Știri

AFERIM! în avanpremieră națională în rețeaua Cinema City din 5 martie

AFERIM! în avanpremieră națională în rețeaua Cinema City din 5 martie

Cu o săptămâna mai devreme față de lansarea oficială din 13 martie 2015, lungmetrajul românesc  proaspăt premiat la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, AFERIM! va rula în avanpremieră națională în rețeaua Cinema City.

Începând cu 5 martie, spectatorii din București și din alte 12 orașe din țară vor putea viziona filmul considerat a fi cea mai așteptata productie româneasca al anului 2015: AFERIM!, film distins cu trofeul Ursul de Argint pentru cea mai bună regie, premiu acordat lui Radu Jude.

PLAYLIST CU TRAILER SI SECVENTE VIDEO DIN „AFERIM!”

Proiecțiile unice AFERIM! din 5 martie sunt programate în locațiile Cinema City din: AFI Cotroceni București (ora 19:30), Sun Plaza București (ora 19:40), Arad Atrium Mall (ora 19:50), Bacău Arena Mall (ora 19:00), Baia Mare Gold Plaza (ora 19:30), Brăila Promenada Mall (ora 19:30), Cluj Iulius Mall (ora 19:30), Constanța Maritimo Mall (ora 20:50), Iași Iulius Mall (ora 19:30), Pitești Mall (ora 19:40), Ploiești AFI Palace (ora 19:20), Târgu Mureș Promenada Mall (ora 19:30), Târgu Jiu Shopping City Mall (ora 19:50) și Timișoara Iulius Mall (ora 19:30). Biletele pot fi rezervate deja pe site-ul cinemacity.ro.

Lungmetrajul AFERIM! va rula în cinematografele din România din 13 martie. Pelicula este distribuită de Micro Film în colaborare cu Parada Film.

Unul dintre cele mai de amploare proiecte cinematografice românești din ultimii ani, AFERIM! în regia lui Radu Jude, este un un film istoric a cărui acțiune are loc în Țara Românească a începutului de secol XIX. Un zapciu, interpretat de actorul Teodor Corban, însoțit de fiul său (Mihai Comănoiu) caută un rob fugar (Cuzin Toma).

Scenariul filmului este scris de Radu Jude și Florin Lăzărescu, Marius Panduru a realizat imaginea, montajul Cătălin Cristuțiu, sound design-ul este semnat de Dana Lucreția Bunescu. Costumele au fost realizate de Dana Păpăruz, iar scenografia de Augustina Stanciu, consilier istoric Constanța Vintilă-Ghițulescu, producător Ada Solomon.

Din distribuție fac parte: Teodor Corban, Mihai Comănoiu, Cuzin Toma, Alexandru Dabija, Luminița Gheorghiu, Victor Rebengiuc, Alberto Dinache, Alexandru Bindea, Mihaela Sîrbu, Adina Cristescu, Șerban Pavlu, Gabriel Spahiu, Dan Nicolaescu.

AFERIM! este o producție Hi Film, în coproducție cu Klas Film Bulgaria, Endorfilm Cehia, Mulberry Development România, cu participarea Nu Boyana Film Studios, U-Films, Production XMG Media, Abis Studio, Division Camera, în asociere cu EZ Films si cu participarea HBO România. Un film realizat cu sprijinul Cinema City, tocmai.ro, Timișoreana, MEDA, Dr. Oetker, Aqua Carpatica, Libra Internet Bank și Fundația pentru o Societate Deschisă. Finanțat de Centrul Național al Cinematografiei, Bulgarian National Film Center, Czech Cinematography Fund, Programul MEDIA al Uniunii Europene. Un proiect susținut de Eurimages.

***
Aceste informații au fost oferite de către HI FILM, producătorul AFERIM!

More in Știri

CinemaTOUR KIDS județul Brașov 2018 în cifre

CinemaFrame2 decembrie 2018

CINEMATOUR KIDS revine în județul Brașov

CinemaFrame2 decembrie 2018

FILMUL ISTORIC EUROPEAN la ora de istorie

CinemaFrame4 martie 2018

BIEFF 2018 despre identitate, apartenenta si adevaruri personale

CinemaFrame1 martie 2018

IN PRONUNTARE, debut feminin la Săptămâna Criticii de la Berlin

CinemaFrame25 ianuarie 2018

CEAȚA, Adi Voicu premiat la Angers

CinemaFrame23 ianuarie 2018

Cinematour KIDS județul BRAȘOV 2017 în date și cifre!

CinemaFrame5 noiembrie 2017

Week-end de Halloween cu filme bune la Opera Comică pentru Copii

CinemaFrame23 octombrie 2017

SIERANEVADA, BENJAMIN BUTTON și MY FAIR LADY

CinemaFrame16 octombrie 2017

Ce faci când vrei să vezi un film bun? Vii la UnderGrant în week-end!

CinemaFrame9 octombrie 2017

Timishort ia startul pe 12 octombrie

CinemaFrame8 octombrie 2017
Olimpia Melinte și Nicodim Ungureanu

UN ALT WEEK-END, ALTE FILME BUNE

CinemaFrame2 octombrie 2017