Premiera

AFERIM! – pur şi simplu, un film frumos!

AFERIM! – pur şi simplu, un film frumos!

105 minute cu cadre în care camera lui Marius Panduru creează senzația de policromie doar din nuanţele cuprinse între alb și negru. Fiecare cadru devine o carte poștală demnă de cei mai pretențioși colecționari. Se întâmplă să uiți de poveste pentru că ești preocupat să descoperi scenele din planul doi. O tăietură de montaj te readuce la poveste. Replicile savuroase aduc zâmbetul pe buze și în cele mai dramatice scene.

Regizorul Radu Jude și-a gândit filmul astfel încât să te surprindă cât mai des – fie prin poveste (scrisă împreună cu Florin Lăzărescu), prin montaj (Cătălin Cristuțiu), prin cadrele – când statice pregătite să fie animate de personaje, când încărcate până la sufocare cu detalii fascinante (Augustina Stanciu).

Jude îşi alege distribuţia cu atenţie. Legăturile actorilor cu personajele sunt aproape organice. Drumul până la personaj a fost cu siguranţă o provocare pentru fiecare actor în parte. Majoritatea cadrelor sunt filmate în exterior. Personajele principale sunt, de cele mai multe ori, călare pe cai. Replicile aparţin unei limbi vechi cu catrene care nu au lăsat loc improvizaţiei. Interpretările actorilor Teo Corban şi Toma Cuzin, ale copiilor Mihai Comănoiu şi Alberto Dinache sunt pline de spontaneitate şi veridice.

Scenele care completează şi îmbogăţesc acţiunea principală sunt şi ele încredinţate unor nume mari ale filmului românesc – Luminiţa Gheorghiu, Victor Rebengiuc, Şerban Pavlu, Mihaela Sîrbu, Gabriel Spahiu.

Nicio figură de ţăran sau ţigan din figuraţie nu este străină de universul gândit de Radu Jude. În foarte desele planuri generale nimic nu se pierde, nimic nu este lăsat la voia întâmplării. Mulţimile din AFERIM! sunt o prezenţă definitorie şi colorată a unei societăţi de secol XIX. Sunt chipuri pe care se citesc sărăcia, nedreptatea şi deruta. Urâtul vremurilor este frumos şi cu inspirație construit! Filmările de grup sunt o provocare pentru privitor. Fiecare prezență din cadru alcătuieşte o  compoziție picturală. Cadrele au adâncimi date nu neapărat de încadraturile camerei, cât de acţiunile care ocupă planurile secundare.

Toate acestea sunt firești. Nimic din ce se găsește în film nu este artificial, nefiresc – arhaismele, filmatul alb-negru, lipsa unor eroi și construcția unor personaje principale aparent banale, scenografia și locațiile, costumele (Dana Paparuz) și expresivele chipuri și trupuri care le îmbracă.

Radu Jude refuză să ne bruscheze. Ne cucerește prin modul natural în care îmbracă o poveste. Refuză să arate acuzator cu degetul, doar ne atenţionează, ne invită să privim, să ascultăm şi să ne gândim la o realitate istorică incomodă si după aproape 200 de ani.

Locațiile de filmare din AFERIM! descoperă o Românie frumoasă, puțin cunoscută și exploatată. Producțiile cinematografice ale ultimilor ani, cu foarte puține excepții, s-au filmat în puține locații, majoritatea interioare. AFERIM! sparge aceste obișnuințe! Nu există un premiu pentru location manager în cinematografia românească, dar dacă el ar exista atunci Răzvan Răduțiu ar merita o astfel de recompensă.

Un alt aspect care nu trebuie trecut cu vederea sunt decorurile create de Augustina Stanciu. Una dintre cele mai animate și probabil una dintre cele mai dificile secvențe este cea de la târgul de animale și sclavi. Forfota și aglomerația târgului sunt accentuate de detaliile gândite și create de scenograf.

Se spune despre AFERIM!  că este film de artă sau film de autor, că este road movie, că este un western balcanic, că este exotic… Oricare dintre aceste etichete poate fi corectă doar că devine extrem de limitativă pentru  că AFERIM! este pur și simplu un film frumos!

 Sinopsis

Aferim!Acţiunea se petrece în 1835, în Valahia. Un zapciu (Teo Corban) însoţit de fiului său Ioniţă (Mihai Comănoiu) pornesc în căutarea unui sclav ţigan, Carfin (Toma Cuzin). Robul fugise de la curtea boierului  Cîndescu (Alexandru Dabija) pentru că fusese văzut în grajd făcând lucruri necuviincioase cu soţia stăpânului său.  Zapciul şi fiul lui îl găsesc în podul casei a doi români (Luminiţa Gheorghiu şi Victor Rebengiuc). Cei doi se achită de misiune, îl predau stăpânului pe fugarul care primeşte o pedeapsă mai crudă decât şi-ar fi putut imagina.

Vorbe de duh din AFERIM!

Să mai trăiască trei zile cu cea de alatăieri!

Eu spun că-s călugăriţă şi el mă dezleagă la izmene!

N-ai nici boi, n-ai nici vaci, ai doar zestrea dintre craci!

Ce te clatini ca dinţii babii, ţi-e frică?

Cap de crap şi creiere de iepure!

Aferim!

Distribuția:

Costandin  TEODOR CORBAN

Ioniță  MIHAI COMĂNOIU

Carfin  CUZIN TOMA

Iordache  ALEXANDRU DABIJA

Țintiric  ALBERTO DINACHE

Preotul  ALEXANDRU BINDEA

Sultana  MIHAELA SÎRBU

Călători han  ȘERBAN PAVLU, MIHAI BICA, DANIEL „BALZAC” BUTNARIU

Vasile  GABRIEL SPAHIU

Slugă  PALLFY TIBOR

Zambila  ADINA CRISTESCU

Soție meșteșugar  LUMINIȚA GHEORGHIU

Meșteșugar  VICTOR REBENGIUC      AFERIM! (Alexandru Dabija)

Pescar  GHEORGHE FRUNZĂ

Stareț  LIVIU ORNEA

Călugăr  EDUARD CÂRLAN

Zapciu  PAUL FISTER

Negustor  DAN NICOLAESCU

Cantaragiu  MARIAN IACOB

Călător străin  JOHN KETCHUM

Roabă (mănăstire)  VERA LINGURARU

Leana  SILVIA POPA

Țăran  CORNELIU JIPA

Soția lui Carfin  MIHAELA DRĂGAN

Robi mănăstirești  GHEORGHE MEZEI,  SERGIU COSTACHE, NICOLETA FOTIADE, IRINA RAMONA CONSTANTIN

Călător turc  ISMET SADICAFERIM! (Teodor Corban, Cuzin Toma, Mihai Comanoiu)

Vizitiu turc  CONSTANTIN ȘELARU

Hangiul  PUIU MIRCEA LĂSCUȘ

Nevasta hangiului  DANA BUNESCU

Fata hangiului ANDREEA BOȘNEAG

Sara  SARA TSORAKIDIS

Caldașin  DANI VIȘAN

Mama lui Caldașin LĂMÂIȚA BĂNICĂ

Robi la iarmaroc  CLAUDIU DUMITRU, DRAGOȘ DUMITRU

Bulibașa  CONSTANTIN BĂRBULESCU

Robi (conac)  EMILIA VELCEREANU,  MARIA MILITARU,  MINODORA ELENA URSARU

Taraf  FLORIN IORDAN,  MARIAN CLEANTE,  SANDU CONSTANTIN,  GHEORGHE FĂLCARU

Preot iarmaroc  CLAUDIU MITCU

Dansator han CONSTANTIN PORUMBIȚĂ

Bătrâna mânăstire DORINA PĂUNESCU

Călugărița travestit BOGDAN STĂNCUȚ

Păpușari IOANA BRANCU,  MARIANA BRANCU

Femei iarmaroc YVONNE IRIMESCU,  CĂTĂLIN ANCHIDIN

Boier VALENTINO RUDOLF

Cascadori VALENTIN TOMESCU,  MARIAN DUMITRU, VALENTIN RĂILEANU, ANDREI VINTILEANU, GEORGIAN MANOLACHE, PAUL BUDEANU, MARIA COANȚĂ, RENATA RAICU, MARINEL NEAGU, CONSTANTIN ȘELARU, ȘTEFAN URSU, AUREL BOATA, IULIAN FLORIAN, IONUȚ NEAGU

regia RADU JUDE, scenariul RADU JUDE, FLORIN LĂZĂRESCU, director de imagine MARIUS PANDURU, montaj CĂTĂLIN CRISTUȚIU, sunet MOMCHIL BOZHKOV, sound design DANA LUCREȚIA BUNESCU, mixer CRISTINEL ȘIRLI, muzica TREI PARALE, scenografia AUGUSTINA STANCIU, designer costume DANA PĂPĂRUZ, machiaj PETYA SIMEONOVA, BIANCA BOEROIU, coafură DOMNICA BODOGAN, coproducători ROSSITSA VALKANOVA, JIŘÍ KONEČNÝ, OVIDIU ȘANDOR, producător ADA SOLOMON, distribuitor internațional BETA CINEMA,

Director de locații (adițional) RĂZVAN RĂDUȚIU, Asistent producător: DIANA PĂROIU, Asistenți producție  YVONNE IRIMESCU,  CRISTINA PEICEA,  EUGENIA FĂRĂUANU,  COSMIN TOMOROGA,  COSMIN DOGARU,  SABINA RUDOLF,  GABRIEL LAZĂR, Coordonator productie (BG) ELENA MOSHOLOVA, Coordonator productie (CZ)  DAGMAR ŠPERLOVÁ, Key set PA CĂTĂLIN VARGA, Runneri   GEORGE GHIȚĂ,  GEORGE ȚIVRIU,  DAN TUDORACHE, Craft VALENTIN ALEXANDRU,  ARTUR SANU, Contabilitate (RO)  AURA IORDACHE,  EMILIA DUMITRESCU, Contabilitate (BG) EMILIA PETKOVA, Contabilitate (CZ) JAROSLAVA TĚHLOVÁ, Consultanță juridică (CZ) PETR OSTROUCHOV,  AK VYSKOČIL, KROŠLÁK A SPOL., Consultanță Financiară: FILM ETC – CORINA SUTEU,  IN BETWEEN FILM -SARAH NAGEL, ISABELL WIEGAND , Consultanți dialoguri  EMANUELA TIMOTIN,  DAN ALEXE, Traduceri: OANA BRĂILA,  LIGIA SOARE,  LUIZA VASILIU,  FANNY CHARTRES,  OLGA CHOJNACKA,   JANA KADREVIS, PR și distribuție: CĂTĂLIN ANCHIDIN,  ILINCA BELCIU, Asistenți regie (adițional) CRISTI CORDUNEANU,  FLORIAN GOJI, Asistent casting: CRISTIAN NICOARĂ, Boom operator ALEXANDER TRAYANOV, Asistent imagine  COSTEL NICA, Asistent cameră  CĂTĂLIN NICA, Camera a doua  RADU LOPOTARU, Loader  SIMEON KIROV, Video assist  DOBRICĂ LOSPĂ, Gaffer  COSTEL DINU, Best boy  GELU VASILESCU, Electricieni  RADU DANIEL,  COSMIN DINU,  MARCU ION, Key Grip MIROSLAV BORISOV, Best boy grip TSVETAN KOSTOV, Fotograf platou  SILVIU GHEȚIE, Making of   TOFAN ZSOLT, Consulant cascade  RĂZVAN PUIU, Coordonator cascade CONSTANTIN VISCREANU, Coordonator animale: VLAD GLIGA, Asistent coordonator animale: MARIAN ALEXANDRU, Îngrijitor cai  CONSTANTIN ȘELARU   , Caii de joc AZIMIR, JAMIRO, MOKKA, Tehnicieni efecte speciale GEORGE PETRACHE,  ALEXANDRU PETRE,  IULIAN GABRIEL BECHEANU, CARTON 6, Coordonator scenografie ANA MARIA TELEGA, Coordonator amenajare decor GABRIEL CIUFU, Achiziții  CRISTIAN MIRCEA,    ȘERBAN ADRIAN, Patină decor  TEODOR VLAD,   MIHAI MARIN,   MARIAN GAVRILĂ,   LIVIU DUMITRU,  NICOLAE JUNGHINĂ,    IULIAN MÂȚĂ, Butaforie: TEODOR VLAD ,  LIVIU MARCU, Bijutieri:  ALEXANDRU COTEANU,  FELICIA COTEANU, Picturile din conac  SUZANA DAN, Consultant armament  EMIL BOBOESCU, Construcții căruțe  DAN URSU,    TUDOR VOICU, Recuziter platou SORIN ISTRATE,  ADRIAN RĂDULESCU, Recuziter pregătire (BG) ROUMIAN DIMITROV, Recuziteri: IONUȚ VLADU,   GABRIEL IONIȚĂ,   JAN CRISTACHE,    VASILE SIMION,    SORIN BAICU, Tîmplar confecții recuzită și mobilier: CONSTANTIN NAE, Șofer dubă recuzită: GHEORGHE NAE, Șofer dubă dressing: SILVIU CUC, Șofer camion dressing: ANDREI LEPĂDATU , Constructori decor: ADRIAN DIACONU, IONUȚ DIACONU, ION ANCA, IONUȚ ANCA, IOAN DANIEL ALBU, IONUȚ LEONARD MUȘAT, DĂNUT COSMIN UNGUREANU, ION CONSTANTIN UNGUREANU, DĂNUȚ MIHAI MOSOR

 

Premiera

More in Premiera

UN PAS ÎN URMA SERAFIMILOR din 22 septembrie in cinematografe

CinemaFrame13 septembrie 2017

„Breaking News” la 15 ani

CinemaFrame13 septembrie 2017

BREAKING NEWS din 29 septembrie în cinematografe

CinemaFrame1 august 2017

Radu Mihăileanu lansează ,,Povestea iubirii’’ la TIFF 2017

CinemaFrame20 aprilie 2017

Ultima zi – thriller comic, regia Gabriel Achim – în cinema din 12 mai

CinemaFrame15 aprilie 2017

AFACEREA EST se pregătește de lansare

CinemaFrame1 octombrie 2016

CÂINI nominalizat la European Discovery 2016

CinemaFrame20 septembrie 2016

BONDOC – despre prietenie și șah

CinemaFrame15 septembrie 2016

INIMI CICATRIZATE în Elveția

CinemaFrame7 august 2016

#SELFIE 69 sau CUM SĂ TE MĂRIȚI ÎN TREI ZILE?!

CinemaFrame6 august 2016

TUDO

CinemaFrame22 aprilie 2016

DINCOLO DE CALEA FERATA din 22 aprilie în cinematografe

CinemaFrame17 aprilie 2016