Știri

PRODUCERS ON THE MOVE – ANAMARIA ANTOCI

PRODUCERS ON THE MOVE – ANAMARIA ANTOCI

Anamaria Antoci selectată în programul PRODUCERS ON THE MOVE de la Cannes IFF

Programul „Producers on the Move”, aflat la cea de-a 17-a ediție, are drept scop perfecționarea profesională a producătorilor; în total anul acesta fiind selectați 20 de specialiști din industria cinematografică europeană.

România va fi reprezentată de producătorul Anamaria Antoci, cea care la începutul anului a fost în selecția Berlinale Forum cu cel de-al patrulea lungmetraj semnat de Adrian Sitaru, „Ilegitim”.

Anamaria Antoci este prezentă în acest progam alături de producători din ţări precum Franța, Norvegia, Bosnia și Herțegovina, Italia, Finlanda, Elveția.

Printre participările României în cadrul „Producers on the Move” amintim de Anca Puiu (2013), Monica Lăzurean-Gorgan (2012), Ada Solomon (2011), Dan Burlac (2010).

În cadrul programului, participanții au ocazia de a-și prezenta proiectele aflate în derulare în fața celor mai importanți specialiști din industria cinematografică și de a fi promovați în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Cannes.

Cu un background profesional solid în managementul de proiecte culturale, Anamaria Antoci a debutat în producția de film în 2012 când s-a alăturat companiei 4 Proof Film. În 2014 a produs primul ei lungmetraj, „Ilegitim” (regia Adrian Sitaru). Recent a finalizat un nou lungmetraj semnat de Adrian Sitaru, „Fixeur” și în această perioadă a intrat în producție cu primul ei proiect de film documentar, „Planeta Petrila” în regia lui Andrei Dăscălescu.

 

More in Știri

CinemaTOUR KIDS județul Brașov 2018 în cifre

CinemaFrame2 decembrie 2018

CINEMATOUR KIDS revine în județul Brașov

CinemaFrame2 decembrie 2018

FILMUL ISTORIC EUROPEAN la ora de istorie

CinemaFrame4 martie 2018

BIEFF 2018 despre identitate, apartenenta si adevaruri personale

CinemaFrame1 martie 2018

IN PRONUNTARE, debut feminin la Săptămâna Criticii de la Berlin

CinemaFrame25 ianuarie 2018

CEAȚA, Adi Voicu premiat la Angers

CinemaFrame23 ianuarie 2018

Cinematour KIDS județul BRAȘOV 2017 în date și cifre!

CinemaFrame5 noiembrie 2017

Week-end de Halloween cu filme bune la Opera Comică pentru Copii

CinemaFrame23 octombrie 2017

SIERANEVADA, BENJAMIN BUTTON și MY FAIR LADY

CinemaFrame16 octombrie 2017

Ce faci când vrei să vezi un film bun? Vii la UnderGrant în week-end!

CinemaFrame9 octombrie 2017

Timishort ia startul pe 12 octombrie

CinemaFrame8 octombrie 2017
Olimpia Melinte și Nicodim Ungureanu

UN ALT WEEK-END, ALTE FILME BUNE

CinemaFrame2 octombrie 2017