Ediția cu numărul 14 a Festivalului Internaţional de Film Transilvania va lua startul oficial de la 20.45, în Piața Unirii Open Air, cu gala de deschidere, urmată de premiera națională a filmului Povești trăsnite / Relatos salvajes / Wild Tales (r. Damián Szifron), nominalizat anul acesta la Oscar.
În Competiția Festivalului Internațional de Film Transilvania (29 mai – 7 iunie) sunt 12 filme care concurează pentru Trofeul Transilvania – cinci realizate de regizori debutanți și șapte de cineaști aflați la al doilea lungmetraj – vin din 13 țări: Argentina, Belgia, Bulgaria, Danemarca, Franța, Germania, Grecia, Iran, Islanda, Marea Britanie, Mexic, Spania și SUA.
„Am privilegiat, în acest an, producțiile intimiste și cele care recurg inteligent, ba chiar surprinzător, la convențiile filmului de gen. Emoția, pe de-o parte, tensiunea – de cealaltă. M-a interesat felul în care cineaștii aflați la primul sau al doilea film reușesc să maximizeze – prin decupaj precis, interpretări excelente și fler regizoral – impactul unor povești care pleacă de la un set-up, buget sau număr de personaje minimale. E remarcabil cum toate acestea se transformă, pe parcurs, în veritabile tornade emoționale sau de suspans. Există filme cu doar două sau trei personaje, filme a căror acțiune rareori părăsește pereții unei încăperi sau scene încordate de acțiune mai eficiente ca într-un blockbuster hollywoodian”, declară Mihai Chirilov.
Despre oameni și oi (r. Grímur Hákonarson) va veni la TIFF direct din competiția Un Certain Regard de la Cannes cu povestea emoționantă a doi frați care nu şi-au spus o vorbă timp de patru decenii, dar pentru care totul se schimbă când trebuie să salveze ce au mai scump pe lume: oile. Sfâșietor este și Radiator (r. Tom Browne), un debut comparat cu Amour, despre cum, la bătrânețe, părinții devin, la rândul lor, copii. În rolurile principale apar Richard Johnson, care are o istorie personală cu filmul românesc, interpretând rolul comandantului Tiberius în Columna lui Mircea Drăgan, și Gemma Jones, cunoscută din Jurnalul lui Bridget Jones sau Rațiune și simțire.
De la Veneția vine un film fără prejudecăți, Nopți de vară (r. Mario Fanfani), în care jumătatea unui cuplu aparent perfect are un secret întunecat: în fiecare weekend, Michel se retrage într-o casă din pădure, unde devine Mylène. În competiția Karlovy Vary 2014 s-a remarcat Parisul nordului (r. Hafsteinn Gunnar Sigurðsson), o dramedie despre relația tată-fiu, în care un profesor decide să-și revadă tatăl după câteva sesiuni la Alcoolicii Anonimi. Sigurðsson a mai fost în competiția TIFF cu primul său film, Either Way.
Suspans și acțiune se regăsesc în Plan pe șase ani (r. Santiago Cendejas), o combinație de thriller și film noir à la David Lynch, la limita dintre voyeurism și invaziune, și în Regii capitulează (r. Philipp Leinemann), în care doi polițiști mor în timpul unei confruntări violente, iar colegii lor nu mai au decât un scop: răzbunarea. Scene încordate de suspans se regăsesc în Lecția (r. Kristina Grozeva și Petar Valchanov), o dramă cu accente realiste à la frații Dardenne despre o profesoară care ia decizii extreme din cauza datoriilor, și Melbourne (r. Nima Javidi), premiat pentru scenariu la Stockholm și proiectat la Veneția, despre un cuplu confruntat cu o dificilă dilemă morală după un tragic accident.
În alertul 600 de mile (r. Gabriel Ripstein), distins cu premiul pentru Cel mai bun debut la Berlin 2015, actorul american Tim Roth joacă rolul unui agent american a cărui soartă se leagă iremediabil de tânărul contrabandist pe care-l urmărește. Tot pentru debut a fost recompensat, la Premiile Goya 2015, și 10.000 de kilometri (r. Carlos Marques-Marcet), o pasionantă istorie de dragoste la depărtare, reconfigurată prin Skype. În acest film, dar și în tulburătoarele Incendiul (r. Juan Schnitman) și Melody (r. Bernard Bellefroid), povestea gravitează exclusiv în jurul a două personaje. În Incendiul ies scântei într-un cuplu pe cale să se destrame, iar Melody aduce în prim-plan un subiect actual delicat, însoțit de emoții extreme, acela al mamelor-surogat.
TITLURILE DIN COMPETIȚIA TIFF 2015
1. 600 de mile / 600 miles / 600 Millas, r. Gabriel Ripstein (Mexic-SUA)
2. 10.000 de kilometri / 10.000 Km / Long Distance, r. Carlos Marques-Marcet (Spania-SUA)
3. Despre oameni și oi / Rams / Hrútar, r. Grímur Hákonarson (Islanda-Danemarca)
4. Incendiul / El incendio / The Fire, r. Juan Schnitman (Argentina)
5. Lecția / The Lesson / Urok, r. Kristina Grozeva și Petar Valchanov (Bulgaria-Grecia)
6. Melbourne, r. Nima Javidi (Iran)
7. Melody, r. Bernard Bellefroid (Belgia)
8. Nopți de vară / Les nuits d’été / Summer Nights, r. Mario Fanfani (Franța)
9. Parisul nordului / Paris of the North / París Norðursins, r. Hafsteinn Gunnar Sigurðsson
(Islanda-Franța-Danemarca)
10. Plan de șase ani / Plan Sexenal, r. Santiago Cendejas (Mexic)
11. Radiator, r. Tom Browne (Marea Britanie)
12. Regii capitulează / Kings Surrender / Wir waren Könige, r. Philipp Leinemann (Germania)
Facebook
Google+
YouTube
RSS