Cu MARIAN CRIŞAN despre ORIZONT şi cinema

interviu în exclusivitate

CinemaFrame: Ai plecat din Salonta şi ai venit în Bucureşti ca să faci film. Cum te-ai apropiat de regia de film?

Marian Crişan: Eram adolescent şi împreună cu fratele meu ne imaginam ce înseamnă să faci film. Ne uitam la o gramada de filme pe video şi aveam ce vedea pentru că tatal meu era pasionat de filme. Ne-am dat seamă că filmul e făcut de o echipă şi această echipă e condusă de un regizor. Ne doream si noi sa facem asta. Aveam o cameră video şi filmam tot felul de lucruri prin grădină, ne filmam bunicii, ne filmam pe noi, cu furtunul, cu căţelul şi le montam. Prin clasa a X-a m-am hotărât că asta vreau să fac şi a început o luptă de convingere cu ai mei. Toţi prietenii noştri şi fratele meu mergeau la Institutul de Studii Economice la Cluj sau la Politehnică în Timişoara şi, printre ei, am apărut eu care vroiam să fac regie de film. Nu era ceea ce asteptau ai mei. Îşi doreau să merg pe o cale sigură, să am o meserie. După ce am terminat liceul, am dat examen la ASE şi am căzut.

CF: Semn bun.

MC: A fost un semn şi pentru ai mei care au început să mă susţină să dau la ATF. Era foarte departe de Salonta toată lumea asta. Nici nu ştiam exact ce înseamnă. Era o facultate de film şi de teatru, dar departe de lumea în care trăiam eu. În Salonta nu aveam acces la cinematecă, la teatru, la arta…

CF: Ai intrat din prima la UNATC?

MC: Da. Din prima, dar pe ultimul loc.

CF: Cred că după ce te vezi deasupra liniei nici nu mai contează prea mult unde eşti poziţionat. Era o concurenţă foarte mare.

MC: Erau 100 de canditaţi pe 6 locuri.

CF: Povesteşte puţin despre admitere. Este una atipică. Nu ai de învăţat din manuale. Sunt multe probe de creativitate şi practice. Cum ai convins comisia să te accepte?

MC: Nu ştii la ce să te aştepţi de la un examen la regie de film. Anul de dinainte de examen, în special vara , am fost la cursurile de pregătire de la UNATC. Am facut meditatii. Aşa am aflat ce probe se dau. Singura treaba pe care o puteai sti erau romanele sau piesele de teatru pe care le-ai studiat în liceu, pentru că la examen ti se cereau mici adaptari de text literar in scenariu sau decupaj.

CF: Ţi-a picat MOARA CU NOROC?

MC: Nu. Cred că mi-a căzut la Bac. La examen la ATF, mi-a picat ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, ÎNTÂIA NOAPTE DE RĂZBOI. La ultima probă trebuia să filmezi pornind de la o adaptare după un text literar. Era o frază sau două pe care trebuia să le filmezi în vreo două ore cu actori, costume, operator etc. Nu trebuia să faci montaj. Filmai in ordine cronologica, cate o dubla – două. Cred ca am filmat vreo 10 sau 12 cadre, ăla a fost primul meu decupaj . Fiecare candidat avea o caseta VHS cu filmul lui şi, la examenul final, se viziona şi se purtau discutii.

CF: Este o vârstă bună să fii student la film la 18 – 19 ani?

MC: Nu cred că e o vârstă bună, dar aşa s-a întâmplat.În acel an, am intrat mai mulţi de aceeaşi vârstă. Îmi doream foarte mult să fiu student la film.

CF: Nu ţi-a scăzut entuziasmul după primul an?

MC: Ba da, dar asta s-a întâmplat cu mulţi, pentru că proiecţia ta este alta. Am avut probleme de acomodare şi simţeam că nu sunt lăsat să mă exprim. Era o cenzură a gusturilor, trebuia să facem acelaşi fel de film, cam în acelaşi stil. Nu erai lăsat să te descoperi, să vezi care e zona în care te simţi tu mai bine ca scriitură. Trebuia să respecţi nişte reguli. Nu erau lucruri rele, dar parcă trebuia să faci foarte des acelaşi lucru şi tu şi colegii.

CF: Cum au fost filmele din facultate?

MC: Am făcut un film documentar în anul II despre Portul de la Mihăileşti unde Ceauşescu urma sa deschidă portul Bucureşti. Când am filmat erau vapoare ruginite pe ţărm, erau cimitire de camioane şi de autobuze acolo. În anii ’80 acolo locuiau mii de muncitori într-un fel de colonie. Când am ajuns eu prin ‘96 mai erau vreo 20 de muncitori. Filmul se numea COMMUSIMUM MOBILAE. Era acolo un muncitor care avea o doză de paranoia, susţinea că a descoperit un perpetuum mobilae pe care îl ţinea acasă în curte. Instalaţia lui urma să rezolve problema energiei pentru întreaga planetă.

CF: Ai fost norocos să găseşti un astfel de personaj pentru un prim film.

MC: Da. Am mai făcut încă două scurt metraje. Unul se numea CE-AI MAI FĂCUT CU SCENARIUL? şi unul era OMUL CU MÂNA STÂNGĂ-N BUZUNAR.

CF: Te-ai lecuit de titlurile lungi. Acum toate filmele tale au, cu o singură excepţie, un singur cuvânt.

MC: Aş putea ajunge şi la o literă.

CF: Spune-ne despre ce erau aceste filme.

MC: Primul era despre doi studenţi care discutau despre ce urmează să schimbe la scenariul pe care trebuiau să îl filmeze pentru examen. Iar celălalt era o adaptare după o nuvelă din America de Sud, o feerie pe care eu am transformat-o într-un film realist. Era despre un bărbat care agăţa o tipă şi mergea cu ea la film. Începe o mică idilă în sala de cinema. Când se termină filmul, tipul îşi dă seama că nu mai are verigheta pe deget.

CF: După ce ai terminat facultatea, cât a durat până ai regizat primele scurt metraje?

MC: Am făcut nişte scurt metraje din fonduri proprii. Mai adunam peliculă de la reclame, de la videoclipuri şi am făcut două scurt metraje total independente. AJUTOR în 2003 care a circulat puţin prin festivaluri. Şi apoi am făcut o animaţie foto în 2005 care se numea AFTER SHAVE cu nişte actori din trupa lui Dan Puric – Adi Horobeţ, Dana Cavaleru. Era o animaţie foto filmata acasa la un prieten. Aveam un scenariu şi ne-am distrat.

CF: Apoi au urmat cele două scurt metraje făcute pentru TVR.

MC: Da. In 2006 am făcut PORTRET DE FAMILIE şi in 2007-AMATORUL. Cu ele am început să circul pe la festivaluri. Sunt două scurtmetraje la care ţin foarte mult pentru ca au fost produse de către casa mea de productie si m-au ajutat mult mai tarziu.

CF: După care a urmat în 2008 scurtmetrajul care te-a adus în atenţia presei internaţionale MEGATRON, urmat în 2010 de MORGEN, în 2012 de ROCKER şi după patru ani ORIZONT. De ce distanţa asta atât de mare până la lansarea acestui ultim film?

MC: A fost mai greu să îl finanţăm.

CF: Văd pe generic că sunt doar finanţatori din România. Cum de nu aţi reuşit să aduceţi şi finanţare din afară?

MC: Am încercat, dar nu am reuşti să facem asta la timp.

CF: Ce buget a avut până la urmă filmul?

MC: Nu pot să îţi zic cifra exactă, dar undeva în jurul sumei de 600 000 – 700 000 de euro. Cam pe aici se învârt bugetele filmelor mele.

CF: Pare din ce în ce mai greu să aduni finanţare pentru filme. Mulţi tineri îşi fac propriile filme în regim total independent. Pentru MORGEN şi ROCKER a fost mai uşor să îţi consturieşti planul financiar pentru că au venit imediat după ce ai obţinut premiul de la Cannes?

MC: Nu ştiu dacă a avut legătură cu premiul de Cannes. În 2009, când am început noi MORGEN, mergea mai uşor finanţarea. Valoarea sumelor finanţate de CNC a scăzut aproape la jumătate. Coproducţiile sunt şi mai greu de făcut. La MORGEN am primit finanţare de la CNC incomparabil mai consistentă decât cea de la ORIZONT.

CF: A fost afectată producţia din cauza acestor finanţări?

MC: Nu neapărat. Se pot face filme foarte bune si cu bugete mici. Nu este vorba numai despre bani. Contează şi care e ţinta şi unde vrei să ajungi? Este foarte importantă şi echipa. Dacă ai o echipă care merge cu tine, poţi să faci un film bun indiferent de constrângeri. Sunt momente în care nu mai contează finanţările.

CF: Când ai făcut adaptarea te-ai gândit că vrei să ajungi cu el în festivaluri sau că e un film pe care îl faci pentru public?

MC: E normal să vrei ca filmul tău să ajungă la marile festivaluri pentru că doar aşa intri în atenţia presei de specialitate şi te ajută enorm să promovezi mai bine filmul. Am fost selectat in multe festivaluri mari si e o placere sa prezinti filmele acolo. E o intreaga comunitate la festivaluri care e foarte legata. ORIZONT a fost lansat la Talin Black Nights Film Festival, editia 19, in competitia oficiala. De anul acesta festivalul de la Talin este de categorie A FIAPF, in aceasi categorie cu Cannes, Berlin, Venetia. Deci si ORIZONT s-a lansat intr-un festival mare. Nu suna el la fel se apetisant ca Venetia sau Cannes, dar pentru comunitatea filmului este un festival cu nume foarte bun.

DE LA NUVELĂ LA FILM

CF Cum te-ai apropiat de nuvela lui Slavici?

MC Adaptarea nuvelei a inceput ca un fel de improvizatie. Mi-am imaginat că intriga si temele din nuvela ar putea fi aduse in prezent, ar putea fi rediscutate. Ce mi-a placut de când am citit pentru prima dată nuvela e suspansul, tensiunea care se acumuleaza in jurul personajului principal Ghi. Mi-a placut si toată partea grafică a nuvelei cu hanul în mijlocul pustiului, cu familia izolată acolo şi care încet încet se dezintegrează.

CF: De ce ai ales să se vorbească ardeleneşte în film?

MC: Pentru că acolo se întâmplă acţiunea. Pentru mine este foarte important să respect locul în care se întâmplă acţiunea. Era necesar sa fac asta pentru că şi nuvela şi filmul din 1955 al lui Victor Iliu, dar în primul rând nuvela, e scrisă în grai din zona Aradului, de unde era Slavici. Eu am filmat de data asta la Poalele Munţilor Apuseni, pe partea cu Clujul. Am rămas oarecum în zonă cu filmul şi am vrut să păstrez aerul local pentru a fi cât mai cinstit cu personajele, cu provenienta lor. E un loc comun in cinema tratarea asta.

CF: Pentru Rodica Lazăr, care este din Moldova, trebuie să fi fost dificil.

MC: Da. Ea este din Oneşti şi i-a fost într-adevăr mai greu. Cum ziceam si nuvela se întâmplă în acele locuri şi a fost oarecum natural sa duc filmul tot acolo. Aceste lucruri fac parte din cinema. Pe de altă parte mă simt în continuare ataşat de oamenii de acolo. Îmi place să povestesc despre ei. E mai natural, mai usor pentru mine. Simt că despre ei vreau să vorbesc şi am simţit că subiectul acestui film face parte din geografia mea.

CF: Lucrezi pentru a doua oara cu Andras Hasthazi. I-ai oferit un rol important lui Bogdan Zsolt – un actor excepţional de teatru care din păcate nu face film decât accidental. Îi ai în distribuţie pe Rodica Lazăr şi pe Emilian Oprea. Doi actori aflaţi pe val acum. Au amândoi peste 35 de ani. Nu i-a băgat nimeni în seamă o perioadă şi în ultimul an i-am văzut în multe producţii de film românesc. Rodica Lazăr a jucat în LIVE a lui Vlad Păunescu, CARMEN a lui Doru Niţescu, în scurt metrajele lui Andrei Creţulescu. Emilian Oprea în DE CE EU? regia Tudor Giurgiu şi în AUTOPORTRETUL UNEI FETE CUMINŢI regia Ana Lungu. Care-i explicaţia? Faceţi fixaţie pe câte un actor. Îl epuizaţi şi apoi îi mai vedem în emisiuni de televiziune. De ce se întâmplă asta?

MC: Deşi nu avem un sistem al vedetelor de cinema ci mai degraba vedete de televiziune, există actori care îşi fac un nume bun deoarece joacă bine in filme. Regizorii urmăresc asta. Unii, printre care mă numar si eu cred, se simt provocaţi să găsească actori noi, chipuri noi pe care le propun pe piaţă. Din păcate, această aşa zisă piaţă nu prea se dezvoltă. Sunt multe de discutat aici, dar avem multi actori foarte buni de teatru în Bucuresti şi în provinicie care pot şi merită să facă film.

CF: Tu cum ai ajuns să îi iei în distribuţie?

MC: Castingul a durat foarte mult. Poate mai bine de un an. Au fost mai multe scheme de casting. Mai multe combinaţii.

CF: Ai scris pentru cineva anume?

MC: Nu. Mă întrebai de accent şi de dialect. Am avut o variantă în care lucrurile trebuiau să se întâmple în zona Braşovului. Să nu ţinem cont de zonă. A căzut pentru că au fost ceva probleme acolo. Am avut un set de actori pentru varianta asta. M-am întors la ideea de a filma langa Cluj, spre Bihor pentru că mă simţeam mai bine acolo.Nu găseam nici locurile pe care mi le doream în film la Braşov. Nu le cunosc atât de bine ca pe cele din Apuseni. Pur şi simplu a functionat ca un fel magnet, după un an, am ajuns la Cluj si la actorii din Cluj. La Andras, la Zsolt, Maria Selesi si inca cativa actori minunati de acolo si de la Tragu Mures. Dar sunt si actorii de la Bucuresti: Rodica Lazar, Emilian Oprea, Valeriu Andriuta.

Andras a fost tot timpul în capul meu într-un fel deşi nu a fost opţiunea mea iniţială, dar până la urmă am reuşit să dau probe cu el şi să stăm de vorbă mai mult. Mi-am dat seamă că e potrivit din mai multe puncte de vedere. Apariţia lui pe ecran e foarte importantă şi aduce mult cu descrierea din Slavici –un om mare, matur, înalt, solid. Am dat probe cu el şi cu mai multe actriţe, apoi cu Rodica. Am făcut multe combinaţii între ei ca să vedem cum arată familia. Lucrurile începeau să se lege. Am găsit şi o mamă potrivită pentru Rodica – Maria Seleşi de la Cluj – şi a apărut familia în jurul lui Andras. Comunicăm foarte bine. Mi-am dat seama de la MORGEN că suntem pe acesi lungime de unda, rezonăm imediat. Plus că e un actor de un profesionalism desăvârşit.

CF: Din interviurile pe care le-ai mai dat reiese că improvizezi mult pe platou, că îţi contruieşti anumite scene împreună cu actorii. Ce secvenţe din ORIZONT au fost create împreună cu ei?

MC : Sunt locaţii în care nu ai acces înainte să faci repetiţii. Aşa că atunci când filmezi, înainte cu câteva ore construim totul – acţiune, distanţe, ritmul replicilor etc. Textul este text, pusul lui în film este un proces mai anevoios şi tine mult de lucrurile astea concrete – plouă, nu plouă, cati metri sunt intre pereti, unde e fereastra, unde e patul. Spatiul e foarte important. Am un exemplu de secvenţă care a apărut în film şi nu era gândită. Nu au fost foarte multe de data asta pentru am avut un program foarte strâns – 26 de zile- şi nu ne-am permis foarte multe. Să revin, ştiam de la începutul filmării, care a fost în noiembrie 2014, că o să înceapă să ningă undeva la început de decembrie. Fiind pe munte, ne aşteptam să ningă, dar nu a nins. Nu aveam în scenariu scrisă nicio secvenţă cu ninsoarea, dar tot aşteptând şi aşteptând am creat oarecum premisele în program să păstrăm cumva două zile pentru anumite secvenţe pe care puteam să le facem la fel de bine şi pe zăpadă. Când a început să ningă, am început să filmăm aceste secvenţe care au intrat apoi în mijlocul filmului. A fost un şoc pentru echipă. Ne-am hotărât să filmăm dimineaţa. Trebuia să ţinem cont de racorduri. Erau undeva în mijlocul scenariului. Nici eu nu eram sigur dacă vor rămâne acolo sau puţin mai la dreapta. Cei de la costume , de la scenografie trebuiau să ştie exact cum îi îmbracă pe actori. Am făcut o şedinţă rapidă şi am trecut la treabă. Avem nişte secvenţe cu zăpadă în fundal. Este foarte greu să îţi programezi sau să spui celor de la producţie că vrei zăpadă…dar daca productia e de partea ta, se pot intampla minuni.

CF: Nu e chiar imposibil, dar nu în vârful muntelui şi nu pe bani puţini.

MC: Asta a fost. Am mai avut momente din astea şi la ROCKER şi la MORGEN. Am folosit atmosfera, natura. Am controlat acţiunea împreună cu operatorul şi cu oamenii de la scenografie şi de la costume. Filmul are de câştigat dacă te foloseşti de ce se întâmplă în jurul tău. Nu e ca pe o scena de teatru…scena e peste tot… Şi pentru actori este important. Într-un fel merg pe scena si altfel merg pe trotuar sau prin zăpadă. Pentru mine filmul e o plăcere şi un joc alături de echipă. E important să păstrezi vie atmosfera, să nu fie ca la fabrică- avem de făcut 10 cadre, le-am făcut şi gata putem pleca acasa.

CF: Mai ai două elemente foarte importante care te ajută să îşi contruieşti povestea şi să creezi atmosfera – imaginea lui Oleg Mutu care este rece, ceţoasă, ajută la accentuarea ambiguităţii, sufocă personajul principal şi, un alt element, este muzica. Cum aţi stabilit tu şi Oleg Mutu cromatica filmului?

MC: În primul rând a fost foarte important că Oleg a venit imediat în proiect. I-a plăcut foarte mult ideea de a face aşa ceva. I-a plăcut scenariul. A revăzut şi el LA MOARA CU NOROC a lui Victor Iliu cu imaginea incredibila a lui Ovidiu Gologan. Este un film unic in cinematografia noastra. Ca decupaj şi ca estetica este admirabil ce au făcut ei acolo. Noi ne-am dorit să facem altceva. Am respectat anumite lucruri pentru că ceea ce nu voiam să facem era un film în stil realist, cu camera din mână, ca-n viaţă. LA MOARA CU NOROC nu e ca în viaţă. Acolo totul e foarte stilizat. Şi noi doream o imagine stilizată, să avem un anume punct de vedere. Expresiv, motivat. Ne-am legat de tot ce am găsit în nuvelă şi la locul filmării.

CF: Aţi dus şi în interior aceeaşi atmosferă şi în costume.

MC: Am folosit un cod de culori. Am controlat multe lucruri la scenografie, locatii, costume.

CF : Un cod de culori stabilit la masă sau cu repere cinematografice?

MC: Eu văzusem IN THE FOG al lui Sergei Loznitsa filmat de Oleg Mutu şi mi-a plăcut imaginea foarte mult. Acest film a fost un motiv în plus să vreau să lucrez cu el. Ne ştim din facultate. El era cu un an mai mare. Am ţinut legătura de-a lungul anilor, dar nu am apucat să lucrăm niciodată împreună. La fel ca şi mine, şi Oleg e un tip foarte instinctiv. Nu este ceva pe care să îl poţi explica uşor în vorbe. Simţi sau nu anumite directii. Dacă începi să filosofezi, se pierde. Vezi ceva acolo şi mergi în direcţia repectiva. Am avut colorist pe platou şi aveam o echipă mobilă care făcea colorizare. În primele zile am început să facem teste de culoare ca să vedem cum ar fi mai bine. Câteva seri, stând în faţa ecranului, am tot discutat şi am ajuns la un fel de numitor comun pe care am decis să mergem. Ne-am dorit să avem şi mişcări de aparat, unghiuri cautate şi o atmosferă de ecleraj speciala.

CF: Simţi că a fost acolo operatorul.

MC: Sunt mai multe departamente care ajută – scenografia, costumele. Toţi lucrează împreună pentru asta. Şi cei de la locaţii. Nu am bătut eu singur ţara ca să gasesc locatia, am mers în câteva locuri, dar aveam un băiat care a fost peste tot. El a găsit locaţia în care am filmat. Am discutat cu el nişte lucruri pe care mi le doream – o anumită perspectivă, anumite distanţe la stânga şi la dreapta. A făcut fotografii. Am procesat toate aceste informaţii pentru a ajunge până la urmă la imaginea de pe ecran. Este o muncă de echipă coordonată de regizor, în care orice părere contează.

CF: Cine este Cristian Lolea, compozitorul muzicii din film?

MC: Este un tip extraordinar de creativ pe care l-am cunoscut acum câţiva ani când am arătat ROCKER în Polonia la un festival. Era şi el acolo, locuieşte în Polonia, e bucureştean. Auzisem de el şi văzusem ÎNGERUL NECESAR în regia lui Gică Preda, un film plin de muzica. Am ascultat ce a făcut. Ştiam că vreau să am muzică pe film şi mi se părea o alegere potrivita.

CF: Când a intrat în echipă?

MC: După montaj, l-am sunat şi i-am spus că avem o variantă de montaj şi că îl rog să vină cu o propunere. Am vorbit foarte puţin cu el. Am vrut să vad ce simte ele. A venit cu o temă principală şi cu alte bucăţi. Erau foarte interesante, aproape instantaneu am simţit că este ceea ce trebuie. A simţit foarte bine filmul pentru că nu avem momente în care atragem atenţia cu muzica, ci muzica se strecoară. Uneori nici nu o simţi. E foarte intimă. E muzica personajului principal, vine cumva din capul lui. Nu e o muzică ilustrativă care ţine cont de acţiunea de pe ecran. Tot timpul ne-am ferit să mergem în sincron cu ce se întâmplă pe ecran. Am mers asincron, ţinând cont de lucrurile care se întâmplau cu personajul principal. Cel puţin aşa am vrut noi să facem.

CF: Ai vreo secvenţă care ţi-e dragă în mod special? Una la care ai muncit mult, care te va obseda de acum încolo? Mie mi-a plăcut mult secvenţa de la linia ferată. Text puţin, emoţie multă, o răbufnire care justifică acţiunile şi atitudinile ulterioare ale personajelor principale.

MC: Secventa de noapte de la barieră. Este secvenţa pe care am scris-o cel mai uşor. Nu este din nuvelă, dar are tensiunea relaţiei soţ- soţie. Din faza de scenariu ştiam că va ieşi bine.

CF: Este o secvenţă de o virtuozitate maximă şi pentru Andras Hasthazi. Cum a fost la filmare?

MC: Este o secvenţă foarte grea pentru că implica şi trecerea trenului şi asta e destul de greu de produs. Am filmat-o în ziua turului II de alegeri. Toată lumea vroia să meargă să voteze până la 21:00 când se închidea secţia de vot din Turda aflată la 10 km distanţă. Noi voiam să filmăm în regim. Ei voiau să ajungă să voteze. Cinema…

CF: S-a votat până la urmă?

MC: Toată lumea a votat, dar după ce am terminat. Totul a iesit bine…si filmarea si alegerile…

CF: Sunt secvenţe pe care, după ce ai terminat motajul, ai fi vrut să le construieşti altfel, să le filmaţi altfel?

MC: E de preferat sa iti dai seama de asta cat esti inca la filmare. Dupa montaj e mult prea tarziu. Dar cum ziceam, la ORIZONT am avut un decupaj destul de exact, miscarile de camera si unghiurile ideale fusesera discutate in perioada de pregatire. Am hotarat cu Oleg ce urmărim prin mişcările de aparat de exemplu. Nu erau nişte miscari de dragul mişcării, ci erau momentele alea în care trebuia să mişcăm camera şi o să avem efect pe ecran. Urmăream şi încă o chestie, să inchidem universul din jurul personajului principal, sa îl prindem într-un fel de capcana din care nu mai poate sa se salveze decat printr-un act disperat. Ne-am apropiat din ce în ce mai mult de el şi camera e atentă la asta. Camera merge tot mai aproape de el, doar de el.

CF: Mai este foarte bine construit şi unghiul subiectiv din secvenţele finale, care face să crească suspensul. Camera îl urmăreşte pe un ochi de geam, cu aceeaşi lumină rece, pregătind deznodământul. Sunt secvenţe pe care le-ai scos la montaj?

MC: Sunt secvenţe pe care le scoţi pur şi simplu. Sunt lucruri care nu funcţionează şi chiar dacă secvenţa era importantă în film, dacă lucrurile nu funcţionează din varii motive, atunci cade. Au fost două secvenţe care au căzut. Sunt şi secvenţe care în scenariu pot să pară OK sau să pară că funcţionează şi atunci când le montezi par că aduc prea multă informaţie pe ecran şi asta poate să strice armonia. Eşti tentat în scris să mai pui lucruri pentru că nu le vezi încă în actiune şi eşti tentat să verbalizezi. De obicei secvenţele astea cad la montaj pentru că deranjează.

CF: Mi-au atras atenţia cadrele generale de pe munte. Te scot din stare. De ce le folosiţi? Sunt frumoase, dar sunt nişte semne de punctuaţie care te scot din convenţie.

MC: Pentru mine sunt ca nişte începuturi de capitol. Este o chestie de ritm. Am simţit că e nevoie de nişte momente de respiro. Pe de alta parte e vorba şi de munte, de paduri, de văi, care sunt marea scenă în care se întâmplă drama personajelor.

CF: Prima oară când l-ai văzut cu public a fost la Tallin la festival. Care au fost reacţiile sălii?

MC: Nefiind o comedie, îţi dai seama mai greu de reacţii. La MORGEN de exemplu care deşi nu era o comedie, aveam nişte replici amuzante la început iar la Locarno publicul a reacţionat imediat. Am simtit ca sala a devenit atentă.

CF: În ORIZONT ai momente în care simţi sala că freamătă?

MC: Da. Sunt. De exemplu la acea secvenţă la barieră care a fost remarcată şi s-a discutat despre ea. Lumea a fost impresionată să vadă un film care venea din România şi care e poate altfel decat ce s-a vazut in ultimii ani venind de la noi. Pe unii i-a contrariat puţin. Alţii se aşteptau la altceva. Discuţiile au fost despre muzică, despre atmosferă, despre locaţii. Ceea ce ne-a convenit a fost că presa şi criticii au catalogat filmul ca thriller, ceea ce intenţionam şi noi în promovare.

CF Să faci lucrurile să pară simple, mie mi se pare cel mai greu. Filmul tău transpiră onestitate şi simplitate, în sensul cel mai bun. Nu simţi chinul creării şi al producţiei şi poţi urmări ce se întâmplă pe ecran fără să îţi pui întrebări parazitare legate de realizarea efectivă. Tu cum ţi-ai caracteriza filmul? Cum ai convinge lumea să vină să îl vadă?

MC E un film care merită văzut pe ecran mare pentru că asa a fost conceput. Trebuie văzut într-o sală mare şi cu o sonorizare bună în special pentru muzică. Cred că experienţa vizionării pe ecran mare este motivul pentru care cinema-ul încă există. Nu cred ca filmele de cinema merită vizionate pe telefoane mobile sau tablete. Filmele merită să fie văzute în sală alături de alti spectatori. E un spectacol până la urmă.

CF Dar de unde ecrane mari şi săli?

MC Paradoxal, desi salile vechi din sistemul RomaniaFilm se inchid sau au devenit discoteci sau supermarketuri, numărul de săli în România creşte în fiecare an. Numărul total de spectatori de cinema este în creştere în fiecare an. Lucrurile se schimba, publicul se schimbă. Desigur ca trebuie sa avem un sistem de distributie care sa protejeze filmul românesc şi filmul de artă în general, dar sălile pline din anii 80 din Romania se faceau tot cu Star Wars si cu Piedone, nu cu Godard…

CF Care ţi se par cele mai acute probleme ale cinemaului autohton?

MC Suntem deja în ceasul al 13-lea cu distribuţia. Deja colapsul s-a întâmplat. Suntem la pământ cu distribuţia de mult timp şi toată lumea îşi doreşte să se rezolve această problemă. Trebuie să existe un grup, cu o iniţiativă mai închegată şi poate urmează să se şi întâmple ceva, nu numai să se discute. Evident e vorba de sălile România Film, câte mai sunt de sălile care există încă în unele oraşe. Mă întreb însă dacă ele mai pot fi salvate. Cred că asta e o bătălie pierdută din start. Poate e cazul să ne gândim la alte săli. Pur şi simplu unele sunt într-o stare deplorabilă. Nu putem nici să băgăm lumea cu forţa în sală. Poate producătorii trebuie să se gândească şi la ce îşi doreşte publicul. Poate că sunt poveşti pe care publicul românesc le aşteaptă.

CF: Ce film românesc ai văzut în ultima perioadă şi ţi-a plăcut.

MC: AFERIM! ,UN ETAJ MAI JOS. Sunt si alte filme bune care au apărut anul trecut. Nu toate sunt pentru publicul larg, dar asta nu trebuie să ne îngrijoreze. Filmul de autor, filmul de artă nu are public cu milioanele, niciunde în lume.

CF: Ai avut în filmele tale poveşti foarte variate. În primele filme din televiziune ai avut ca personaje povestea unui cuplu tânăr de rockeri care se pregătesc de nuntă, ai revenit în zona muzicii rock prin ROCKER unde vorbeşti despre un tată care încearcă să îşi salveze fiul dependent de droguri, ai avut în MORGEN povestea unui emigrant şi a salvatorului său pornind de la un articol de ziar, acum angoasele unui ardelean liniştit. Care e subiectul următorului tău film şi ce teme îţi doreşti să mai povesteşti cinematografic?

MC: Lucrez la mai multe scenarii. Le scriu, le mai las câteva luni, revin. Aşa a fost şi la MORGEN. Când am găsit subiectul pentru el, lucram de fapt la ROCKER. Eram blocat, mă luptam să găsesc o soluţie în scenariul respectiv. Am citit o ştire locală care a fost punctul de plecare pentru subiectul din MORGEN. În vreo două luni l-am scris. A mers foarte repede spre toată lumea, comunica el ca scenariu. Producătorii au venit repede. Cu celălalt mă chinuiam să termin, să conving. Cred că a durat un an până am intrat în producţie.

CF: Foarte repede.

MC: Când l-am terminat, m-am întors la ROCKER. În timp ce filmam MORGEN am găsit nişte lucruri pe care le cercetam privind anumite tipologii şi lucruri despre care auzisem. Am găsit nişte detalii chiar în timpul filmării în Salonta.

CF: ORIZONT ce îţi hrăneşte?

MC: Am două subiecte la care lucrez acum. Nu vreau să dau prea multe detalii.

CF: Eşti superstiţios?

MC: Nu. Pentru că se schimbă tot timpul…. Aş vrea să fac o comedie.

CF: Personajul Andra din ORIZONT interpretată de Rodica Lazăr caracterizează vremurile bune ca fiind cele în care puterea dragostei va înlocui dragostea de putere. Pentru tine, cum arată vremurile bune?

MC: Eu sunt fericit pentru că fac meseria asta – o luăm de la început de fiecare dată. Vremurile bune sunt deja. Tot timpul am ceva de descoperit. Încerc să păstrez plăcerea de a face film

credit foto ROVA FILM