Știri

INCENDIUL câștigă trofeul TIFF 2015

INCENDIUL câștigă trofeul TIFF 2015

Filmul argentinian Incendiul / El incendio, în regia lui Juan Schnitman, a câștigat Trofeul Transilvania, sâmbătă seară, la Teatrul Național Cluj, la gala de închidere a celei de-a 14-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF). Premiul în valoare de 15.000 de euro a fost prezentat pe scenă de actrița Nastassja Kinski, Dennis Lim, membru al juriului competiției, și Ministrul Culturii, Ionuț Vulpescu. Regizorul, care a fost prezent la Cluj la începutul săptămânii, a transmis un mesaj video. Juriul a premiat drama cuplului aflat într-un moment de criză „pentru vitalitate, ambiție și pentru conștientizarea riscurilor unui subiect complex”.

Alături de Dennis Lim, juriul format din Violeta Bava (selecționer, co-director Buenos Aires International Film Festival), George Ovashvili (regizor), Olimpia Melinte (actriță) și Juliette Lepoutre (producător), a decis și Premiul pentru cea mai bună regie, în valoare de 5000 de euro. Juliette Lepoutre, alături de Alteța Sa Regală, Principesa Maria, au prezentat premiul, care a mers la Kristina Grozeva și Petar Valchanov, pentru cel de-al doilea film al lor, Lecția / The Lesson / Urok. Același film i-a adus actriței Margita Gosheva Premiul pentru Cea mai bună interpretare, în valoare de 1.000 de euro, oferit de Vitrina Advertising. Pe scenă, directorul artistic TIFF, Mihai Chirilov, a spus că „regizorii celor 12 filme din competiție sunt, în opinia mea, cele mai importante noi voci din cinematografia mondială. Eu le ofer tuturor câte un Trofeu Transilvania simbolic”. Chirilov le-a mulțumit regizorilor Mircea Daneliuc, omagiat printr-o amplă retrospectivă anul acesta, și Cristi Puiu, pentru momentele minunate oferite în festival.

Tudor Giurgiu a declarat pe scenă că „au fost două recorduri la TIFF anul acesta –  a fost ediția cu cea mai bună vreme, și cea cu cel mai mult public. S-au vândut cu 27% mai multe bilete ca anul trecut, sunt peste 65.000 de spectatori până în acest moment”.

Nicolae Constantin Tanase si Corneliu Porumboiu TIFF 2015 Foto Nicu Cherciu 1000

Premiul Special al Juriului, în valoare de 1500 de euro, oferit de HBO, a mers către Despre oameni și oi / Rams / Hrútar, în regia lui Grímur Hákonarson (Islanda-Danemarca), „un portret social și personal, reflexiv și extrem de cursiv”, conform juriului. Regizorul Grímur Hákonarson a preluat premiul de la actorul Isaach de Bankolé. Același film a fost și favoritul spectatorilor de la TIFF, câștigând Premiul Publicului pentru un film din competiție, oferit de MasterCard. Cel mai popular film din întreaga selecție a fost Operaţiunea Arctic, regizat de Grethe Bøe-Waal, din Norvegia. Premiul FIPRESCI, oferit de juriul Federației Internaționale a Criticilor de Film unui titlu din secțiunea Cuvintele sunt de prisos, i-a fost acordat dramei rusești Test / Ispytanie, regizată de Aleksandr Kott.

Pentru al doilea an la rând, Corneliu Porumboiu și-a adjudecat, cu filmul Comoara, Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secțiunea Lungmetraj, în valoare de 6.000 de euro, constând în servicii de post-producție oferite de Cinelabs România. Anul trecut, a fost distins cu același premiu pentru Al doilea joc.

 

Nicolae Constantin Tănase a fost recompensat cu Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru Debut, în valoare de 1.000 de euro, oferit de Raiffeisen Bank, pentru Lumea e a mea. Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru Scurtmetraj le-a fost acordat ex aequo filmelor Ramona, de Andrei Crețulescu, și Black Friday, de Roxana Stroe. O Mențiune Specială în aceeași categorie i-a revenit lui Pavel, în regia lui Alexandru Ranța. Premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj din secțiunea Umbre, în valoare de 500 de euro, oferit de Shorts TV, a mers către El bosque negro, de Michael Spiccia.

A doua ediție a Transilvania Pitch Stop a adus pe scenă tineri regizori români cu proiecte în dezvoltare, premiați în urma sesiunilor de prezentare în fața producătorilor și cineaștilor români și străini. În cadrul TPS, dedicat regizorilor aflați la debut sau la al doilea film, au fost acordate două premii: Transilvania Pitch Stop Development Award, în valoare de 2000 euro, oferit de TIFF și Diferit, a fost câștigat de proiectul Ivanei Mladenovic, Soldații / The Soldiers, iar Transilvania Pitch Stop CoCo Award, oferit de Connecting Cottbus Co-Production Market, i-a revenit lui Bogdan Mureșanu, cu 1985.

În ideea de a dezvolta producția de film în regiune, TIFF sprijină filmele scurte și documentarele unor cineaști locali: Premiul Competiției Locale, în valoare de 1500 euro, oferit de Allianz-Țiriac, merge la Ridică-te și umblă! / Kelj fel, és jársz!, de Bán József. Mențiunea Specială a aceleiași competiții, în valoare de 300 de euro, oferită de Fabrica de Pensule, i-a fost oferită lui Sorin, de Sofia Iulia Nelega.

Premiul pentru cel mai bun film realizat în cadrul atelierului pentru adolescenți Let’s Go Digital!, oferit de UPC, a fost câștigat de Păpușa de cârpă, de Georgiana Barcan, Delia Tărcăoanu și Luca Nicolaescu. Cu Premiul Juriului Tinerilor Francofoni, oferit de TV5 Monde, RFI România și Institutul Francez, a fost distins filmul Viață sălbatică / Vie sauvage, r. Cédric Kahn (Belgia-Franța).

Making of TIFF 2015:

 

 

Festivalul Internațional de Film Transilvania (29 mai – 7 iunie 2015, Cluj-Napoca) este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociaţia pentru Film și Cultură Urbană.

Cu sprijinul: Ministerului Culturii, Centrului Național al Cinematografiei, Primăriei şi Consiliului Local Cluj, Institutului Cultural Român, Consiliului Judeţean Cluj, Programului Europa Creativă – MEDIA al Uniunii Europene

Parteneri instituționali: Centrul American, American Film Showcase, The Japan Foundation, Ambasada Israelului în România, Ambasada Republicii Coreea în România, Forumul Cultural Austriac., Ambasada Regală a Norvegiei, Goethe- Institut București, Centrul Cultural German Cluj, Institutul Francez București, Institutul Francez Cluj-Napoca, Ambasada Spaniei în România, Instituto Nacional de Cine y Artes Audiovisuales, Ambasada Suediei în România, Hungarian Film Fund, Institutul Balassi-Institutul Maghiar din București, Delegația Valonia- Bruxelles

Co-producător: TVR1, TVR Cluj

Parteneri media locali: Radio Cluj, Radio Paprika, Infotrafic, Monitorul de Cluj, Ziua de Cluj, Transilvania Reporter, Voceatransilvaniei.ro, Filmtett, Transindex, Clujulcultural.ro, Clujlife.com, Cluj.com, eClujeanul.ro, Cluj City App

 

More in Știri

CinemaTOUR KIDS județul Brașov 2018 în cifre

CinemaFrame2 decembrie 2018

CINEMATOUR KIDS revine în județul Brașov

CinemaFrame2 decembrie 2018

FILMUL ISTORIC EUROPEAN la ora de istorie

CinemaFrame4 martie 2018

BIEFF 2018 despre identitate, apartenenta si adevaruri personale

CinemaFrame1 martie 2018

IN PRONUNTARE, debut feminin la Săptămâna Criticii de la Berlin

CinemaFrame25 ianuarie 2018

CEAȚA, Adi Voicu premiat la Angers

CinemaFrame23 ianuarie 2018

Cinematour KIDS județul BRAȘOV 2017 în date și cifre!

CinemaFrame5 noiembrie 2017

Week-end de Halloween cu filme bune la Opera Comică pentru Copii

CinemaFrame23 octombrie 2017

SIERANEVADA, BENJAMIN BUTTON și MY FAIR LADY

CinemaFrame16 octombrie 2017

Ce faci când vrei să vezi un film bun? Vii la UnderGrant în week-end!

CinemaFrame9 octombrie 2017

Timishort ia startul pe 12 octombrie

CinemaFrame8 octombrie 2017
Olimpia Melinte și Nicodim Ungureanu

UN ALT WEEK-END, ALTE FILME BUNE

CinemaFrame2 octombrie 2017