Timishort 2017: peste 80 de scurtmetraje, 8 secțiuni, workshopuri, expoziții, dezbateri, concerte și proiecții speciale la cea de-a 9-a ediție
Cea de-a 9-a ediție a Timishort, cel mai important festival de scurtmetraje din vestul României, va avea loc anul acesta în perioada 12-15 octombrie, la Timișoara. Timp de 4 zile, timișorenii vor avea ocazia de a vedea peste 80 de scurtmetraje împărțite în 8 secțiuni, 4 dintre ele fiind competiționale: o competiție internațională, una națională, o competiție dedicată filmelor experimentale (Videorama) și competiția de scurtmetraje dedicată filmelor pentru copii (Timikids).
Deschiderea oficială a festivalului va avea loc joi, 12 octombrie, la Cinema Timiș. O noutate a acestui an, Timishort se va deschide cu o serie de scurtmetraje cu succes internațional, filme apreciate de publicul din întreaga lume. Scurtmetrajele alese pentru deschiderea festivalului se adresează atât iubitorilor de gen, cât și publicului mai puțin obișnuit să vadă filme scurte în cinematograf.
Competiția internatională aduce la Timișoara 20 de scurtmetraje din tot atâtea țări, majoritatea în premieră în România. Cele patru proiecții ale competiției oferă o imagine de ansamblu asupra scurtmetrajelor la nivel mondial și aduce timișorenilor o serie de filem prietenoase, adresate în primul rând publicului.
În Competiția Națională au fost selectate anul acesta 12 scurtmetraje. “Am ales pentru Timishort o serie de scurtmetraje românești care să dărâme mitul filmului românesc în general – tristețe, mizerie, cadre lungi sau plictisitoare. Filmele pe care le aducem anul acesta la Timishort sunt ale unor regizori care nu și-au gândit scurtmetrajele pentru a place festivalurilor, ci pentru o audiență. Avem un calup care cuprinde doar scurtmetraje românești de comedie și un calup cu filme de gen: romance, horror, experimental, etc”, spune Massimiliano Nardulli.
Premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj românesc este oferit de Institutul Cultural Român și este în valoare de 1000 de euro.
Secțiunea Videorama va cuprinde anul acesta 6 scurtmetraje și mizează pe film experimental şi artă video, mult prea puţin promovate în România, tocmai pentru ca spectatorii să aibă şansa de a cunoaşte artişti video talentaţi. Criteriul principal de selecție a fost acela al poveștii spune prin mijloace neconvenționale.
Și anul acesta Timishort aduce 14 scurtmetraje pentru copii, împărțite în două secțiuni Timikids, pe categorii de vârstă: Secțiunea 6-10 ani și secțiunea 11-14 ani.
Juriul Timishort de anul acesta este format din: Maja Šuša, directorul artistic al „Bašta fest” (Serbia), Shai Levy, director de imagine (Germania), Ana Maria Pîrvan (producător, România), Seán Breathnach (regizor, Irlanda) și Flavia Dima (critic de film).
Așa cum și-a obișnuit deja spectatorii, Timishort va aduce două secțiuni de filme premiate internațional, un focus pe autor și o secțiune de animație.
Deasemenea, pe lângă tradiționalele secțiuni de competiție și de proiecții de scurtmetraje din afara competiției, Timishort pregătește și o serie de evenimente conexe care își propun să dinamizeze peisajul cultural al Timișoarei și să contribuie totodată la promovarea unor artiști locali.
Cea de-a 9-a ediție a celui mai important festival de scurtmetraje din vestul României va avea loc anul acesta în perioada 12-15 octombrie, la Cinema Timiș și Casa Artelor.
Timishort este organizat de Asociația Română a Filmului Independent (ARFI) din Timișoara cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Timișoara, al Consiliului Județean Timiș și al Centrului Național al Cinematografiei.
Facebook
Google+
YouTube
RSS