Film românesc

FIXEUR la Toronto IFF

FIXEUR la Toronto IFF

A doua premieră mondială pentru Adrian Sitaru din acest an! Lungmetrajul FIXEUR selectat la Toronto IFF!

După ce la începutul acestui an participa în cadrul Berlinalei cu lungmetrajul independent ILEGITIM, regizorul Adrian Sitaru revine în prim planul industriei cinematografice mondiale cu lungmetrajul FIXEUR.

Pelicula, având un scenariu semnat de Adrian și Claudia Silișteanu, a fost selectată în cadrul unuia dintre cele mai importante festivaluri de film din Statele Unite și Canada – Toronto International Film Festival (8-18 Septembrie 2016), în cadrul programului Contemporary World Cinema.

FIXEUR spune povestea lui Radu care își face internship-ul la sediul din București al Agenției France Presse, dar visează să devină jurnalist. Repatrierea unei tinere prostituate minore din Franța îi oferă oportunitatea de a-și demonstra calitățile de jurnalist. Totuși, cu cât se apropie mai mult de realizarea interviului, cu atât mai mult începe să se îndoiască de natura ambiției lui de a practica această meserie.

FIXEUR spune povestea lui Radu, stagiar la biroul din București al Agenței France Presse, aspirant la un post de reporter. Oportunitatea realizării unui subiect despre o prostituată minoră repatriată din Franța, îi dă acestuia ocazia să își dovedească competențele. Totuși, pe măsură ce se apropie de scopul său, Radu înțelege că înverșurarea cu care înțelege să facă această meserie este îndoielnică.

Din distribuție fac parte actorii Tudor Aaron Istodor, Mehdi Nebbou, Nicolas Wanczycki, Diana Spătărescu, Andreea Vasile, Adrian Titieni, Cristian Ilinca.

FIXEUR este un film despre abuz si manipulare, dar și, poate chiar mai mult, un film despre dualitatea sistemului nostru de valori. Lucrând la acest film, am realizat cât de mult, impulsionat de dorința de a atinge perfecțiunea, orbit de preceptul care mă autoriza să pun arta înaintea vieții, mi-am abuzat câteodată actorii și colaboratorii”, declară Adrian Sitaru. ”Să te joci cu emoțiile actorilor pentru singurul scop de a obține reacții autentice în timpul filmărilor, să minți echipa ca să obții efecte dramatice, acestea toate sunt semne clare ale manipulării”, mai completează regizorul.

Imaginea a fost semnată de Adrian Silișteanu, montajul Mircea Olteanu, de sunet s-au ocupat Ioan Filip și Dan-Ștefan Rucăreanu, scenografia Gina Călin, costume Adina Bucur, producători Anamaria Antoci și Adrian Silișteanu, co-producător Jean des Forêts.

„Fixeur” este o producție 4 Proof Film (România) în co-producție cu Petit Film (Franța), realizată în asociere cu Domestic Film, DaKINO Production și Movie Production Entertainment. Cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Programul MEDIA al Uniunii Europene, Région Basse-Normandie, Centrul Național al Cinematografiei Franța, Institutul Francez din București și HBO România. Filmul a fost dezvoltat în cadrul CineLink – Sarajevo Film Festival și Les Arcs 1950 Co-production Village.

More in Film românesc

UN PAS ÎN URMA SERAFIMILOR din 22 septembrie in cinematografe

CinemaFrame13 septembrie 2017

„Breaking News” la 15 ani

CinemaFrame13 septembrie 2017

Wild Berries – cel mai bun documentar Aristoteles Workshop 2017

CinemaFrame8 august 2017

SOLDAȚII. POVESTE DIN FERENTARI la San Sebastian

CinemaFrame8 august 2017

BREAKING NEWS din 29 septembrie în cinematografe

CinemaFrame1 august 2017

TEODORA MARES și ADRIAN PADURARU se reîntorc pe ecrane

CinemaFrame31 iulie 2017

Radu Mihăileanu lansează ,,Povestea iubirii’’ la TIFF 2017

CinemaFrame20 aprilie 2017

Ultima zi – thriller comic, regia Gabriel Achim – în cinema din 12 mai

CinemaFrame15 aprilie 2017

Vasile la Tampere

CinemaFrame7 martie 2017

Primul week-end a cutremurat 12.000 de spectatori

CinemaFrame27 ianuarie 2017

VEZI FILM ROMÂNESC! joi 3 noiembrie

CinemaFrame3 noiembrie 2016

VEZI FILM ROMÂNESC! miercuri 2 noiembrie

CinemaFrame2 noiembrie 2016