Știri

DokStation ia startul azi!

DokStation ia startul azi!

Prima ediție DokStation, gata de start. Muzicianul Bill Drummond (The KLF), invitat special al festivalului

Vineri, 23 septembrie, începe prima ediție DokStation Music Documentary Film Festival și se va desfășura timp de trei zile (23-25 septembrie), în câteva cartiere din București, în sectoarele 1, 2, 4 și 6.

DokStation Music Documentary Film Festival, singurul festival de filme documentare muzicale din București, are un program de documentare recente, în premieră în România, filme ce descoperă povești despre muzică, povești din studio, de pe scenă și din culise, povești despre muzici, vorbe și viziuni, povești ale unor muzicieni cu eșecurile și succesele lor.

În deschiderea Dokstation, vineri, 23 septembrie, de la ora 20.30, la Centrul Cultural “Mihai Eminescu” – Parcul Național, va fi proiectat, în premieră în România, filmul Nick Cave &The Bad Seeds: One More Time With Feeling (2016), regizat de Andrew Dominik. Documentarul este deopotrivă un document al înregistrării celui de-al 16-lea album (acoperă toate cele 8 piese) semnat Nick Cave &The Bad Seeds, Skeleton Tree, și un recviem pentru Arthur, fiul lui Nick Cave, decedat la vârsta de 15 ani, în vara anului 2015.

Proiecția filmului în varianta 2D va fi precedată, începând cu ora 19.00, de un concert susținut de trupa The Mono Jacks, una dintre cele mai apreciate trupe de rock alternativ din peisajul muzical autohton și de câteva extrase din noul documentar (work in progress), The Mono Jacks. Vara aceasta trupa a lansat un nou single, Drumul.
Accesul în Amfiteatrul “Mihai Eminescu” se face începând cu ora 18.30.

Invitații speciali al primei ediții DokStation sunt muzicianul și artistul scoțian Bill Drummond, cofondator al trupei de avangardă pop The KLF, și Stefan Schwietert, regizorul documentarului Imagine Waking Up Tomorrow and All Music Has Disappeared (2015).
După vizionarea filmului, Bill Drummond și Stefan Schwietert vor fi prezenți pentru o conversație cu spectatorii.
Drummond este omul cu care cândva The KLF cucerea lumea pop-ului. Un spirit anarhist, un etern golan care acum dirijează cel mai mare cor al lumii – The17, un ansamblu de amatori fără partituri și fără repetiții. Stefan Schwietert (Echoes of Home) îl însoțește pe Drummond în căutarea acestuia de noi voci: în aer liber sau într-o fabrică, într-o sală de clasă sau într-un pub. Fostul solist al formatiei The KLF realizează un experiment muzical, încercând să-și imagineze cum ar fi o lume în care muzica dispare. Este o călătorie către punctul zero al muzicii.

Tot în a doua zi de festival, sâmbătă, 24 septembrie, va fi proiectat în Parcul Drumul Taberei, documentarul Pulp: A Film About Life, Death and Supermarkets (2014), regia Florian Habicht. Cunoscută și apreciată pentru piese precum “Common People” și “Disco 2000”, trupa se întoarce după 25 de ani în Sheffield, pentru ultimul concert din Marea Britanie.
Documentarul va fi precedat de un concert susținut de muzicianul Mihail. Single-ul de debut “Dans nocturn” amintește de câțiva dintre artiștii preferați ai lui Mihail: John Mayer, Junip, Glen Hansard, Jack Johnson, Jose Gonzalez sau Aloe Blacc. Hitul “Mă ucide ea” a înregistrat un succes incredibil, ocupând primele poziții în top-urile muzicale din România.

Programul de concerte este completat de trupele The Nuggers și ORKID și DJ set cu A. Rusu și Rock DJ.

Programul complet poate fi consultat pe

www.dokstation.ro

Accesul este liber pe bază de rezervare pe eventbook.ro, pentru proiecțiile și concertele de la Centrul Cultural “Mihai Eminescu” – Parcul Național (http://po.st/DokStationNickCave) și de la Club Control, iar pentru cele de la Grădina cu filme și Teatrelli, pe bază de rezervare pe eventim.ro.

Știri

More in Știri

CinemaTOUR KIDS județul Brașov 2018 în cifre

CinemaFrame2 decembrie 2018

CINEMATOUR KIDS revine în județul Brașov

CinemaFrame2 decembrie 2018

FILMUL ISTORIC EUROPEAN la ora de istorie

CinemaFrame4 martie 2018

BIEFF 2018 despre identitate, apartenenta si adevaruri personale

CinemaFrame1 martie 2018

IN PRONUNTARE, debut feminin la Săptămâna Criticii de la Berlin

CinemaFrame25 ianuarie 2018

CEAȚA, Adi Voicu premiat la Angers

CinemaFrame23 ianuarie 2018

Cinematour KIDS județul BRAȘOV 2017 în date și cifre!

CinemaFrame5 noiembrie 2017

Week-end de Halloween cu filme bune la Opera Comică pentru Copii

CinemaFrame23 octombrie 2017

SIERANEVADA, BENJAMIN BUTTON și MY FAIR LADY

CinemaFrame16 octombrie 2017

Ce faci când vrei să vezi un film bun? Vii la UnderGrant în week-end!

CinemaFrame9 octombrie 2017

Timishort ia startul pe 12 octombrie

CinemaFrame8 octombrie 2017
Olimpia Melinte și Nicodim Ungureanu

UN ALT WEEK-END, ALTE FILME BUNE

CinemaFrame2 octombrie 2017