Știri

THE PITCH la NexT 2015: premiu de 5.000 de euro pentru un scurtmetraj

THE PITCH la NexT 2015: premiu de 5.000 de euro pentru un scurtmetraj

Concursul The Pitch, unul dintre cele mai populare proiecte la ediția de anul trecut, revine la Festivalul Internațional de Film NexT (15 – 19 aprilie, Cinema Studio, Elvira Popescu, CinemaPRO). Cineaștii aflați la început de drum se pot înscrie, pentru al doilea an consecutiv, în cursa pentru un premiu de 5.000 de euro, bani acordați pentru producția unui scurtmetraj. Competiția este organizată de ShortsTV, canalul dedicat scurtmetrajelor, și are loc în cadrul mai multor festivaluri, inclusiv cel de la Cannes.

Raluca Răcean-Gorgos și Ion Aramă - câştigătorii concursului The Pitch la NexT 2014

Câştigătorii concursului THE PITCH de la NexT 2014: Raluca Răcean-Gorgos și Ion Aramă, cu 4½ SENSES.

În 2014, juriul și producătorii străini au fost impresionați de calitatea celor 14 proiecte selectate la The Pitch și cea a prezentărilor echipelor.

Candidații trebuie să fi regizat sau produs cel puțin un film scurt. Proiectul de scurtmetraj depus trebuie să aibă un buget mai mic de 10.000 de euro și o durată maximă de 12 minute. Înscrierile încep pe 5 martie și se vor încheia pe 20 martie, la ora 23.59, ora României. Candidaturile vor conține un sinopsis al filmului, concepția regizorală, bio-filmografia regizorului și un showreel de 45 de secunde din lucrările anterioare.

Numărul maxim de proiecte admise în concurs este 15. Candidații acceptați vor fi invitați la The Pitch, care va avea loc pe 15 aprilie, în cadrul Festivalului NexT. Fiecare participant va avea exact 2 minute și 15 secunde ca să își vândă ideea în fața camerei de filmat, în limba engleză, dintr-o singură încercare. Toate prezentările vor fi postate pe pagina de Facebook a ShortsTV, în dimineața de după susținerea lor, pe 16 aprilie.

Cele cinci prezentări care adună cele mai multe „Like”-uri, prin intermediul unei aplicații speciale, până sâmbătă, 18 aprilie, vor ajunge pe lista scurtă The Pitch. Doar acestea cinci vor fi prezentate apoi unui juriu de specialiști, care va decide câștigătorul. Acesta va fi anunțat la gala de închidere a NexT, duminică, pe 19 aprilie.

Pentru al doilea an, festivalul organizează și NexT Short Film Market, în completarea concursului The Pitch. Cei 15 tineri cineaști selecționați pentru The Pitch vor avea, în plus, posibilitatea de a discuta aplicat pe scenariile lor cu un script doctor și de a-și prezenta proiectele în fața producătorilor români și străini, în întâlniri individuale de 10 minute, timp în care cineaștii trebuie să-i convingă de valoarea propunerilor lor. Pentru participarea la NexT Short Film Market, candidații trebuie să trimită, pe lângă aplicația pentru The Pitch, o variantă a scenariului în limba engleză, precum și un plan de buget.

Detalii despre înscrierea la concursul The Pitch și participarea la NexT Short Film Market pot fi consultate pe www.nextfilmfestival.ro. În curând, vor fi disponibile informații despre invitații și programul NexT Short Film Market.

Regulamentul complet al concursului The Pitch poate fi consultat pe site-ul www.shorts.tv.

ShortsTV este primul canal global în HD dedicat scurtmetrajelor, fiind disponibil în peste 40 de milioane de case din Statele Unite și Europa. ShortsTV achiziționează anual producții de calitate – animații, live action și documentare – de la cele mai importante festivaluri din lume. În România, canalul este disponibil în rețelele Telekom, UPC și NexTGen.

***

Festivalul Internaţional de Film NexT este organizat de Societatea Culturală NexT, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Uniunii Cineaștilor din România, Institutului Cultural Român și al Programului Europa Creativă – Sub-Programul MEDIA al Uniunii Europene.

More in Știri

CinemaTOUR KIDS județul Brașov 2018 în cifre

CinemaFrame2 decembrie 2018

CINEMATOUR KIDS revine în județul Brașov

CinemaFrame2 decembrie 2018

FILMUL ISTORIC EUROPEAN la ora de istorie

CinemaFrame4 martie 2018

BIEFF 2018 despre identitate, apartenenta si adevaruri personale

CinemaFrame1 martie 2018

IN PRONUNTARE, debut feminin la Săptămâna Criticii de la Berlin

CinemaFrame25 ianuarie 2018

CEAȚA, Adi Voicu premiat la Angers

CinemaFrame23 ianuarie 2018

Cinematour KIDS județul BRAȘOV 2017 în date și cifre!

CinemaFrame5 noiembrie 2017

Week-end de Halloween cu filme bune la Opera Comică pentru Copii

CinemaFrame23 octombrie 2017

SIERANEVADA, BENJAMIN BUTTON și MY FAIR LADY

CinemaFrame16 octombrie 2017

Ce faci când vrei să vezi un film bun? Vii la UnderGrant în week-end!

CinemaFrame9 octombrie 2017

Timishort ia startul pe 12 octombrie

CinemaFrame8 octombrie 2017
Olimpia Melinte și Nicodim Ungureanu

UN ALT WEEK-END, ALTE FILME BUNE

CinemaFrame2 octombrie 2017