Interviu în exclusivitate cu ADA SOLOMON, producătoarea lungmetrajului AFERIM! și unul dintre cei mai activi producători de film din România, peste 40 de filme și peste 150 de premii.
CinemaFrame: Cum s-a născut AFERIM! ? Știu că pe Radu Jude l-ai cunoscut în urmă cu vreo 10 ani și v-ați apropiat pentru că ai descoperit un tânăr regizor care citește, care este informat. Apropierea de Max Blecher cu următorul lui proiect dovedește nu numai ce ai povestit despre el cu alte ocazii, dar această opțiune regizorală îi mai adaugă lui Radu şi calitatea de promotor al unui scriitor inedit despre care, probabil puţini ştiu că e român. De admirat şi atipic pentru cinematografia românească este şi abordarea unui subiect istoric pe care puţini îl cunoşteau – robia ţiganilor despre care povesteşte AFERIM! Nu te-a speriat că filmul este o reconstituire istorică? Că dezvoltă o poveste pe care probabil nu mulți vor vrea să o vadă și dintr-o altă perspectivă, că finanțarea nu va fi ușor de acoperit?
Ada Solomon: Nu se acoperă nimic ușor pentru că nu este locul in care să acoperi ceva ușor. Pe de altă parte relația mea cu Radu Jude este, în afara relației cu Alexandru Solomon – soțul meu, cea mai interesantă și mai complexă relație regizor – producător pentru că perspectiva lui Radu e foarte largă și merge în foarte multe direcții. Nu este numai un cunoscător de cinema, nu este numai un cunoscător de literatură, este un om care studiază filosofie, psihologie, care citește enorm de multe materiale istorice. Nu e întâmplător că i-a venit ideea asta. A fost ideea lui pe care a împărtăşit-o cu Florin Lăzăreascu care este un alt vechi prieten mai ales al lui Radu, dar și al meu. Am făcut împreună una dintre primele producții ale noastre – LAMPA CU CĂCIULĂ. Este un cerc care se încheie după zece ani extrem de frumos. La început am fost Radu, Florin Lăzărescu și cu mine în ecuația asta. După care cercul merge mai departe și intră şi Marius Panduru care semnază imginea ambelor filme, Cătălin Cristuțiu care le-a montat pe amândouă. Augustina Stanciu care a făcut decorurile și la unul și la celălalt. Chiar mă intrebam la un moment dat dacă în momentul în care făceam decorurile la căsuța din LAMPA CU CĂCIULĂ oare vreunul dintre cei de acolo s-a gândit vreo clipă unde o să fie peste 10 ani și ce fel de sarcină o să aibă pe umeri.
Este ceva de care imi pasă pe de o parte, pe de altă parte am teoria că robia este rădăcina atitudinii pe care o avem astăzi față de țigani și că această marginalizare a pus amprentele. Câtă vreme eşti constant exclus dintr-un loc devii agresiv şi lupți să-ți impui personalitatea, nu ai cum să-i simpatizezi pe cei care te dau constant la o parte.
CinemaFrame: Când a venit Radu cu ideea?
Ada Solomon: Sunt mai bine de 3 ani de când a înflorit ideea în capul lui Radu. Lucrurile au mers destul de încet nu numai pentru că Radu a vrut o cercetare foarte amănunțită și foarte atentă asupra subiectului ci și pentru că sincopele din sistemul de finanțare românesc sunt deja cunoscute. Nu mai vreau să pedalez pe ele pentru că este mult mai bine acum și nu vreau să forțez mâna norocului. Până în momentul în care am reușit să avem o primă finanțare din România a durat ceva.
CinemaFrame: A fost cea de la CNC?
Ada Solomon: A fost cea de la CNC. Înainte de asta am mai avut o finanțare europeană pentru dezvoltarea de proiect exact pentru partea de cercetare și dezvoltare din partea programului Media
CinemaFrame: Rezultatele de la CNC nu v-au descurajat un pic, având în vedere că a fost unul dintre proiectele cu cea mai mică finanțare?
Ada Solomon: Nu, nu, nu! Pe mine mă sperie când reușesc din prima încercare. Atunci îmi fac o problemă la CNC. În mod normal pentru mine dacă un proiect nu pică o dată înseamnă că este o problemă cu proiectul. Pentru că toate proiectele mele au avut parcursul ăsta și mai ales cele care au avut ulterior succes și care au însemnat ceva major. Sper ca obiceiul asta să fi devenit deja „a fost odată…”
CinemaFrame: POZIȚIA COPILULUI – un alt film produs de tine – a trecut și prin mai multe case de producții.
Ada Solomon: Da, pe de o parte – au fost două case de producție și a şi picat o dată la concursul CNC. Scenariul de la AFERIM! la concursul de proiecte CNC a primit nota 5.47 și a trecut ultimul, la mustață, datorită punctajului lui Radu și al producătorului. Acelaşi scenariu despre care presa internațională spune acum că este un limbaj demn de Shakespeare ca mesaj, ca încărcătură, înțelepciune populară și jucăoșenie a cuvintelor, dar cu o bulină de cenzură pentru că este un limbaj destul de licențios.
CinemaFrame: V-ați apucat de proiect prin 2011. În cât timp ați făcut primul draft?
Ada Solomon: A fost destul de iute primul draft și după aceea a fost rafistolat și refăcut. Vreau să mai spun ceva despre finanțare – m-am gândit de ce nu am putut să luăm niciun ban din Franța pentru filmul ăsta care povestea situația romilor și a excluderii lor, un subiect foarte actual în Franța (era perioada 2013 – 2014). Când am pornit la drum am fost convinși că va fi o coproducție franceză, în primul rând și nu ne-am gândit vreo clipă că ar putea fi o coproducție cehă. Abia acum puțină vreme am avut această străfulgerare că de fapt francezii din același motiv pe care îl dezbatem în film, al unor prejudecăți puternice, practic au rejectat filmul. Un film despre rromi care mai ies și bine?! Astăzi cred asta. Nu din cauză că proiectul nu era bun şi puternic. Dovadă sunt reacțiile pe care le-am avut la citirea sceanariului și aprecierea lui în celelalte țări în care am aplicat. Am aplicat și în Germania. Am reuști să luăm niște bani de acolo. Doar că erau niște bani mult prea scumpi.
CinemaFrame: Ce voiau în schimb?
Ada Solomon: Trebuia să cheltuim 180% din suma pe care o primeam în Germania. Prețurile sunt mult mai mari acolo și trebuia ca din puținii bani pe care îi aveam de aici să îi cheltuim acolo ca să obțin ceva ce puteam obține la un sfert din preț în oricare dintre cele trei țări despre care vorbim acum. Am renunțat la banii ăștia. Și în Cehia a fost bine primit scenariul. Traducătoarea în limba cehă a fost extrem de impresionată de greutatea limbajului și de profunzimea literară a acestui scenariu.
PLAYLIST CU TRAILER SI SECVENTE VIDEO DIN „AFERIM!”
CinemaFrame: Cine vi l-a tradus pentru Berlinale? Sigur a fost o provocare in sine. Este practic o operă literară.
Ada Solomon: A fost un demers greu.
Oamenii citează anumite expresii în cronici. Ăsta mi se pare succesul absolut.
CinemaFrame: Cum ați făcut să nu pierdeți din culoarea limbajului?
Ada Solomon: Sigur că se pierde. Scenariul în sine pierde mai puțin. Dialogurile sunt traduse tell quelle , sigur adaptate, ritmate , rimate așa cum sunt ele în limba română . Subtitlurile sunt mai anevoioase pentru că trebuie să le reduci, să le strângi, să păstrezi doar esența.
CinemaFrame: O altă adaptare cerută de tehnica subtitrării.
Ada Solomon: Da. Am avut un traducător extraordinar în germania dl Georg Aesch care a făcut traducerea scenariului. Filmul este foarte apropiat de scenariu, dialogurile din film sunt cele din scenariu în proporție foarte mare. Radu a ținut foarte mult la asta.
CinemaFrame: Era destul de greu să improvizezi.
Ada Solomon: Da, într-adevăr. Traducătorii pentru Berlinale au fost cei de la Divizia de Subtitrare de la ARRI. Am avut încă o încercare complicată pentru că filmul a fost prezentat la Berlinale cu un rând de subtitrare în engleză și cu unul în germană. A ieșit foarte bine. Marea mea plăcută surpriză a fost că filmul a fost înțeles, că oamenii citează anumite expresii în cronici, anumite vorbe de duh ale lui Constandin. Asta mi se pare succesul absolut.
CinemaFrame: Să ne întoarcem puțin la finanțări. În Bulgaria este un fond alocat producțiilor nonbulgărești de unde au luat bani şi Oana Giurgiu pentru DE CE EU? şi Nae Caranfil. Cum aţi adus bani din Cehia?
Ada Solomon: Și ei au la fel un fond pentru coproducții minoritare. În noiembrie 2013 am fost într-un juriu la Torino – la unul din cele mai interesante ateliere de dezvoltare de proiecte – TORINO FILM LAB. Unul dintre proiectele care au fost prezentate acolo era un proiect ceho – sloven. La mica petrecere de după decernarea premiilor am stat de vorbă cu regizorul și cu producătorul spunându-le că este un proiect absolut universal și că mi-aş dori foarte mult să aplic cu el în România. Era vorba despre o familie middle class de oriunde din Europa fără niciun fel de specificitate locală. M-a fascinat de cât de bine era scris în această universalitate a lui. Regizorul mi-a spus că este extrem de onorat de aprecieri şi că este un fan al filmelor lui Radu Jude. Am spus efectiv în glumă că eu aplic cu FAMILY FILM în România și ei să aplice cu proiectul următor al lui Radu în Cehia. A trecut povestea. Eu încă mai visam la banii din Franța. Speram că vom reuși să facem cumva cu Germania și să reușim să mai obținem niște bani de la vreo televiziune astfel încât să putem folosi banii de la fondul german. Între timp proiectul primise sprijin Eurimages,dar un sprijin mult mai mic decât ne așteptam. Prin ianuarie le-am scris. Am fixat o întâlnire la Berlin ca să stabilim toate detaliile şi ce putem face cu banii în Cehia – ca peste tot, trebuia să cheltuim mare parte din ei acolo. Ne-am văzut într-un restaurant (întâmplător la 2 minute de hotelul în care a stat echipa la Berlin anul acesta). Am pus lucrurile la cale și am aplicat în martie în Cehia. Am câștigat și toată postproducția pentru imagine a fost făcută în Cehia, o parte din efectele speciale într-o cooperare foarte interesantă cu compania din România. A fost neașteptat. Nesperat.
CinemaFrame: Ce s-a întâmplat cu proiectul cehilor?
Ada Solomon: Am aplicat cu el la CNC. Am obtinut bani foarte puțini. Am făcut contestație pentru că punctajul regizorului a fost calculat greșit – sunt convinsă în continuare. Mi s-a respins contestația. Am apelat la justiție. Justiția ne spune că nu avem dreptate. În fine, am câștigat cu el, dar am renunțat să il facem pentru că finaţarea românească este foarte mică și este prea complicat de îndeplinit condițiile de cheltuială pentru suma mică pe care o avem.
CinemaFrame: Vezi vreo portiță prin care să vânăm proiecte cu potenţial și România să fie coproducător. Ce ar trebui făcut? Ar fi fost imposibil să coproducem IDA – filmul polonezilor, Oscarul de anul acesta pentru film străin?
Ada Solomon: Deloc. Este un film care a avut mari probleme de finanțare. Deocamdată este o mentalitate care nu ne dă voie. Teoretic lucrurile sunt posibile, am făcut pentru MAR NERO – un proiect italian 100%, finantat şi de CNC şi de TVR în baza legislației. DACIA, DRAGOSTEA MEA -un proiect spaniol coordonat de Ştefan Constantinescu care este o coproductie spaniolo-română în care România e minoritară. Zilele acestea filmăm la un proiect care se numește BANAT și are ceva finanţare din România. Este o poveste care se întâmplă jumătate în România, jumătate în Italia. Se vorbeşte foarte frumos despre România. A obținut finanţare din România cam 45 000 euro, din Bulgaria 135 00 euro , din Macedonia 120 000 euro, iar din Italia 300 000 euro. Mai avem niște finanțări din România în baza legii cinematografiei, dar e foarte greu și extrem de frustrant pentru că este un proiect care are un actor principal român , care se filmează în România, spune o poveste românească s.a.m.d.
TRAILER „MAR NERO”
CinemaFrame: Cine e regizorul?
Ada Solomon: Regizorul e Adriano Valerio și mi-a pitchuit proiectul acum 3 ani la Talent Campus la Berlin. Mi-a spus povestea, mi s-a părut foarte interesantă, m-a fascinat căldura cu care povestește un italian despre ţara mea. Nu are nicio legătură cu imaginea României din presa italiană. Mi-a prezentat proiectul. I-am spus că nu pot fi finanțatorul principal al acestui film scris de un italian, regizat de un italian si care are doi actori principali italieni şi unul român. Acţiunea se întâmplă și in Italia. Am povestit despre proiect unui prieten, producator italian. S-a cunoscut cu regizorul care între timp a mai făcut şi un scurt metraj care a luat o mentiune specială la Cannes în competiția pentru Palme d’Or. A devenit marea speranță a cinematografiei italiene. A luat premiu pentru tânără speranță la Nastro D’Argento – premiile criticii italiene. Un premiu la David di Donatello -premiile lor Oscar, Gopo-urile lor. A avansat foarte frumos și iată, în sfârşit, ne apucăm de lucru. Am fi reușit mult mai repede și mult mai bine dacă am fi avut mai mulți bani din România.
Povestea asta cu finanţarea din România nu este atât o problemă de procedură cât una de mentalitate – “de ce să dăm din banii ăștia puțini, la alții?” Pentru că dacă nu dai, nu primești. Și pentru că ție îţi place să primești din Franța, din Germania, din Olanda… Directorul fondului de film din Israel este unul dintre cei mai buni oameni de marketing și PR pe care îi cunosc. Este la toate târgurile, la toate festivalurile, cu urechile ciulite la orice proiect. „Ce nu aveți pentru proiectul ăsta? Un monteur? Avem noi în Israel monteorul ăla și ăla. Nu ați vrea să încercați? Vă trebuie actor? Actori de limba română, de limba franceză, polonez? Pe mine mă angajează cineaștii din Israel și eu trebuie să îi vând pe ei. Ăsta-i jobul meu. Nu eu le fac o favoare cineaștilor că le dau bani de la fondul din Israel. Eu am această sarcină și îmi iau salariul pentru că acești cineaști fac treabă.” Este o atitudine pe care am întâlnit-o și la programul Media. Mulțumindu-le pentru granturile pe care le-am primit, unul dintre funcționarii de acolo mi-a spus să nu le mai mulțumesc pentru că dacă noi nu ne-am face treaba cum trebuie programul s-ar închide şi ei nu ar mai avea salarii. Atitudinea asta nu este deloc înțeleasă în România și în continuare cinemaul este Cenușăreasa artelor pentru că este privit ca un produs comercial. Nu este mai comercial decât teatrul. De ce se subveționează teatrul care funcționează în același sistem de bilete vândute la capacitatea unei săli, într-un regim de publicitate, pe baza unei cereri din partea publicului s.a.m.d.? De ce teatrele pot fi subventionate în proportie de 90%, iar cinematografele nu pot fi subvenționate deloc?
CinemaFrame: Dacă s-ar investi în săli…
Ada Solomon: Statul ar trebui să se implice în retehnologizarea și igienizarea lor.
CinemaFrame: Completarea planului financiar cu resurse din est nu dă de gândit producătorilor din România și celor din est ul Europei – fostul bloc comunist – să își creeze niște asociații. Subiectele pe care le abordează filmele din sud-est sunt mai apropiate de preocupările și interesele acestei zone. Vezi filmul lui Tudor Giurgiu – DE CE EU? Vezi AFERIM! care nu i-a convins pe francezi, nu a reușit să intre pe piața din Germania. Marea Britanie nu este foarte prietenoasă. De ce nu vă asociați mai mulți producători cu experiență europeană astfel încât să faceți o asociație, o formă juridică, prin intermediul căreia să vă promovați și să completați planul financiar mai ușor? Spuneai că nici IDA nu a avut un parcurs mai ușor în completarea planului financiar. Nu ar fi un front mai puternic dacă s-ar organiza toată lumea care are know how-ul pieţei internaţionale?
Ada Solomon: E complicat. Există diverse inițiative. Există o asociație sud-est europeană care include în special țările din fosta Iugoslavie. Ei se ajută foarte tare între ei. Paradoxal cu toate problemele pe care le au și suferințele pe care și le-au cauzat unii altora, de fapt sunt foarte uniți când vine vorba de altele. Ei coproduc foarte multe între ei. Sârbii cu croații, croații cu bosniacii, ei cu slovenii și tot așa. Este un schimb reciproc avantajos.
CinemaFrame: Şi noi din ce în ce mai des cu bulgarii.
Ada Solomon: Noi cu bulgarii pentru că din fericire a existat această inițiativă extraordinară a lor. Printr-o luptă a producătorilor bulgari activi s-a reușit această breșă de alocare de fonduri special pentru coproducții. Le-a făcut foarte bine. De exemplu anul ăsta la Berlinală nu a fost niciun film bulgăresc majoritar în selecțiile principale, în schimb au fost două producții bulgărești în competiție (AFERIM! şi filmul din deschidere) şi în Panorama filmul lui Tudor Giurgiu – DE CE EU? Dacă pentru cehi, care au venit târziu, banii s-au plasat în postproducție, în schimb din Bulgaria am avut machiajul, tot echipamentul tehnic, sunetul de pe platou și tehnicienii de sunet, băieții de la grip. O seamă de costume și de elemente de recuzită au fost închiriate de la studiourile din Bulgaria și de la particulari din Bulgaria. Pe lângă faptul că coproducătoarea bulgară Rossitsa Valkanova m-a ajutat enorm în tot ce a însemnat logistica filmului. Nu a fost o aventură ușoară în cea mai capricioasă vară din ultimii 25 de ani, cu filmări 90% în exterior. Lucrurile s-au aşezat foarte bine, într-o atmosferă cum rar mi-a fost dat să trăiesc. Nu imediat. La început nu a fost deloc uşor. Una este să avansezi TVA-ul pentru 200 000 euro și alta pentru 800 000 euro cheltuieli cash facturat. La 800 000 euro sunt aproape 200 000 de euro pe care trebuie să îi avansezi până când îi recapeți. Plus că până acum am avut 19% TVA. Asta este prima producție la care TVA-ul este 24%. Nu există credite bancare destinate producției de film în România. În alte țări există și asta. În momentul în care te duci cu un contract de la CNC cu garanția că vei primi acei bani, cu garanţia de la Eurimages, unul de la Fondul Media, altul de la fondul bulgăresc și tu dovedești că vei avea banii ăia, ți se avansează niște bani pentru nevoile de cash flow. În România nu pot să mă duc decât cu casa mea și s-o depun garanție ori asta nu cred că este cazul să o fac. Pe hârtie banii existau, în realitate nu, plus că existau acești 200 000 de euro de avansat de o companie care nu are așa ceva în cont.
CinemaFrame: Ce ați făcut ca să ieșiţi din impas?
Ada Solomon: Am împrumutat de la prieteni niște sume fără dobândă. A existat o participare a unui domn care nu are nicio legătură cu lumea filmului și care a dorit să mă ajute după ce am stat de vorbă mai puțin de o oră despre film. Este un antreprenor din Timișoara, mare iubitor de artă, colecționar de artă plastică. A dorit să ne ajute participând cu o sumă nu foarte mare, dar o sumă necesară şi, în primul rând, împrumutându-mi o sumă mare, fără dobândă, pentru patru luni.
CinemaFrame: Şi care nu vrea să i se ştie numele?
Ada Solomon: Ba da! Este vorba despre Ovidiu Şandor. Este co-producătorul nostru căruia îi sunt în continuare extrem de recunoscătoare. Îmi doresc să fi fost o experiență plăcută! Este un gest pe care nu îl vezi des și este extrem de riscant. Când s-a apropiat data scadentă și eu nu primisem înapoi banii de la TVA , nu știam ce să fac. După niște nopți bune de nedormit, m-am gândit să îi dau pe bucăți, măcar să vadă că îi dau. Am mai amânat din oamenii pe care trebuia să îi plătim la echipă am mai împrumutat de la alți prieteni şi i-am dat, în tranșe, banii înapoi la timp.
CinemaFrame: Care sunt calitățile unui producător de film din România? Care-i diferența dintre unul din România care trebuie să facă artificii precum cele descrise de tine și să meargă cu căciula ca să facă un film și un producător dintr-o cinematografie care nu este atât de haotică?
Ada Solomon: Diferența este că unii au o viață mai liniștită decât ceilalți și că timpul pe care îl au îl alocă producției efective. Există un sistem, există povestea cu băncile în care ai niște produse bancare dedicate și știi de la început că tu îți pui o rată de dobândă și nu ai nicio problemă când te duci cu dosarul filmului și arăți ce bani ai de încasat și când.
CinemaFrame: În sud-estul Europei este undeva acest sistem de producție?
Ada Solomon: Nu știu să îţi spun. În Cehia există marele avantaj că banii de la fondul cinematografic vin toți o dată la începutul producției imediat ce ai dovedit că ai finanțarea închisă și poți să dai drumul la treabă. Asta mai vine și din alt fel de obiceiuri. Oamenii sunt mai serioși acolo și nu prea s-a întâmplat să ia banii și să nu livreze filmul. Ceea ce aici s-a mai întâmplat. Oricum e foarte greu. De fapt nu mai e ușor niciunde. Într-o țară ca Franța există un oarecare star sistem – în momentul în care ai două nume mari de actori pe afiș găsești bani în piață și cineva investește în film pentru că știe că are șanse să îşi scoată banii. Ori aici nu dă nimeni bani pentru nicio vedetă.
CinemaFrame: Nu dau pentru că stiu că nu au cum să îi recupereze, pentru că rețeta clasică de film hollywoodian este șablonul greșit cu care să măsori succesul etc.
Ada Solomon: Da.
Capacitățile mele de business sunt de a supraviețui corect din meseria pe care o fac
CinemaFrame: Pe ce criterii își alegi tu proiectele?
Ada Solomon: Două sunt la număr: 1. Proiectul respectiv este ceva ce eu îmi doresc să văd pe ecran și 2. Omul alături de care pornesc la drum pentru 2, 3 sau 6 ani uneori, să fie cineva de la care, în mod absolut egoist, eu să am ce învăța. Dacă mă îmbogățește relaționarea cu un om atunci mă interesează, altfel nu. Poate să fie proiectul cel mai proiect din univers, filmul de vis, musicalul pentru copii care va face generații de copii sa crească altfel, iar omul din fața mea e cineva cu care nu am niciun fel de schimb spiritual, nu este pentru mine. De asta nu pot face filme de gen pentru că nu știu să le împachetez, să le vând, nu știu să găsesc de ce vrea cineva să vadă un film din ăla, de ce aș vrea eu să văd sânge pe pereți, capete smulse?
CinemaFrame: Dar nu se produc astfel de filme în România.
Ada Solomon: Am avut și proiecte de genul ăsta.
CinemaFrame: Aşadar nu eşti un „producator-businessman”?
Ada Solomon: Nu sunt. Capacitățile mele de business sunt de a supraviețui corect din meseria pe care o fac, iar ambițiile mele sunt cu totul în alte direcții – de a ridica niște întrebări, de a pune niște probleme, de a schimba niște mentalități într-un om, doi, trei. Nu îmi imaginez că pot schimba lumea.
CinemaFrame: Ce ţi-ai dori să schimbi la spectatorul obișnuit care vine la film?
Ada Solomon: Să se chestioneze pe el și relaționarea lui cu lumea.
CinemaFrame: Crezi că un film poate schimba o comunitate, o mentalitate?
Ada Solomon: Un film -nu, 10 – da!
CinemaFrame: Ai mai mult de 40 de filme produse, simți că au schimbat ceva? Majoritatea filmelor produse au obținut premii internaționale, au dus numele României dincolo. Ai lucrat cu regizori pe care i-ai crescut fără să știi că vor performa.
Ada Solomon: Am sperat. Fiecare dintre ei sunt personalități foarte interesante și daca nu ar fi fost așa întâlnirea aia nu ar fi funcționat. Sigur că au schimbat. Ce s-a întâmplat cu cinematografia românească în acești mai bine de 10 ani a schimbat o percepție asupra acestei țări și a artiștilor ei, fără discuție. Este o chestie colectivă în sensul că ce a generat privirea asta atentă asupra a ce se întâmplă în cinemaul românesc și asta e dată de mai multe voci. De fapt ne-am sprijinit unii pe alții. Așa cum eu am crescut cu Radu Jude și Radu Jude a crescut cu mine. Așa m-am sprijinit cumva atunci când m-am dus cu un proiect de film românesc în stânga și în dreapta în Europa. După MOARTEA DOMNULUI LĂZĂRESCU, după MARFA ȘI BANII, după 4 LUNI, 3 SĂPTĂMÂNI ŞI 2 ZILE altfel am fost ascultată. Sigur nu e suficient să fii ascultat, trebuie să și ai ceva de spus.
CinemaFrame: Care-i cartea ta de vizită? Când ai un proiect pe care îl pitchuiești, ce spui despre tine? Ai câștigat un Urs de Aur, ai acum un Urs de Argint… ce spui?
Ada Solomon: Sunt Ada Solomon din România. În general prezint intâi proiectul și apoi pe mine.
CinemaFrame: Proiectul este o poveste care poate fi atractivă sau nu. Foarte important este și cel care s-a asociat cu acea poveste.
Ada Solomon: Cu certitudine. Spun că am făcut o seamă de filme. Spun întâi cu cine le-am făcut și apoi ce rezultate au avut. Sunt peste 150 de premii pe care le-au obținut filmele pe care le-am produs. S-au văzut la cinema în peste 40 de teritorii din lumea întreagă. Cam asta. Și că știu să fac și producție la modul practic. Este un lucru important care m-a ajutat să pot gestiona, să duc la capăt, să țin balanța cu ce livrez versus cât costă și să se vadă bine. Atunci experiența mea de producător executiv, de director de film, de asistent de producție, etapele pe care le-am parcurs, înainte de a deschide HI FILM, la DOMINO film m-au ajutat enorm de mult. Practic compania trăiește nu din producțiile proprii ci din prestările de servicii pe care le face pentru producțiile străine. Acelea sunt aducătoare de bani. Sunt proiecte finanțate în alte părți și executate de noi în schimbul unui onorariu.
CinemaFrame: Cum ajungi la aceste proiecte?
Ada Solomon: Ele ajung pe aceeași filieră a vorbei din gură în gură. Oamenii nu lucrează fără să primească niște recomandări, încă suntem o țară dintr-un teritoriu un pic nebulos pentru Europa Occidentală și e firesc ca uneori să le fie frică. Nici mie nu mi-ar fi ușor să filmez cu primul om pe care îl găsesc în Kârgâstan. Am niște rețineri. Aș vrea să am niște referințe. Vorbesc cu producătorii ruși sau ucrainieni pe care îi cunosc și îi rog să imi recomande pe cineva. Așa fac și ceilalți. Întreabă producătorul german de la serialul tv nu știu care pe producătorul care a lucrat în România deja trei filme. Intri în legătură cu ei şi ei decid dacă văd niște cifre, dacă pui întrebări care nu sunt idioate …
CinemaFrame: Te-ai gândit să propui un curs de producţie de film la una dintre facultățile de film?
Ada Solomon: Predau încă la UNATC mai ales marketing şi promovare de film. Din păcate este o meserie în sine și e un timp pe care nu îl am. Să pregătești un curs, să îl ții…
CinemaFrame: Este nevoie de această meserie.
Ada Solomon: Este nevoie, dar eu nu sunt decât una. Este nevoie și ca această companie să nu dea faliment. Este nevoie ca eu să îmi plătesc la rândul meu chiria. Există un master de producție la UNATC care poate fi un exercițiu. Am încercat să fiu mai generoasă și să împart. Anul trecut aveam trei cursuri, anul ăsta am doar unul și probabil că de la anul nu voi mai avea niciunul pentru că nu pot. Pur și simplu nu vreau să îi amăgesc pe copiii ăia pentru că nu ajung să stau cu ei suficient cât să învețe ceva.
CinemaFrame: Dintre producătorii tineri de pe piața din România numeşte unul – doi care ar putea într-o zi să adune 150 de premii?
Ada Solomon: Cred că Gabi Suciu are toate datele pentru asta. Cred că Radu Stancu are toate datele pentru asta. Cred că Anamaria Antoci este un om care va crește foarte frumos. Mai sunt care vin, Ioana Lascăr va fi un producător de documentar cum nu prea avem. Cred că Irina Maldea este un om dăruit și vor mai fi dintre oamenii care studiază fie imagine, fie regie chiar. Lucrez acum la proiectul de debut al lui Cristi Iftime care este scris de el și de Anca Buja. Sunt extrem de încântată de limpezimea privirii și de capacitățile de producție ale Ancăi. Sunt mulți oameni care vin. Este o chestiune de timp. Generația mea a fost extrem de norocoasă și spun asta tot timpul. Vorbesc de generația mea care era la început de drum imediat după revoluție și de generația mea care a fost la începuturile noului cinema românesc. Cei care aveau 20 și ceva de ani la revoluție, erau la început de carieră, aveau toate ușile deschide. Veneau pe un teren viran în care nu exista nimeni care să știe mai bine decât ei. Deci singurul mod era să te lovești cu capul de pragul de sus şi să înveți din greșeala pe care ai făcut-o. Nu era nimeni care să îți dea peste mână.
CinemaFrame: Poate fi un noroc, dar mie mi se pare că atunci când ești forțat cumva să descoperi regulile după care roata se învârte îți pierzi puţin din timp, din energie, din ani redecoperind niște lucruri pe care le-ai putea învăța la școală sau stând lângă un producător bun.
Ada Solomon: Nu le afli decât în practică. Piața e mai stratificată. Nu e ușor deloc. Inclusiv povestea cu producătorii care aplică la CNC. Cred că ar trebui să aibă o categorie specială de micro buget. Sau la scurt metraj să nu conteze punctajul producătorului și nici al regizorului ci doar calitatea scenariului ca ei să poată incepe de undeva. Mulți dintre ei au început să facă ceea ce am făcut și noi – producții independente ca să capete notorietate, experiență și relaționare internaţională. Numai că și independent acum e mai costisitor decît acum zece ani.
CinemaFrame: Este mai greu, dar sunt exemple pozitive în acest sens. Ana Lungu a ajuns cu un proiect independent 100% la Rotterdam. Tom Willson a adus prin THE BUCUREŞTI EXPERIMENT un gen cinematografic nou în România şi mai sunt multe scurt metraje. Zi-mi dacă urmărești tineri regizori pe care ai vrea să îi ajuți, ai simțit că ei au stofă de Berlin, de Cannes?
Nu a spus nimic până nu a fost convins că iese ceva și i-a ieșit un film foarte bun,
incisiv, cu umor și care a avut un parcurs foarte bun.
Ada Solomon: Încerc să urmăresc pe cei care pot face ceva care să rămână.
CinemaFrame: Doar că filmele româneşti stau în cinematograf o lună și cele despre care vorbim peste ani sunt, în general, filmele care au luat premii și au adus beneficii acestei cinematografii pe plan internațional. Ce rămâne din ele este impactul pe care l-au avut pe plan internațional. Astea le vinde și acasă. Asta îţi aduce muniţie ca să le poți marketa și împacheta pe piața care nu mai consumă film.
Ada Solomon: Sunt oameni care mă interesează. Sunt oameni cu care am început deja să lucrez. Cu Daniel Sandu este o relație foarte veche. Anul asta vom reuși, în sfârșit, să pornim la lucru la filmul lui de debut UN PAS ÎN URMA SERAFIMILOR, dar asta după 6 ani în care el a reușit să facă trei filme care au călătorit, i-au adus o recunoaștere, o împlinire, mai multă încredere în sine. În momentul în care mi-a bătut la ușă acum 6 ani avea doar o poveste în care credea foarte tare. Nu ştiam cine este.
CinemaFrame: Filmele pe care le-a semnat deja sunt făcute cu sprijinul tău?
Ada Solomon: Este mult mai frumos decât atât. Pe primul, NUMĂRĂTOAREA MANUALĂ, l-a făcut singur fără să sufle o vorbă. Am incercat să îl direcționez către fel de fel de oameni și de locuri unde să capete experienţă și să structureze cât mai bine proiectul, să descopere care e mecanismul și ca să fie cunoscut, să evolueze. A fost la workshopuri care au însemnat și școală și experiență în același timp. A înțeles că nu îl prea ajută portofoliul lui de la Universitatea Media care nu a trimis niciodată filmele în festivaluri. Fără să aibă ceva în CV decât că a făcut filmul ăsta sau ăsta, dar care nu au fost nicăieri. A învăţat şi asta. La UNATC lucrurile stau mai bine. Primul film a fost făcut de el. A venit în faza finală, mi-a arătat și mi s-a părut extraordinar. A înțeles care sunt paşii – a pus banii lui, a convins lumea, nu a spus nimic până nu a fost convins că iese ceva și i-a ieșit un film foarte bun, incisiv, cu umor și care a avut un parcurs foarte bun. Ne-am ocupat de film, de promovarea lui și de vânzarea lui internațională. El a venit cu produsul ca să ni-l arate.
CinemaFrame: Asta-i rețeta?
Ada Solomon: Mi se pare că este o opțiune.
CinemaFrame: Nu există și riscul de a se pierde oameni care ar putea face la fel de bine sau mai bine și nu au bani și poate nici părinții nu vor să le joace în filme sau mama iubitei?
Ada Solomon: Da. Să le joace prietenii și părinții în filme. Este același lucru ca și cu actorii care ies cu sutele în fiecare an. Fac spectacole independente și joacă te miri unde. Aşa cresc. Așa și cu cineaștii. Când reușești așa e foarte mare lucru și îți dă un soi de încredere în tine. Este un fel de recompensă, fără discuție.
CinemaFrame: Ce mai faci acum, în afară de filmul cu BANATUL ?
Ada Solomon: Încercăm să acoperim finanțarea la următorul film al lui Radu, INIMI CICATRIZATE. Să reușim să pornin producția la UN PAS ÎN URMA SERAFIMILOR, filmul lui Daniel Sandu, să pornim producția următorului proiect al lui Alexandru Solomon – OUĂLE LUI TARZAN. Și, cu o bătaie ceva mai lungă, să închidem finanțarea și să pornim în producția filmului lui Cristi Iftime – MARIȚA. Mai sunt diverse idei şi propuneri. Vrem să coproducem debutul lui Ștefan Constantinescu. Este un debut francez care mă interesează destul de tare. Mai există alte două producții franceze pe care să încercăm să le coproducem.
CinemaFrame: De ce crezi că nu vine lumea la film românesc ? Este promovat suficent?
Ada Solomon: Nu există bani pentru promovare, în primul rând.
CinemaFrame: Tu cum ți-ai făcut echipa? Este una dintre echipele cele mai bune de pe piața – agresivă, surprinzătoare și inteligentă de fiecare dată.
Ada Solomon: Încercând să ne alăturăm cu oameni care au capacitatea creativă de a construi un proiect. Nefiind bani, este singura modalitatea de a pătrunde într-o piața suprasaturată printre celelalte filme și n evenimente culturale care există astăzi pe piață. Filmul este, în teorie, un produs de larg consum dar extrem de nișat ca spațiu de expunere. Este foarte complicat pentru că nu vom avea niciodată resursele pe care le au filmele americane care beneficiază în primul rând de campanii internaționale care sunt disipate în toate teritoriile și au alte resurse. 2. Programarea acestor filme se face aiurea. Poate să fie și mama lui 50 SHADES OF GRAY, dacă el este programat numai la 2 PM și la 4 PM nu o să facă niciodată un succes de box office
CinemaFrame: Iar la 2 PM și la 4 PM sunt programate pentru că nu fac niciodată un număr minim de spectatori în week-endul lansării.
Ada Solomon: Nici în prima săptămână nu sunt programte mai bine filmele românești. E un paradox care mie îmi scapă. Noi avem un film care e programat într-o sală pe care exploatantul respectiv o vrea plină și pe aia. Este în interesul lui să fie plină și la ea. Oricum lumea vine și cumpără bilete la 50 SHADES OF GRAY și cumpără mai puțin la ORAȘUL CÂINILOR despre care nu știe prea multe. De ce pui tu 50 de afișe cu 50 SHADES OF GRAY și pentru celălalt pui unul într-un colț, undeva în spate. Pune-l pe ăla mai necăjitul undeva în față pentru că la celălalt vine oricum lumea și dacă nu pui afiș.
CinemaFrame: Ați găsit vreo explicaţie?
Ada Solomon: Nu nu am găsit niciuna. Oricum nu trebuie să superi exploatantul, proprietarul de sali de cinema.
photo credit Adi Marineci
CinemaFrame: Cu AFERIM! ce așteptari aveți?
Ada Solomon: Nu știu. Nu pot să fac predicții. Este o piața atât de imprevizibilă.
CinemaFrame: De ce să vină lumea să vadă AFERIM! ?
Ada Solomon: „Pentru că e exotic chiar și acasă , pentru că e amuzant, pentru că e puternic, pentru că actorii sunt minunați, pentru că imaginea lui Marius Panduru este cu totul și cu totul specială și cred că rar au văzut românii România atât de frumoasă. Sunt bucăți din țara asta minunată care au fost destul de puțin văzute pe ecran și au fost destul de rar exploatate. Să vină să îl mai vadă pentru că vor avea o altă imagine asupra literaturii din secolul al XIX-lea care e prezentă foarte pregnant în film.”
CinemaFrame: Ce nu ați spus până acum despre AFERIM!
Ada Solomon: Cred că am spus tot ce știam să spunem.
CinemaFrame: Ce așteptări mai aveți?
Ada Solomon: M-aș bucura ca expresii din film să devină culte.
CinemaFrame: Dă-mi un exemplu. Cu excepția lui “Aferim!” care a început să fie folosită.
Ada Solomon: E bizar, pentru mine este o expresie foarte cunoscută. Cel puțin în copilăria mea. Nu m-am gândit că există români care nu au auzit expresia „Aferim, boierule!”. Nastratin Hogea și Păcală făceau parte din lecturile copiilor de acum 20- 30 de ani. Sunt tot felul de expresii. Pe mine mă amuză foarte tare o înjurătură care este ” futu-i cleftu’ mă-sii!”
CinemaFrame: Ce înseamnă?
Ada Solomon: Nu știu. Nu mai știu ce e „cleft”! Sunt tot felul de mici lucruri care nu sunt inteligibile, dar au un parfum al lor. Asta este ceva ce mie mi se pare fascinant la AFERIM! Deși este un limbaj greoi, arhaic este mult mai apropiat de vorbirea curentă, îmi pare că îi dă viață și culoare și eu cred că asta va trece foarte bine la publicul larg românesc. Este foarte apropiat, foarte uman, nu îl simți ca pe ceva scris, făcut!
ALTE ARTICOLE DESPRE „AFERIM!”
AFERIM! în cinematografele din 30 de orașe, din 13 martie
Costumele din AFERIM! expuse la AFI PALACE COTROCENI
INTERVIU: De la Bârlad la Berlinale cu Teodor Corban
Facebook
Google+
YouTube
RSS