„6,9 pe scara Richter”, de Nae Caranfil, deschide TIFF
6,9 pe scara Richter, cel mai nou film al regizorului Nae Caranfil, va fi prezentat în premieră mondială în deschiderea celei de-a 15-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (27 mai – 5 iunie). Regizorul unor succese românești precum Filantropica și Restul e tăcere revine cu cel de-al șaptelea lungmetraj al său, o comedie burlescă, țesută cu elemente de musical, despre criza vârstei de mijloc, dragoste, depresie și frica obsesivă de cutremure.
6,9 pe scara Richter va fi proiectat în Piața Unirii din Cluj-Napoca vineri, 27 mai, de la 21.45, în prezența lui Nae Caranfil. Gala de deschidere care va preceda proiecția va începe la 20.30 și va include, printre alte surprize, un spectacol memorabil al renumitei trupei franceze Transe Express. Pionieri în street arts, dansatorii, acrobații și muzicienii Transe Express au avut spectacole în 80 de țări și au deschis, printre altele, Jocurile Olimpice din Albertville în 1992 și Cupa Mondială de Schi de la Val d’Isere (2009).
O comedie „parţial realistă, parţial nerealistă”, potrivit regizorului și scenaristului Nae Caranfil, 6,9 pe scara Richter e povestea unui tânăr actor de teatru ce navighează cu greu între rolul complicat dintr-un spectacol de musical, o nevastă geloasă până la depresie și obsesia marelui cutremur devastator, anunțat ca iminent de toți experții. Însă adevăratul „cutremur” pentru el se dovedește a fi reapariția intempestivă a propriului său tată, după decenii de absență. Manipulator și amoral, acesta se instalează în universul fiului, confiscându-l cu totul si bulversându-i complet existența.
Din distribuție fac parte actorii Teodor Corban, Laurențiu Bănescu, Maria Obretin și Simona Arsu. Vivi Drăgan Vasile semnează imaginea, iar Cătălin Cristuțiu – montajul. O coproducție România-Bulgaria-Ungaria, selectată în 2014 la Berlinale Co-production Market, 6,9 pe scara Richter este produsă de Mobra Film, Korund-X Ltd. și Cinemafilm, cu sprijinul Eurimages, și va fi distribuită în România de Voodoo Films.
TIFF se va încheia la fel de spectaculos, pe 5 iunie, în Piața Unirii din Cluj, cu Belgica, filmul care i-a adus regizorului belgian Felix van Groeningen Premiul pentru regie la Sundance 2016. Autorul lui The Broken Circle Breakdown, nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film străin în 2014, revine cu o dramă despre suișurile și coborâșurile unei vieți pline de excese, dominate de alcool, sex și droguri. Filmul urmărește succesul și declinul inevitabil al clubului Belgica și a fost inspirat de povestea reală a a doi frați, proprietari ai faimosului bar Charlatan din orașul Ghent. Coloana sonoră excelentă îi aparține trupei Soulwax, care a compus melodii pentru mai multe formații fictive din film, complet diferite ca gen.
Facebook
Google+
YouTube
RSS