Știri

ȚARA MOARTĂ, în selecția oficială BFI London Film Festival 2017

ȚARA MOARTĂ, în selecția oficială BFI London Film Festival 2017

Pelicula „Țara moartă”, realizată de regizorul Radu Jude, a fost selectată în competiția de documentare a celei de-a 61-a ediții a BFI London Film Festival, care va avea loc în perioada 4 – 15 octombrie 2017.

Evenimentul, organizat de British Film Institute, prezintă anual aproximativ 300 de lungmetraje de ficțiune, documentare și scurtmetraje din circa 50 de țări.

Cel mai bun lungmetraj documentar din competiție este răsplătit cu The Grierson Award. Trofeul este conceput în memoria cineastului scoțian John Grierson (1898 – 1972).

Printre laureații acestui premiu se numără Mehrdad Oskouei, cu „Starless Dreams” (în 2016), Jennifer Peedom, cu „Sherpa”(în 2015), Paul-Julien Robert, cu „My Fathers, My Mother and Me” (în 2014), Alex Gibney, cu „Mea Maxima Culpa: Silence in the House of God” (în 2012) și Yoav Shamir, cu „Defamation” (2009).

„Țara moartă” a avut premiera în cinematografele românești pe 25 august.

Producția s-a bucurat de cronici laudative după proiecția în cadrul secțiunii „Signs of Life” a Festivalului de Film de la Locarno 2017, unde a avut premiera internațională.

Filmul este un eseu documentar compus din mai mult de 500 de fotografii dintre cele peste 8.500 ale colecţiei Costică Acsinte, texte de Emil Dorian şi fragmente din coloana sonoră a filmelor de propagandă din anii ’30 – ’40.

Montajul documentarului este semnat de Cătălin Cristuţiu, sound design-ul de Dana Bunescu, iar consilierea tehnică a fost asigurată de Marius Panduru. Filmul este realizat cu sprijinul lui Cezar Mario Popescu, cel care a descoperit fotografiile lui Costică Acsinte.

„Ţara moartă” este o producţie Hi Film şi Fast Film, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi Orange România. Producător este Ada Solomon.

 

Știri

More in Știri

CinemaTOUR KIDS județul Brașov 2018 în cifre

CinemaFrame2 decembrie 2018

CINEMATOUR KIDS revine în județul Brașov

CinemaFrame2 decembrie 2018

FILMUL ISTORIC EUROPEAN la ora de istorie

CinemaFrame4 martie 2018

BIEFF 2018 despre identitate, apartenenta si adevaruri personale

CinemaFrame1 martie 2018

IN PRONUNTARE, debut feminin la Săptămâna Criticii de la Berlin

CinemaFrame25 ianuarie 2018

CEAȚA, Adi Voicu premiat la Angers

CinemaFrame23 ianuarie 2018

Cinematour KIDS județul BRAȘOV 2017 în date și cifre!

CinemaFrame5 noiembrie 2017

Week-end de Halloween cu filme bune la Opera Comică pentru Copii

CinemaFrame23 octombrie 2017

SIERANEVADA, BENJAMIN BUTTON și MY FAIR LADY

CinemaFrame16 octombrie 2017

Ce faci când vrei să vezi un film bun? Vii la UnderGrant în week-end!

CinemaFrame9 octombrie 2017

Timishort ia startul pe 12 octombrie

CinemaFrame8 octombrie 2017
Olimpia Melinte și Nicodim Ungureanu

UN ALT WEEK-END, ALTE FILME BUNE

CinemaFrame2 octombrie 2017