Știri

PREMII PENTRU ROMÂNIA LA SARAJEVO

PREMII PENTRU ROMÂNIA LA SARAJEVO

Ieri s-a încheiat cea de-a 21 – a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Sarajevo. Producțiile de film românești au obținut recompense în valoare de 71 000 euro.

Cu peste 10 premii internaţionale TOTO ŞI SURORILE LUI a mai adăugat unul în palmares în valoare de 3000 de euro. Premiul pentru cel mai bun documentar demonstrează încă o dată că povestea lui Totonel,  pustiul de 10 ani din Ferentari, este emoționantă și foarte bine construită.

Cata vreme mama lui se afla in puscarie pentru trafic de droguri, Toto locuieste cu surorile lui mai mari, Andreea si Ana, si cu un sir lung de unchi, vecini si con­sumatori de droguri din cartier. Singura lui supapa este un centru de sprijin unde face scoala si descopera dansul hip-hop. La randul lor, surorile lui adolescente isi cauta si ele locul in lume si se maturizeaza, fiecare in felul ei, inainte de vreme.

SOLDAŢI (după romanul SOLDAȚII. Poveste din Ferentari, de Adrian Schiop) în regia Ivanei Mladenovici, produs de Ada Solomon (Hi Film) a fost prezent în secțiunea CineLink. Acest program își propune să promoveze în rândul producătorilor din industria cinematografică mondială cele mai promiţătoare proiecte din sud estul Europei. Din fondurile alocate de organizatori, producția Ivanei Mladenovici a obținut servicii în valoare de 10 000 euro pentru finalizarea producției.  Filmului este povestea lui Adi care, părăsit de iubită, se mută în Ferentari pentru a-și uita durerea și pentru a scrie un doctorat în antropologie, tema aleasă fiind manelele (muzică romă contemporană, „de șmecheri”).

Servicii, în valoare de 50 000 de euro, obține și producția lui Adi Sitaru – THE FIXER. Regizorul povestește despre acest film:

„Scenariul se bazează pe o poveste adevarată, care, în final, s-a dovedit a fi o experiență dulce-amăruie.

Cand vrei sa faci o stire despre prostituția minorelor, crezi că faci un lucru responsabil, cu urmări benefice. Când faci treaba asta cu o echipă profesionistă de televiziune din Franța, crezi că a dat norocul peste tine, poate scapi de compromisurile pe care le faci la postul românesc unde totul e putred. Și dacă ești și plătit cu 250 de euro pe zi, mai scapi de datorii și iți permiți și o masă bună în oraș.

Adrian Sitaru (regizor FIXER)Dar pînă la urmă, oare cine se prostituează și cine este peștele? Oare nu ne prostituăm când luăm bani mulți pentru joburi care nu ne plac? Oare nu suntem și noi pești când ne folosim de oameni pentru a câștiga bani? Sunt intrebări care această poveste le pune foarte delicat și inteligent, intrebări care mă frământă de mai mult timp și aș putea spune că ele transpar și în “Pescuit Sportiv”, întrebări care m-au făcut să-mi doresc să regizez acest scenariu.

Filmul este o dramă cu accente de umor  iar maniera foarte realistă a scriiturii scenariului trebuie să se păstreze și în redarea vizuală a acestuia. Drama nu este foarte vizibilă și se construiește încet, de la o secvență la alta, nici unui personaj nu i se intamplă în mod vădit ceva rău, însă evoluția personajului principal trebuie să lase spectatorul cu un gust, să spunem, amar, să identifice singur drama internă a personajului. ”

Proiectul de documentar CINEMA, MON AMOUR, regizat de Alexandru Belc, a câștigat două premii în cadrul workshop-ului destinat proiectelor aflate în post-producție Docu Rough Cut Boutique. Cat & Docs Award și Croatian Radio Television HRT Award, ambele în valoare de 2000 de euro, au fost anunțate joi seara, în prezența realizatorilor.

Organizat împreună cu Balkan Documentary Center, workshop-ul Docu Rough Cut Boutique oferă mentorat pe cinci proiecte selecționate în faza de lucru, timp de un an, și facilitează întâlniri cu experți și oameni-cheie care pot contribui la finalizarea acestora. În perioada festivalului, timp de patru zile, realizatorii filmelor lucrează intensiv la documentarele lor cu profesioniști în domeniu.

Aflat încă în lucru, proiectul CINEMA, MON AMOUR a fost demarat acum trei ani, la ideea producătorului Tudor Giurgiu, ca parte a campaniei „Salvați Marele Ecran!”.

CINEMA, MON AMOUR urmărește povestea lui Victor Purice, salariat România Film, managerul Cinema Dacia Panoramic din Piatra Neamț, locul în care muncește de aproape 43 de ani. Victor și oamenii lui de bază, Cornelia și Lorena, sunt singurii angajați rămași în cinematograf după criza care a lovit majoritatea sălilor din rețeaua de stat din țară. Filmul analizează, totodată, motivele din spatele degradării sălilor de cinema, oferind o imagine actuală a cinematografelor funcționale sau abandonate, la nivelul întregii țări.

CINEMA, MON AMOUR este o producție Libra Films, în coproducție cu HBO România și Pink Productions (Cehia).

Anda Luana Pușcaș a obținut servicii de posproducție în valoare de 4000 de euro pentru filmul SOL.

În competiția pentru cel mai bun lung metraj filmul în care joacă și actorul român de origine maghiară Levente Molnár – SON OF SAUL regia László Nemes – a obținut Premiul Special al Juriului.

Felicitări câștigătorilor! Succes producțiilor aflate în derulare!

More in Știri

CinemaTOUR KIDS județul Brașov 2018 în cifre

CinemaFrame2 decembrie 2018

CINEMATOUR KIDS revine în județul Brașov

CinemaFrame2 decembrie 2018

FILMUL ISTORIC EUROPEAN la ora de istorie

CinemaFrame4 martie 2018

BIEFF 2018 despre identitate, apartenenta si adevaruri personale

CinemaFrame1 martie 2018

IN PRONUNTARE, debut feminin la Săptămâna Criticii de la Berlin

CinemaFrame25 ianuarie 2018

CEAȚA, Adi Voicu premiat la Angers

CinemaFrame23 ianuarie 2018

Cinematour KIDS județul BRAȘOV 2017 în date și cifre!

CinemaFrame5 noiembrie 2017

Week-end de Halloween cu filme bune la Opera Comică pentru Copii

CinemaFrame23 octombrie 2017

SIERANEVADA, BENJAMIN BUTTON și MY FAIR LADY

CinemaFrame16 octombrie 2017

Ce faci când vrei să vezi un film bun? Vii la UnderGrant în week-end!

CinemaFrame9 octombrie 2017

Timishort ia startul pe 12 octombrie

CinemaFrame8 octombrie 2017
Olimpia Melinte și Nicodim Ungureanu

UN ALT WEEK-END, ALTE FILME BUNE

CinemaFrame2 octombrie 2017