Știri

Start! Let’s Go Digital!

Start! Let’s Go Digital!

 Start pentru înscrierile la Let’s Go Digital!, atelierul pentru liceeni de la TIFF

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) lansează înscrierile pentru cea de-a 14-a ediție a atelierului de film Let’s Go Digital!. Lansat în 2005 în cadrul TIFF, Let’s Go Digital! este un atelier cu tradiție, de inițiere în tehnici digitale de filmare și montaj, și se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani din toată țara, pasionați de film, fotografie, editare video.

Prin Let’s Go Digital!, în fiecare an, TIFF le oferă tinerilor șansa de a-și descoperi și dezvolta aptitudinile pentru o viitoare carieră în cinematografie, aceștia parcurgând timp de 10 zile toate etapele realizării unui film: scrierea scenariului, filmare cu o camera digitală, montaj și prezentarea scurtmetrajului realizat. Li se va pune la dispoziție aparatură profesională, fiind îndrumaţi de profesionişti din cinematografia românească. De asemenea, au acces la evenimentele festivalului. Mulți dintre foștii participanți ai LGD au devenit de-a lungul anilor profesioniști în domeniu – au absolvit facultăți de profil și sunt activi ca cineaști.

În urma unei preselecţii făcute de echipa de traineri care va susţine atelierul la Cluj, cei 15 participanţi aleși vor lucra în echipe de câte 3, pornind de la o temă dată. Lor li se vor alătura 3 seniori, foşti participanţi Let’s Go Digital!, care vor avea rolul de a-i îndruma pe începători şi de a realiza un film de making of al atelierului. Cele 5 filme rezultate vor fi proiectate în ultima seară în faţa publicului festivalier, care va avea sarcina de a desemna cel mai bun film realizat în cadrul Let’s Go Digital! 2016. Scurtmetrajul câştigător va fi premiat în cadrul unei gale de închidere, în penultima zi de TIFF.

Înscrierile au loc până în data de 10 mai 2016. Regulamentul şi detaliile necesare înscrierii pot fi găsite pe site-ul http://tiff.ro/content/regulament-0.

Ediţia cu numărul 14 a Let’s Go Digital! este organizată de Festivalul Internațional de Film Transilvania și va avea loc la Cluj-Napoca între 27 mai și 4 iunie 2016.

***

Festivalul Internațional de Film Transilvania (27 mai – 5 iunie 2016) este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația pentru Festivalul de Film Transilvania, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Ministerului Culturii și Primăriei Municipiului Cluj-Napoca.

 

Știri

More in Știri

CinemaTOUR KIDS județul Brașov 2018 în cifre

CinemaFrame2 decembrie 2018

CINEMATOUR KIDS revine în județul Brașov

CinemaFrame2 decembrie 2018

FILMUL ISTORIC EUROPEAN la ora de istorie

CinemaFrame4 martie 2018

BIEFF 2018 despre identitate, apartenenta si adevaruri personale

CinemaFrame1 martie 2018

IN PRONUNTARE, debut feminin la Săptămâna Criticii de la Berlin

CinemaFrame25 ianuarie 2018

CEAȚA, Adi Voicu premiat la Angers

CinemaFrame23 ianuarie 2018

Cinematour KIDS județul BRAȘOV 2017 în date și cifre!

CinemaFrame5 noiembrie 2017

Week-end de Halloween cu filme bune la Opera Comică pentru Copii

CinemaFrame23 octombrie 2017

SIERANEVADA, BENJAMIN BUTTON și MY FAIR LADY

CinemaFrame16 octombrie 2017

Ce faci când vrei să vezi un film bun? Vii la UnderGrant în week-end!

CinemaFrame9 octombrie 2017

Timishort ia startul pe 12 octombrie

CinemaFrame8 octombrie 2017
Olimpia Melinte și Nicodim Ungureanu

UN ALT WEEK-END, ALTE FILME BUNE

CinemaFrame2 octombrie 2017