Interviu în exclusivitate cu regizorul Tudor Giurgiu despre un fapt real transformat într-o poveste care nu trebuie uitată: DE CE EU? – film a cărui premieră va avea loc în cinematografele din România la sfârșitul acestei săptămâni.
Al treilea film de lung metraj semnat de Tudor Giurgiu, DE CE EU? aduce în România o nouă perspectivă asupra filmului politic. DE CE EU? este un film despre un fapt real controversat şi despre o perioadă politică …. în (ne)schimbare.
CF: Subiectul celui de-al treilea film al tău – este arhicunoscut – pleacă de la un caz real și foarte mediatizat. Cum te-ai apropiat de acest subiect?
Tudor Giurgiu: Când m-am hotărât să încep proiectul, prin 2007, mi-am dat seama că era foarte mult de cercetat și am început să lucrez cu un coleg Vlad Trandafir – regizor de film, proaspăt absolvent la vremea acea. Ne-am întâlnit împreună cu mătuşa lui Panait, cu Lele. Apoi el a sunat şi s-a întâlnit cu doctori, colegi de facultate şi a făcut fişe. La vremea respectivă Vlad trebuia să facă şi un prim draft de scenariu. Eu am mai căutat în presă, el a venit cu fişele. Am lucrat mult cu cronologia cazului. Erau multe lucruri neclare la momentul acela legate de afacerea în sine şi de contrabandă. Nu înțelegeam de unde toate legăturile oculte între servicii, politicieni și contrabanda cu petrol. Era foarte greu de înţeles tot langage-ul juridic si termenii specifici. Asta pe mine m-a obosit. Vlad a scris primul draft de scenariu şi am început să lucrăm în condiţiile în care documentarea nu era încă finalizată. Mai aflam lucruri și cu o săptămână înainte de filmare. Asta nu însemna că nu am facut documentarea la timp ci că tot apăreau oameni care ne spuneau ce știau despre Panait sau despre anchetă . Mult timp nu am cercetat dosarul care s-a făcut în parchet despre moartea procurorului pentru că nu eram convis că mai vreau să fac filmul. Toată documentarea a avut perioade destul de fluctuante. Mi-am dat seama că am ajuns foarte târziu la dosar. Cred că l-am văzut la finalul anului 2013, nu cu mult timp înainte să începem filmarea. Cam aşa a mers, foarte metodic: cu analize, cu fişe, cu personaje, cu caracterizări şi apoi puse toate cap la cap ca să încercăm să găsim un sens în toată povestea. Sigur că au rămas multe întrebări cărora foarte târziu le-am găsit un sens. De exemplu de ce dintr-o dată în parchet au intrat foarte mulţi oameni tineri de 28-29 de ani. Generaţia lui Ponta, lui Panait. Care era argumentul? Erau foarte proşti ăia de dinainte, procurorii erau puţini, aveau nevoie de sânge tânăr, aveau nevoie să îi murdărească pe alţii? Sistemul era foarte tricky. Nu existau contracte pe durata determinată sau nedeterminată. Erau delegaţi. Dacă nu îşi făceau treaba, se întorceau de unde veniseră.
CF: Se regăseşte asta în film?
Tudor Giurgiu: Am introdus la început o scenă în film în care el stă de vorbă cu şeful lui şi ridică această problemă a delegării şi a faptului că este un profesionist bun și o să fie promovat, dar totul depinde “de noi – sistemul, de noi –şefii”. Te au la mână şi îţi pot face traseul profesional cum vor. Adică destinul tău este în mâna unora care nu sunt, de cele mai multe ori, de cea mai bună credinţă.
Galerie foto: Making of „DE CE EU?”
CF: De ce ai mers şi pe locaţiile din viaţa reală a lui Panait?
Tudor Giurgiu: Nu ştiu ce să zic. Ia- o ca pe o chestie de inspiraţie. Mi s-au părut foarte speciale şi probabil sentimentul că trebuie cumva să replicăm un anumit tip de experienţă şi de stres şi de măcinare pe care persoanjul le-a avut între pereţii ăia. Intuiţia nu a fost rea pentru că în momentul în care, după vreo 20 de zile de filmare, am ajuns cu Emilian acolo, pe terasa de pe care Panait şi-a dat drumul, a fost foarte intens momentul. Cred că a fost bine că am filmat aoclo. Am încercat să filmăm şi în Parchetul General, dar din păcate arată foarte rău. Nu mi-a plăcut designul ăla comunist. Voiam să găsesc un sediu de parchet care să aibă o altă atmosferă. Am filmat la Palatul Camerei de Comerţ, fosta Bibliotecă Naţională.
CF: Multe frânturi de realitate…
Tudor Giurgiu: Există peste 70% materie reală în film, dar este destul de mult ficţionalizat. Noi am urmărit traseul, firul poveştii. Nu am avut acces la ce s-a discutat. Mai târziu am aflat că în timpul primei anchete s-au purtat ca doi cocoşi. Lele voia sa insereze nişte obiecţii la cum e redactat procesul verbal și Panait nu l-a lăsat. Au rupt un pic într-un colţ procesul verbal. Mi s-a părut o chestie foarte interesantă între doi oameni care sunt magistraţi amândoi. A fost simpatică pentru că venea pe un moment de tensiune. Genul ăsta de lucruri le aflai printre rânduri. Nu le-am găsit în prima etapă de documentare.
CF: De ce a durat atât de mult până te-ai apucat de poveste?
Tudor Giurgiu: În 2002 sau 2003 am citit despre caz. Când găsesc lucruri care îmi plac îmi fac decupaje din ziare, printez de pe net sau îmi salvez în computer subiectul. Am zeci de filme nefăcute şi de subiecte foarte bune. Efectiv de el ne-am apucat în toamna lui 2007. Eu nu cred despre mine că sunt un bun scriitor şi mă enervează să pierd timp. Pentru mine este o tortură extraordinară să stau să scriu, să-mi imaginez. Dar cred că sunt un analist destul de bun și îmi dau seama dacă ceva nu funcţionează. Până să vină Loredana am lăsat povestea nişte luni, am reluat-o. Făceam şi un test cu mine ca să vedem dacă mai e de interes. De multe ori te trezeşti că lucrezi ani buni la o poveste şi după aia se diluează. Pentru mine era important dacă acest test al timpului putea fi trecut de poveste, dacă are capacitatea de a transmite, dacă poate capta. De fiecare dată când o reluam şi reciteam, eram tot mai motivat.
CF: Tu ai plecat din TVR, din funcția de Președinte Director General în 2007. Explicațiile pentru această plecare pot fi și de ordin politic. Te-ai gândit că ar putea cineva să afirme că acesta este un manifest anti-PSD?
Tudor Giurgiu: Este o întrebare validă. Unii m-au întrebat dacă filmul are o atitudine angajată, dacă este artă angajată. Trebuie să ţi-l asumi ca un manifest împotriva unui anumit mod de a face guvernare şi, I’m sorry!, guvernul Năstase din acea perioadă a gestionat şi a girat toate chestiunile legate de îngrădirea justiţiei, îngrădirea dreptului la exprimare. Pe vremea aia nu mişcai în front. Procurorii făceau dosare la comandă. Asta este guvernarea 2000 – 2004. Nu este o coincidenţă. Am vrut să vorbesc despre asta pentru că mi s-a părut relevant. Poate acum vin alte generaţii de politicieni care trebuie să înţeleagă că ar trebui să se poarte altfel. Mă rog, rezultatul arată că nu s-a schimbat prea mult. Politica şi justiţia trebuiesc separate. Este o atitudine pe care mi-o asum. Am avut problema asta în scenariu – eram foarte preocupat ca filmul să nu devină un vehicul de propaganda. Eram foarte atenţi la cuvinte. De exemplu, la început Leca spune: “Te-a trimis primul ministru să mă anchetezi sau guvernul?” Niciodată nu am folosit nume de partide pe gură. Apare scris PSD într-un ziar, dar am evitat să le rostim. Am evitat să devină propagandistic, adică prost. Cred că am găsit o justă măsură între a pune pe tapet cazul şi a spune ce fac politicienii, fără să devină manifestă, nasoală și băgată în ochi pentru că nu cred că ajuta.
CF: Reacţiile de la Berlin și cele din presă sunt legate mai degrabă de situaţie, de aspectul social şi mai puţin despre film. Mi se pare puţin nedrept pentru un produs care se doreşte a fi valabil şi peste 10 ani şi peste 20 de ani.
Tudor Giurgiu: Este un film de ficţiune, dar care nu s-ar fi întâmplat fără cazul adevărat şi fără toată munca de detectiv şi de investigaţie pe care am făcut-o noi. Căutam, pentru a înţelege nişte lucruri, și intram din una în alta. Trebuia să extragem adevărul din grămezile de speculaţii. Pentru o generaţie care acum înţelege foarte bine filmul, voiam să pun din nou povestea asta pe ţeavă, să vorbesc despre compromis, succes, eşec şi ce trebuie să faci ca să îți pătrezi postul. Este şi pentru cei foarte tineri care acum intră în sistem. Asta mi s-a părut important și am încercat să spun.
Echipa „DE CE EU?” la Festivalul International de film de la Berlin (credit foto Florin Ghioca)
CF: Povestea Loredana Novak (co-scenarista DE CE EU?) că au fost multe coincidenţe pe durata scrierii scenariului şi a filmărilor. Aţi putea considera şi momentul lansării în cinematografe tot o coincidenţă: nu cred că a fost agitaţie mai mare pe plan politic şi juridic în România până acum.
Tudor Giurgiu: Ar putea fi. În ceea ce privește coincidențele legate de subiect pot spune că în cazul meu au fost unele legate strict de persoana lui Panait. Semănăm foarte mult. Şi eu am această aplecare spre un anumit tip de disciplină şi rigoare în relaţii, în scris, în tot. El, când era în primul sau în al doilea an de facultate, a vrut să se angajeze crupier la cazino Berlin, unde-i acum Club Control, pentru că voia să facă rost de bani pe timpul verii pentru a-şi ajuta familia. Iar eu ţin minte că prin anul II de ATF voiam să fac un film documentar despre ruletă, crupieri, jocuri de noroc tot la cazinoul ăla si voiam să ma angajez să văd viaţa de pe partea cealaltă ca să văd cum reacţionează tinerii angajaţi într-un cazinou. Mă preocupa asta pe atunci, dar nu am făcut-o până la urmă.
CF: Aţi ratat întâlnirea.
Tudor Giurgiu: Da. Iar înainte de filmare am aflat că mergea cu prietenii la karaoke şi se ducea fix în barul în care şi eu îmi petreceam timpul în facultate cu o gaşcă de actori şi prieteni. După asta – el mare fan Dinamo Bucureşti și mergea la meciuri. Eu la fel, câine roşu până la moarte. Cel mai scary a fost când am ales pentru unul dintre roluri niște actori fără casting. Am vrut doi actori care să semene cumva cu poliţiştii de la percheziţie . Unul dintre poliţişti este actorul George Remeş. Vorbind cu el despre film, i-am dat scenariul. M-a sunat după vreo trei ore. “ Tu ştii ce facultate am făcut eu înainte de actorie?”. Făcuse Dreptul şi niște seminarii erau conduse de Panait. Ţineau la el şi îi admirau profilul moral. Cum din tot Bucureştiul, din miile de actori din ţară, de ce eu aleg, fără casting pe un om care l-a cunoscut? Tot şirul ăsta de coincidenţe ar putea fi întâmplător sau poate că nimic nu e întâmplător?!
CF: Care au fost cele mai mari provocări?
Tudor Giurgiu: Una dintre marile provocări ale scenariului era să fill the gaps cu ultimele 10 zile înainte ca omul ăsta să dispară – cu cine s-a întâlnit?, ce-a făcut? Aveam acces la nişte date, dar nişte informaţii vagi şi a trebuit cumva să îi găsesc un sens în toată zbaterea lui. Asta nu mai era documentare, era strict ficţionalizare.
CF: Pentru cine ai făcut filmul ăsta?
Tudor Giurgiu: Pentru români în primul rând. M-am gândit și dacă va fi marfă de export sau nu. Şi nu cred. În special esticii înţeleg foarte bine povestea. Altfel doar românilor cărora le pasă să înţeleagă ce a fost în România. Dacă vezi România acelor ani în texte şi în imagini te cam ia cu fior. Este un semnal de alarmă şi un fel de a nu uita a propos de ce se întâmpla. Filmul e mult mai peeling in est. După Berlin tot primim invitaţii la festivaluri. Astăzi am mai primit una la un festival din Rusia închinat în memoria lui Tarkovski . Le-a plăcut foarte mult filmul. Dar pentru mine aici, în România, e bătălia cu adevărat importantă.
CF: Este doar un film despre România anilor 2000 sau…
Tudor Giurgiu: Este un film despre România anilor 2000, dar este un film al dracului de asemănător cu ce trăim azi. Cred că ar trebui să fie motivaţional şi să fie văzut de foarte mulţi tineri care fac Drept, Administraţie, Știinţe politice, Sociologie şi vrem să facem nişte proiecţii ghidate…
CF: V-aţi gândit să faceţi o proiecţie la Ministerul Justiţiei :)?
Tudor Giurgiu: Asta nu, dar vrem să mergem în facultăţi de exemplu. La facultătile de drept în mod special. Este primul film pe care l-am făcut simțind că are un target şi ar putea cumva să atingă şi un alt fel de obiectiv decât obiectivul uzual al filmelor româneşti: cât ai făcut? Câti spectatori? Festivaluri? Ce laşi tu în societate? Care este impactul filmului tău? Toate filmele din ultimii ani au avut ele vreun mare impact, au provocat o schimbare?
Galerie de imagini din filmul „DE CE EU?”
CF: Nu ştiu dacă îşi propune cineva asta.
Tudor Giurgiu: Eu cred că tot mai mult noi trebuie să facem asta. Nu suntem în situaţa în care să ne închidem într-o colivie şi să zicem că este pentru o elită.
CF: Care este mesajul filmului DE CE EU?
Tudor Giurgiu: Nu pot să dictez mesaje! Fiecare pleacă de la film cum vrea. Cred că cei tineri o să îl vadă şi vor pricepe. Unii deja mi-au spus după proiecţia din noiembrie că li s-a părut un film important pentru faptul că vorbeşte despre ei, oamnei tineri intraţi în sIstem, în orice sistem, fie că e adminstraţie sau altceva. Li s-au părut şi dialogurile că sunau similar cu cele pe care le aveau ei cu proprii lor şefi. Nu contează profesia. Este un anumit timp de discurs care este foarte asemănător şi ţine de aroganţa şi de credinţa şefilor că tinerii pot fi manevraţi, ţinuţi în frâu. Şi asta a creat o poziţionare foarte aiurea.
CF: Te aştepti la reacţii de genul- denigraţi justiţia, iarăşi o imagine urâtă despre România?
Tudor Giurgiu: Asta în mod sigur.
CF: Şi ce răspunsuri ai?
Tudor Giurgiu: Este o tâmpenie! Fiecare îşi alege subiectele de unde vrea, cum vrea. Este o ţară liberă. Unii mă tot întrebau – aţi avut obstacole? v-a împiedicat cineva? Nu m-a împiedicat nimeni. Am făcut totul cum a vrut.
CF: Te mai gândeşti la subiecte de genul ăsta? În folderul tău cu subiecte de prin ziare mai ai subiecte din “(i)realitatea imediată”?
Tudor Giurgiu: Oho! Am multe – educaţie, sănătate, biserică. Mă preocupă. Sunt trei posibile zone care au nevoie de filme documentare sau ficţiune
CF: În mod concret, ce îți propui în următoarea perioadă?
Tudor Giurgiu: Anul viitor cred că o să fac ecranizarea după Marin Mălaicu Hondrari – “Apropierea”. Un film foarte frumos şi special. Încerc să îi găsim locaţiile de filmare în Spania. Va fi filmat acolo cu distribuţie și cu echipă din Spania. Am fost foarte prins de filmarea și postproducţia de la DE CE EU? Îmi trebuie un pic de decompensare pentru că sunt foarte plin de DE CE EU? Vom merge în prospecţie si apoi începem să scriem, să rescriem.
CF: Cât de greu v-a fost să faceţi rost de finanţare pentru DE CE EU? Deşi e contemporan, deşi distribuţia nu are nume uriaşe, nu este un film ieftin, fie şi doar din perspectiva întinderii pe o perioadă foarte lungă de cercetare.
Tudor Giurgiu: Am incercat să luăm bani din Franţa, dar nu ne-a ieşit pentru că poate nici noi nu am fost sufficient de pushy, în Germania nu s-a pus problema . Oana (Giurgiu, producătoarea filmului) a avut ideea de a face o coproducţie cu Bulgaria şi cu Ungaria. Bulgarii au prins repede pentru că e un subiect apropiat de ei, dar si pentru că de două ori pe an organizează sesiuni de sprijin pentru producţii care nu sunt bulgăreşti şi am ieşit pe locul II. După care am mai luat sprijin de la fondul european al comisiei europene pentru coproductii – Eurimages. A venit si paretenerul maghiar şi uşor uşor s-a construit o coproducție despre care acum câțiva ani credeam că nu va fi posibilă.
CF: Distribuitorul este grec.
Tudor Giurgiu: Care o să facă treabă pentru că este primul film de lung metraj din portofoliu.
CF: Pentru DESPRE OAMENI ŞI MELCI aţi avut o campanie de marketing foarte bine construită. Eraţi prezenţi peste tot. Ce planuri aveţi pentru DE CE EU?
Tudor Giurgiu: Vom face și lucruri în genul celor de la MELCI, dar mai puţin. Încercăm să ne implicăm pe mediul online. Mergem la festivaluri. Am primit invitaţii. Majoritatea sunt în est şi in Germania la Wiesbaden, Polonia, Croatia, Ungaria, Rusia. O dată la două zile primim o invitație.
CF: Ce ar mai trebui spus?
Tudor Giurgiu: Cred că am spus prea multe. Singurul care mi se pare foarte important este că sunt nişte actori care trebuie remarcaţi. Am vrut să fac o distribuţie, cu mici excepții, cu oameni care nu au mai făcut film sau au făcut puţin sau nu au fost remarcaţi. Toţi fac o treabă foarte bună.
CF: De ce ai optat pentru o distribuție fără nume consacrate?
Tudor Giurgiu: Pentru că mi se pare că trebuie găsiţi şi alţi oameni. Avem foarte mulţi actori buni. Ei sunt foarte buni în film şi este aberant cum un actor ca Emilian Oprea a ajuns să facă filme la 37 de ani. Nu înţeleg cum nimeni nu l-a remarcat
CF: Acum a făcut trei – DE CE EU?, JURNALUL UNEI FETE CUMINITI în regia Anei Lungu care va avea premiera în toamnă și ORIZONT în regia lui Marian Crișan care va avea premiera cel târziu la începutul lui 2016.
Tudor Giurgiu: Da. Sunt actori fără pedigree, nu sunt mari nume. M-aş bucura mult să vină lumea să îi vadă pentru că sunt actori buni.
CF: De ce ar mai trebui să vină oamenii să îl vadă?
Tudor Giurgiu: Pentru că este un subiect care doare. Este ce trăim in fiecare zi.
Facebook
Google+
YouTube
RSS