Premiera film strain

MISS JULIE în cinematografe

MISS JULIE în cinematografe

Jessica Chastain + Colin Farrell = LOVE & HATE

Durata: 129 min.

Adaptare după piesa de teatru omonimă scrisă în 1888 de norvegianul August Strinberg, Miss Julie a făcut parte din selecţia oficială a Festivalului Internaţional de Film de la Toronto, în 2014.

“Simt că piesa asta a făcut tot timpul parte din mine”, spune regizoarea Liv Ullmann. “Când eram mai tânără am tot sperat să am şansa de a juca chiar eu acest rol, pe o scenă, dar n-a fost să fie. Când producătorii m-au sunat să mă întrebe dacă aş fi interesată să fac un film pe tema femme fatale, m-am gândit imediat la Miss Julie.”

Liv Ullmann

Liv Ullmann

Lucrând la adaptarea piesei pentru film, regizoarea norvegiană s-a îndrăgostit pe loc de proiect. Şi nu numai pentru că autorul piesei era conaţionalul ei, Strindberg, ci şi pentru că tema este foarte importantă pentru ea la nivel personal. “Să fii văzută sau să rămâi invizibilă? Să prezinţi o imagine care nu corespunde realităţii. Să fii iubită pentru ceea ce eşti, şi nu pentru ceea ce ceilalţi văd în tine. Relaţiile dintre sexe şi criza generată de acestea”, acestea sunt temele de care Liv Ullmann se declară foarte ataşată.

Povestea are loc într-un castel de ţară din Irlanda anului 1880. Într-o noapte de vară, Domnişoara Julie (actriţa Jessica Chastain) lasă puţin la o parte constrângerile sociale şi începe să flirteze cu valetul tatălui său (Colin Farrell). Cei doi dansează, beau, îşi fac confesiuni şi se manipulează unul pe celălalt. Ea, uşor tentată de sentimentul degradării; el, un tip citit, umblat şi instruit, dar cu toate astea, pe alocuri, aspru şi grosolan. Amândoi animaţi în egală măsură de atracţie, dar şi de dezgust reciproc.

v

Jessica Chastain

Jessica Chastain (Interstellar, Zero Dark Thirty, The Tree of Life, The Help) este Miss Julie, o tânără aristocrată care, într-o noapte de vară din Irlanda anului 1880, lasă la o parte constrângerile sociale şi începe să flirteze cu valetul tatălui său, Colin Farrell (In Bruges, Total Recall, Phone Booth, Minority Report, The Recruit). Miss Julie, regia Liv Ullmann, este de vineri, 24 aprilie în cinematografele din România, distribuit de Independenţa Film.

Interstelara Jessica Chastain, fost agent CIA, acum Miss Julie

“Pentru rolul lui Miss Julie a fost de-ajuns s-o întâlnesc o dată, în Los Angeles, pe Jessica Chastain, ca să-mi dau seama că suntem amândouă pe aceeaşi lungime de undă”, spune regizoarea norvegiană Liv Ullmann.

În 2016, o veţi putea vedea pe Jessica Chastain în rolul lui Marilyn Monroe în filmul Blonde, în regia lui Andrew Dominik.

Irlandezul Colin Farrell, valetul chipeş şi instruit, dar aspru şi grosolan

“Rolul lui Colin Farrel este rolul cuiva care îşi neagă soarta de servitor, dar este incapabil să-şi depăşească limitele, prin felul în care se comportă, merge, vorbeşte sau prin felul în care se controlează”, spune regizoarea filmului Miss Julie. “Vedem un bărbat care visează să avanseze pe scara socială, şi care face tot posibilul pentru a-şi atinge ţelul. Dar nu are această posibilitate deoarece, chiar dacă el nu-şi dă seama, acest rol îi este predestinat.”

Comentarii

comentarii

Premiera film strain

More in Premiera film strain

coconut

COCONUT MICUL DRAGON

CinemaFrame28 mai 2015
Danny-Collins

Al Pacino rock star în DANNY COLLINS

CinemaFrame19 aprilie 2015
Leviathan2

LEVIATHAN – filmul anului în Rusia, nominalizat la Oscar, din 13 martie la cinema

CinemaFrame13 martie 2015
JIMMI'S-HALL-09

Biserică, politică şi libertate de exprimare: SALONUL LUI JIMMY, un film despre anii ‘30 care ridică probleme valabile şi azi

CinemaFrame5 martie 2015
GRAND-CENTRAL-01

IUBIRE RADIOACTIVĂ / GRAND CENTRAL: pasiune, angoasă şi dragoste, în apropierea unei centrale nucleare

CinemaFrame1 martie 2015
32-TEORIA INTREGULUI-Eddie Redmayne

Premieră de Oscar: TEORIA ÎNTREGULUI / THE THEORY OF EVERYTHING

CinemaFrame19 februarie 2015
ORAŞUL CÂINILOR / WHITE GOD - Zsófia Psotta

ORAŞUL CÂINILOR din 20 februarie în cinematografe

CinemaFrame18 februarie 2015
WHIPLASH

Premieră în România: WHIPLASH, un film cu cinci nominalizări la Oscar

CinemaFrame3 februarie 2015
Boyhood - Al doisprezecelea an

BOYHOOD/12 ANI DE COPILĂRIE pe ecranele din România, începand cu 6 februarie

CinemaFrame3 februarie 2015
Yellow Bird 06

YELLOWBIRD (PENE GALBENE): povestea călătoriei unui erou mai neobişnuit…

CinemaFrame29 ianuarie 2015
Mommy (Xavier Dolan, 2014)

Premiul juriului la Cannes în 2014, MOMMY de Xavier Dolan, din ianuarie şi pe ecranele din România

CinemaFrame22 ianuarie 2015
Winter Sleep

Premieră WINTER SLEEP (SOMN DE IARNĂ) – câștigătorul Palme d’Or la Cannes 2014

CinemaFrame15 ianuarie 2015