Evenimente

CinED 2017

CinED 2017

Aproape 300 de profesori și bibliotecari din țară au participat la sesiunile de formare CinEd. Urmează proiecțiile pentru elevi.

În perioada 21 ianuarie – 27 februarie Societatea Culturală NexT a organizat, în cadrul programului de educație cinematografică CinEd, 7 sesiuni de formare pentru profesorii și bibliotecarii din 6 orașe – București, Râmnicu Vâlcea, Iași, Târgoviște, Alexandria și Brașov. Aproape 300 de facilitatori educaționali au participat la formările coordonate de criticii de film Andrei Gorzo și Gabriela Filippi, familiarizându-se cu platforma online și materialele pedagogice puse la dispoziție prin intermediul programului.

Datorită interesului mare manifestat de participanți, dar și pentru o aprofundare a elementelor de educație cinematografică, în luna aprilie vor mai fi organizate două formări intensive, cu durată de o zi, în București și Brașov. Detaliile despre acestea vor fi anunțate în a doua parte a lunii martie.

Tot în luna martie, perioadă preferată de multe școli pentru Săptămâna Altfel, vor începe proiecțiile pentru elevi, în toate cele 6 orașe în care formările CinEd România au fost organizate anul acesta. Ele vor viza filmele din catalogul CinEd, care include în total 10 lungmetraje și 2 scurtmetraje, pentru elevi de toate vârstele.

 Filmele destinate elevilor de gimnaziu sunt El espíritu de la colmena / Spiritul stupului (Víctor Erice, Spania, 1973), Uma Pedra no Bolso / Un sâmbure de îndoială (Joaquim Pinto, Portugalia, 1988), Shelter / Adăpost, (Dragomir Sholev, Bulgaria, 2010), Il Posto / Postul (Ermanno Olmi, Italia, 1961) și Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii (Cătălin Mitulescu, 2006).

Elevii de liceu se vor putea bucura de pelicule precum En construcción / În construcţie (José Luis Guerín, Spania, 2001), Pierrot Le Fou / Pierrot Nebunul (regia Jean-Luc Godard, Franța, 1965), O Sangue/ Sângele (Pedro Costa, Portugalia, 1989), Cea mai fericită fată din lume (Radu Jude, 2009) și L’intervallo  / Intervalul (Leonardo di Costanzo, Italia, 2012)

 Varietatea de formate în care filmele sunt disponibile permite proiectarea acestora în spații diverse – de la cinematografe cu standarde profesioniste la spații cu echipament minimal, precum sala de clasă sau de bibliotecă. Astfel, programul facilitează accesul elevilor la o serie de producții europene multi-premiate în festivaluri internaționale, cu o valoare cinematografică autentică.

 Catalogul CinEd reunește producții provenind din 7 țări europene (Franța, Portugalia, Spania, Italia, Bulgaria, Cehia şi România) și va fi îmbogățit cu filme noi în fiecare an.

 În primul an de activitate CinEd, Societatea Culturală NexT a organizat proiecții pentru peste 1.300 de elevi de gimnaziu și liceu. Aceștia au descoperit diversitatea cinemaului european și s-au familiarizat cu filmul de artă și limbajul cinematografic.

Evenimente

More in Evenimente

CinemaTOUR KIDS județul Brașov 2018 în cifre

CinemaFrame2 decembrie 2018

CINEMATOUR KIDS revine în județul Brașov

CinemaFrame2 decembrie 2018

Week-end de Halloween cu filme bune la Opera Comică pentru Copii

CinemaFrame23 octombrie 2017

SIERANEVADA, BENJAMIN BUTTON și MY FAIR LADY

CinemaFrame16 octombrie 2017

Ce faci când vrei să vezi un film bun? Vii la UnderGrant în week-end!

CinemaFrame9 octombrie 2017
Olimpia Melinte și Nicodim Ungureanu

UN ALT WEEK-END, ALTE FILME BUNE

CinemaFrame2 octombrie 2017

Un week-end cu Tom Cruise, John Travolta și Olivia Newton John

CinemaFrame26 septembrie 2017

22, 23, 24 septembrie filme pe terasa OCC

CinemaFrame18 septembrie 2017
LA DRUM CU TATA (regia Anca Miruna Lăzărescu)

Week-end-ul 15, 16, 17 septembrie CINEMA IN AER LIBER LA OCC

CinemaFrame13 septembrie 2017

Week-end-ul 8-10 septembrie filme pe terasa OCC

CinemaFrame3 septembrie 2017

Cinema în aer liber la OCC – Lucian Pintilie, James Cameron și Jerome Robbins

CinemaFrame29 august 2017

Cinema în aer liber la final de august

CinemaFrame22 august 2017