IDFA BERTHA FUND susţine financiar producţia filmelor documentare şi a festivalurilor dedicate filmului documentar. Sunt încurajate proiectele din ţările în curs de dezvoltare. Se poate aplica pentru finanţare pentru următoarele categorii de proiecte: în dezvoltare, în producţie, în postproducţie.
În 2014 nu s-au făcut finanţări pentru festivalurile de film documentar. IDFA BERTHA FUND îşi doreşte ca anul acesta să redeschidă această categorie pentru a susţine festivalurile care promovează filmul documentar şi creează condiţiile optime de întâlnire între producătorii locali şi public.
O istorie vizuala a IDFA Bertha Fund
IDFA BERTHA FUND finanţează proiectele care îşi propun un mod creativ de abordare, inovatoare, relevante pentru problematica socială contemporană, cu valoare cultural-istorică. Fondurile nu se adresează documentarelor despre diverse forme ale artei sau portretelor despre artişti, tradiţiilor sau patrimoniului cultural.
Pentru a aplica la aceste fonduri trebuie completat formularul de înscriere
Dacă filmul este în producţie trebuie postat pe Vimeo sau pe YouTube un material video cu minimum 3 minute, dacă filmul este în etapa de postproducţie, imaginile postate trebuie să aibă minimum 20 de minute. Poate fi postat un trailer, o secventă editată sau o prezentare a subiectului în limba engleză sau cu subtitluri în engleză. Trebuie să rămână on line minimum 2 luni după data de expirare a termenului limită pentru înscriere. Ar fi recomandat ca materialele să poată fi vizionate fără parolă
În completarea formularului de înscriere mai trebuie predate un sinopsis (max 400 de cuvinte), descrierea proiectului (max. 1100 de cuvinte). Prezentarea poate include viziunea regizorală, informatii generale despre proiect, detalii despre protagonişti etc.
Aplicaţiile vor fi evaluate pe parcursul a 20 de zile de o comisie de pre-selecţie. Cei care vor fi acceptaţi în următoarea etapă vor depune pe parcursul unei săptămâni o prezentare mai amănunţită a proiectului. Rezultatele finale ale finanţărilor vor fi anunţate la două luni după ultimul deadline.
Pentru proiectele în dezvoltare contribuţia maximă a fondurilor poate fi de 5000 euro ce pot fi folosiţi pentru cercetare, dezvoltarea scenariului şi/sau producţia unui trailer.
Pentru filmele documentare aflate în producţie şi pentru filmele aflate în post producţie suma maximă este de 17 500 euro (pentru fiecare categorie) şi pot acoperi/completa orice capitol de buget.
Pentru festivaluri valoarea maximă a finanţării este de 15 000 euro.
Condiţia principală a IDFA BERTHA FUND, comună tuturor categoriilor, este ca întreaga sumă să fie cheltuită într-o ţară în curs de dezvoltare.
Fondurile pot fi accesate de două ori pe an (pe 1 februarie şi 15 mai).
Linkuri utile:
Email:
Facebook
Google+
YouTube
RSS