Cătălin Mitulescu DINCOLO DE CALEA FERATĂ

interviu în exclusivitate cu Cătălin Mitulescu regizorul unei povești despre reîntoarcere, despărțire, reîndrăgostire, despre lumea de DINCOLO DE CALEA FERATĂ

CF: Ai lansat un film o dată la 5 ani. CUM MI-AM PETRECUT SFÂRȘITUL LUMII în 2006, LOVERBOY în 2011 și acum DINCOLO DE CALEA FERATĂ în 2016.
Cătălin Mitulescu: Așa e dacă facem calcule. În momentul în care am început cu scurt metrajele, ele au fost apreciate la Cannes, am întâlnit oameni care erau interesați de modul în care fac eu cinema și am început să îmi cresc singur proiectele. Mi-era la îndemână să produc eu. Ăsta a fost începutul acestui ritm de lucru care implică scris, producție, regie.
CF:  Ai produs de toate- lung metraj, scurt metraj, film documentar.
Cătălin Mitulescu:  Orice proiect îți cere timp. Meseria de producător are capcanele ei – într-un fel e mai confortabilă decât cea de regizor si iti permite să contribui substantial la un film fără să intri pe teritoriul regizorului. Filmul e cu atât mai puternic cu cât producătorul e mai implicat.
CF: Cum ai evoluat tu ca regizor de la primele filme până acum?
Cătălin Mitulescu: Incerc sa fiu mai putin singur, sa construiesc intr-un dialog permanent cu colaboratorii mei apropiati si cu spectatorul tot timpul lucrului dar entuziasmele mele ma insingureaza inca de multe ori si cu fiecare film o iau de fiecare dată de la început. In plus nu am reușit să îmi creez  inca un ritm asa cum as vrea – să am un scenariu scris in momentul in care am terminat un film.
CF: Bucătăria asta internă de lucru, exersată în timp, ți-a adus o anumită lejeritate în abordarea fiecărui proiect?
Cătălin Mitulescu: Cu timpul capeți o anumită obiectivitate care te ajută să lucrezi mai eficient dar cu poveștile care imi plac si pe care vreau sa le filmez mi-e greu să fiu obiectiv. Intru în poveste si mizele sunt intodeauna mari.
CF: Și intratul în poveste probabil că acum este manipulat, coordonat inconștient, de regulile meseriei pe care ai început să o stăpânești și ale cărei limite ți le-ai verificat de-a lungul timpului de pe poziții diferite – scenarist, regizor, producător – și în contexte diferite, cu publicuri specifice – festivaluri și cinematografe din multiplexuri.
Cătălin Mitulescu:  Da, probabil, dar imi place sa lucrez la cald foare mult. Scrierea povestii, filmarea ei sunt experiente in sine.
CF:  Pe platou cu actorii și restul echipei?
Cătălin Mitulescu: Și pe platou cu actorii și in pregatire, gasirea locatiilor de exemplu, constructia decorului.
CF: Lucrul la scenariu se termină atunci când se termină filmul?
Cătălin Mitulescu: Nu se termină niciodată. Și acum în proiecții îmi vine să dau mai tare sunetul la anumite secvențe. Aș scoate numite replici sau aș pune altele. Din fericire nu se poate.
CF:  În DINCOLO DE CALEA FERATĂ  ce schimbări ai aduce?
Cătălin Mitulescu: Mici detalii, oricum am scos destul.
CF: Ce așteptări ai de la filmul aceasta? Cum crezi că va fi primit?
Cătălin Mitulescu:  Oamenii își doresc filme de gen, nu e un film de gen clasic dar cred ca o sa aiba publicul lui. Dupa proiectiile de pana acum asta am vazut, sunt oameni care il apreciaza, care au un sentiment bun dupa ce il vad, sentimentul unei anumite revelatii, a unei energii bune pe care o primesc.
CF: Poate fi comparat cu un film american ? Majoritatea producțiilor care vin de peste ocean sunt niște blockbuster-e.
Cătălin Mitulescu: Nu e un film de gen clasic cum am spus. Blockbuster in nici un caz. Eu m-am referit la filme de gen si mare parte din filmele de dinainte de revoluție sunt filme de gen. Oamenii se raportează la un anumit tip de comedie și doresc, când merg la film, să știe la ce se duc si daca vor rade sau nu. Filmele de gen sunt semnul unei industrii care funcționează bine. Au fost încercări și la noi, dar nu au fost reușite. Ca să ajungi la asta, trebuie să fie o cantitate mai mare de filme, să se producă mai mult.
CF: Cantitatea e cea care ar putea crea acest gen de filme?
Cătălin Mitulescu: Ar putea, dacă ar exista o finanțare cursivă și producătorii s-ar putea baza pe piața internă, în mod sigur asta ar însemna mai multe filme, mai multe roluri pentru actor, mai multe scenarii. Dem Rădulescu, Toma Caragiu sunt actori care au jucat în mai multe filme și au crescut alături de public. Acum frecvența cu care ajung actorii pe ecran e mult mai mică. Nu au timp să crească, să ajungă să fie iubiți de public ca să te poți baza pe ei și să abordezi un film de gen. După ’90 am venit cu poveștile noastre, cu propriile noastre experiente si cu modul nostru de a face cinema. Am facut filme personale.
CF:  Tu spui că ar putea să apară o varietate mai largă de produse cinematografice românești, dacă ar fi o susținere financiară constantă
Cătălin Mitulescu: Doar finantarea nu rezolva tot. Ea exista si acum. E vorba de o industrie care are nevoie de timp sa se dezvolte. Regizorii și-ar putea găsi un drum si aici pe piata interna. Noi am crescut mult pe baza festivalurilor, mai ales Cannes.
CF:  Tu ai fost cu toate filmele, mai puțin cu acesta.
Cătălin Mitulescu: Anul acesta este unul foarte bun pentru România.
CF: Sunt 5 filme românești în programul festivalului, dintre care 2 în competiție.
Cătălin Mitulescu: Este o performanță extraordinară. Eu am rămas afară de data asa si ma asteptam intr-un fel. Când am făcut filmul nu m-am gândit la niciun festival și nici nu mă gândeam că o să intru la Cannes.
CF:  Care sunt caracteristicile filmelor care intră în competiție?
Cătălin Mitulescu: La Cannes merg tot felul de filme. Cannes-ul le adună pe toate. Ceea ce este foarte important și de reținut este că prezența României în acest an este foarte puternică.Despre România se vorbește acum. Anul trecut a fost Franța.
CF:  Acolo se produc sute de filme anual. Iti pare rau ca nu esti acolo?
Cătălin Mitulescu: Da, îmi pare rău că nu sunt acolo dar mi se pare semnificativ pentru ce este acest film și ține și de evoluția mea ca autor. Este normal să mai încerc și altceva. Este normal să mai merg și pe alte drumuri. Sunt lucruri noi pe care le descopăr. Sunt festivaluri la care țin și DINCOLO DE CALEA FERATĂ va fi prezent acolo. Trebuie să te așezi pe scaun într-un anumit fel ca sa vezi acest film. La Cannes e o presiune foarte puternica. Acolo jurnaliștii vin, stau 10 minute și, dacă filmul nu funcționează pentru ei, ies. E o culme pe care bat vânturi puternice. Pentru filmul meu trebuie să te așezi undeva într-o poiană ca sa-l vezi cu adevarat.

CF: Sunt palpabile, la vizionare, fractura de comunicare dintre personajele tale, efortul de a înțelege cum a evoluat celălalt cât a fost departe. Încercarea de a reîntregi o familie este pusă sub lupă și microscopul Mitulescu dezvăluie foarte elocvent stângăciile, încercările. Acest tip de situație poate fi specifică oricăror tipuri de familii, din toate mediile. De ce ai pus o problemă atât de delicată în contextul unei nunți de mahala? Am rămas cu senzația unui dezechilibru. Rolurile principale ale filmului au o atitudine/abordare mai elevată și care nu pare foarte compatibilă cu mahalua și incidentele comice de la nuntă. Personajele principale sunt formate din altă carne decât cea din mediul în care i-ai pus tu. Și camera lui Liviu Mărghidan se poartă altfel cu ei. Majoritatea cadrelor în care apare Radu (Alexandru Potocean), sunt plastice, sunt frumoase, voit artistice.
Cătălin Mitulescu: Miza este importantă atunci când vorbești despre un cuplu într-un moment tensionat când orice cuvând poate căpăta alte semnificații, mai ales dacă între cei doi există o atracție, o poveste, dragoste. Nu mi-am asumat rolul de a aduce eu tot ce e în spatele personajelor și de a pune pe masa spectatorului. Există un anumit raport între lucrurile pe care le ascunzi și lucrurile pe care le arăți atunci când faci un cadru. Atunci când fotografia e puternică, ceea ce se vede este doar un semn a ceea ce nu se vede. Dacă fotografia te provoacă, vrei să găsești si ce se află în spatele fiecărui personaj. În momentul ăla investești ceea ce vezi cu propria ta experiență. Ce ai găsit tu în relația dintre ei ține și de propria ta experiență. Tu nu faci parte din lumea aceea poate.
CF:  Mie mi s-a părut foarte elevată relația dintre ei. ADN-ul lor are alte rădăcini. Radu este totuși un individ care se duce la nuntă, plătește țigani să îi cânte, sare la bătaie. Te așteptai cumva ca el să fie genul care să bată și cu pumnul în masă și să îi spună “fă”. Nu face niciodată lucrul ăsta. Poate că sunt niște preconcepții. Povestea filmului tău funcționează cum este acum. Este un film la care se râde. A fost foarte bine Oana Tudor. O căutai în cadru să îi vezi atitudinea. Replicile ei foarte bune sunt savurate de întreaga sală. Un personaj secundar foarte colorat, bine construit și consecvent.
Cătălin Mitulescu: Eu l-am văzut pe el tot timpul ca pe un bărbat cu o anumită maturitate. E destept, iși dă seama că dacă ar face ce spui tu, ar pierde tot. Face parte din joc. E o lupta acolo, dacă ar da cu pumnul în masă, ar pierde tot. E ca și cum ar merge pe sârmă. În momentul în care se întâlnește cu ea, chiar dacă uneori se poartă mai copilărește sau nu, el își dă seama că există o miză – familia. Și asta îi dă o concentrare, o răbdare anume.
CF:  E constant așa. Nu are carnația pe care ai vrea să o aibă. Nu are deraieri de niciun fel în relația cu ea. E în permanență pe sârmă.
Cătălin Mitulescu: Am vrut să păstrez constanța asta. În momentul în care vezi pe cineva mergând pe sârmă te uiți la el, îl urmărești și îl admiri. Mergi pe sârmă și toată lumea se uită la tine, dar dacă înainte să ajungi la capat nu ai un moment in care spectatorul crede ca ești gata să cazi, spectacolul nu are nicio valoare. Și la mine e la fel. Scena de la calea ferată este acest moment.
CF:  Se retrage umilit/respins din acea secvență. Dar este unul dintre momentele cheie care alimentează ultima scenă din film. Spuneai că percepția mea asupra filmului sau a spectatorilor în general, este influențată de propria experiență de viață. Ce te-a făcut pe tine să vorbește despre o astfel de temă – despărțirea, reîntregirea.
Cătălin Mitulescu: Când am scris prima dată povestea am inceput de la reîntoarcere – dacă e posibil, de unde reîncepi, ce înseamnă să stai despărțit și să îl regăsești pe celălalt după un timp, ce poți face din momentul în care ești din nou lângă acea persoană, dacă ții la un om, dacă îl iubești sau nu, dacă mai contează că îl iubești, dacă mai ești îndrăgostit, dacă poți să te reîndrăgostești. Toate lucrurile astea.
CF:  Personajele tale se reîndrăgostesc pe parcursul filmului și asta e foarte frumos.
Cătălin Mitulescu:  Mă bucur că se simte asta.

CF:  Cum ai făcut actorii să te urmeze pe drumul propus de tine. Ada Condeescu și Alexandru Potocean cum își vedeau personajele?

Cătălin Mitulescu: E drumul care reiese din scenariu. Fiecare se raportează la proriul personaj. Am convenit după discuții și după ce le-am confirmat rolul, că miza nu e de a pune totul pe masă și de a rezolva din discuții problema lor . Dacă am fi făcut așa am fi omorât întâlnirea, nu ar fi dus nicăieri. Trebuia să găsim resursele ca să aiba un nou inceput. Ei asta cauta. Nu poți să mergi mai departe  dacă că nu ești suficient de puternic și nu ai motivație. Astea au fost discuțiile pe care le-am avut. Sigur că în momentul în care vine fiecare cu propriile lui emoții, propriile lui sentimente și intră în povestea asta se întâmplă frumoasa întâlnire cu personajele pe care eu le-am scris în scenariu, dar ele sunt de fapt ce se vede pe ecran.
CF:  Unde s-au întâlnit viziunea ta despre personajul Adrian și percepția lui Alexandru Potocean despre rolul pe care urma să îl interpreteze?
Cătălin Mitulescu: Actorii încearcă să înțeleagă ce vreau eu. Au și ei propriile lui puteri și mijloace artistice. Facem repetiții, filmăm. Am avut situații în care povesteam întâmplări din viață similare celor din scenarii. Sunt niște întâlniri între actor și personaj. Dacă se găsește acel moment în care o întâmplare din viața personală poate fi împrumutată personajului din film, atunci ai o bază pe care se poate construi, dupa aceea se nasc alegeri care sunt ale personajului, opțiuni ale lui, gesturi, mers, voce.
CF:  În lucrul cu Alexandru Potocean care au fost elementele aduse din experiența proprie?
Cătălin Mitulescu: El nu e prea vorbăreț, dar sigur era o poveste acolo. A reactionat prea bine la prima proba. Are un fel frumos de a se scoate din situația asta care, pentru un bărbat, e foarte frustrantă. Dacă o femeie te pune într-o situație ciudată cum este cea din film, e destul de greu să te descurci ca bărbat dar daca  ai o detașare și un zâmbet care te ajută să ții puțină distanță ca apoi să te reîntorci mai puternic, dacă ai calități de dresor sau de mare dansator, mi se pare că reușești să înțelegi ce e cu femeia aia. Tot jocul capătă miză.
CF: De ce a durat atât de mult de când ai obținut creditul de la CNC și până la această premieră?
Cătălin Mitulescu: Am accesat finantarea in 2012. A durat pentru că fac foarte multe lucruri.
CF:  Nu există riscul ca atunci când ții ceva mult timp în sertar să nu te mai reprezinte în momentul în care intri în producție?

                                                                                                    imagini de making of
Cătălin Mitulescu: E ca și cum ai cânta la mai multe instrumente. Cânți la vioară, la tobe, la trompetă. Eu am două variante: ori fac asta și durează cinci ani, ori sunt un om orchestră. Am cântat la fiecare instrument separat și timpul a trecut. Am fost si om orchestra. Dacă m-aș dedica exclusiv regiei și scrisului nu ar dura mai mult de doi ani să fac un film. În momentul în care am făcut scurtele și nu făceam nimic altceva, făceam o dată la 6 luni maximum un film. Asta e meseria de a fi producător, o tentatie la care nu am rezistat până acum.
CF:  Este una financiară?
Cătălin Mitulescu: Nu. E un alt mod de a face această meserie. De a lucra. Tot cinema faci. Nu întâmplător America se sprijină mai mult pe producătorii ei decât pe regizori. Producătorul are un rol foarte important fără să intre pe teritoriul regizorului.
CF:  În America intră pe teritoriul regizorului.
Cătălin Mitulescu: Pentru că au niște mize financiare puternice. Și pentru noi există, dar nu sunt atât de puternice. Atunci poți lucra foarte frumos așa cum am lucrat cu regizori ca Serban, cu Mustață, Mavrodineanu. Cu alti producatori, ca Daniel Mitulescu, Marcian Lazar, Florentina Onea.  Am făcut multe filme care au ieșit foarte bine.
CF:  Titlul filmului era EL RUMANO/ RUMENO. De ce l-ai schimbat?
Cătălin Mitulescu:  Am lucrat la scenariu și s-a schimbat foarte mult.
CF:  Nu sunt mai ușor de promovat titlurile mai scurte?
Cătălin Mitulescu:  Am învățat la CUM MI-AM PETRECUT SFARSITUL LUMII si la EU, CÂND VREAU SĂ FLUIER, FLUIER că nu e rău să ai titluri lungi. Mai ales la FLUIER mi se părea că acest titlu a funcționat în teatru și că pe film nu ar mai merge. Inainte de a pune genericele finale pe 35 mm am avut o discuție pe skype cu sale agent-ul si cu Florin și am hotărât să îl păstrăm. A fost super bun titlu. Lung, aparent prea poetic, dar în România a prins foarte bine și afară la fel de bine. Alt titlu care mie mi s-a părut genial – LOVERBOY international, scurt s-a pierdut in mareea de filme care apar acum, a avut mai puțină forță  decât are acum DINCOLO DE CALEA FERATĂ.
CF:  Este un film închinat lui Emil (Slotea). Omul de film Emil Slotea a dispărut la scurt timp după ce ați finalizat filmul. Lumea cinematografică românească în care Emil Slotea a fost foarte prezent o perioadă foarte lungă de film, nu a schițat niciun gest care să-i marcheze trecerea dincolo. Poți să vorbești puțin despre “omul cu camera” din filmul tău, despre părticica de univers cinematografic care se adăpostea în acest om?
Cătălin Mitulescu: Când am aflat că s-a dus mi s-a părut că pierd ceva foarte important. El nu numai că era un profesionist adevărat, avea și un anumit tip de sensibilitate, se dăruia total proiectului pe care îl făcea. Mizele pe care le avea regizorul, erau și mizele lui. Uneori le trăia mai intens decât regizorul. A lucrat în foarte multe filme cum spui tu si venea cu o lume a lui in momentul in care intra intr-un proiect. Avea relații personale cu foarte mulți actori. Când discutai cu el despre un rol, avea tot timpul propuneri foarte bune, foarte motivate.  Un om care s-a dăruit total. Avea un fel de emoție atunci când îți prezenta un actor pe care il stia si cauta mereu actori noi, tineri. Mergea la Lipatti, la UNATC. Multi actori tineri care au fost in filmele mele au ajuns acolo datorită propunerilor făcute de Emil.
CF:  A văzut filmul?
Cătălin Mitulescu:  Da, in prima variantă de montaj. Atunci când încerci să păstrezi cat mai mult. Filmul avea vreo două ore. Era impresionat că păstrasem tot ce filmasem. Eu de obicei renunt la secvente care imi strica ritmul si el tot timpul vroia să păstrez mai mult. Era de părere că cinematograful trebuie să aibă secvențe  care te pot ajuta sa vezi mai mult din personaje, chiar dacă nu umaresc actiunea neaparat. Ne contraziceam și așa reușeam să construim.

                                                                                            secvență scoasă la montaj

CF: Cum îți promovezi acest film și, cred, putem extrapola la promovarea filmului românesc în general?
Cătălin Mitulescu:  Există un sprijin oferit de CNC cu ajutorul căruia îți poți face copiile și investești în promovare. Cred că se pot îmbunătăți lucrurile si în privința asta. Așa cum pentru obținerea creditului financiar de la CNC  un proiect care e mai bun primeste mai multi bani și la distribuție trebuie să fie la fel.
Pe urma intervine imaginatia ta, echipa pe care o ai. E o munca de vanzare si asta nu e deloc usor, mai ales cand vinzi un film romanesc. Trebuie sa vii cu idei noi. Sa creezi un eveniment din aceasta lansare.
CF: Cum ați ajuns să faceți lansarea filmului în sala de spectacole a CFR aflată la Gara de Nord, cu un cocktail în Salonul Regal?
Cătălin Mitulescu:  Am plecat de la ideea de a face o proiecție undeva la Atelierele Grivita, chiar și în exterior, pentru că mi s-a părut că filmul ar putea trăi altfel acolo, ar avea altă putere proiectat cu anunțurile din triaj, cu zgomotele trenurilor. PR-ul nostru, Cristi Neagoe, a venit cu ideea de face proiecția în salonul regal de la gara de nord, el stia si sala lor de spectacole care acum găzduiește ședințele lor si unde înainte au fost brigăzile artistice, corul.  Am transformat-o in cinematograf.
CF:  Se va mai proiecta acolo?
Cătălin Mitulescu:  Deocamdată nu.
CF:  Te duci la proiecțiile tale când în sală există public plătitor de bilete?
Cătălin Mitulescu:  Da. Merg cel puțin o dată. Mă uit la film și ascult sala.
CF:  Ce ai în sertar acum? Vedem următoarea premieră peste alți cinci ani?
Cătălin Mitulescu: Nu. Am intrat deja in producție cu următorul film – HEIDI, o adaptare după povestea cunoscută. Mai lucrez încă la scenariu, ca de obicei. Filmările sper să înceapă în toamnă.
CF:  Care sunt punctele forte ale filmului și pot convinge spectatorii să vină să îl vadă?
Cătălin Mitulescu: Când am terminat mixajul și l-am văzut cap coadă am avut un sentiment bun. Am reușit să îl păstrez simplu si la final reuseste sa transmita spectatorului ceva special. O stare buna, de libertate. Am trait cu aceasta poveste in cap mult timp si imi provoca tot felul de emotii, de ganduri. Multe din ele sunt in acest film dar cel mai important, aceasta poveste, la care tin foarte mult, este acolo in film pentru oricine vrea sa o vada.