezi un film bun? Vii la UnderGrant în week-end!

CinemaFrame9 octombrie 2017

Timishort ia startul pe 12 octombrie

CinemaFrame8 octombrie 2017
Olimpia Melinte și Nicodim Ungureanu

UN ALT WEEK-END, ALTE FILME BUNE

CinemaFrame2 octombrie 2017